ONE OF A KIND

Chapter Fourteen

CHAPTER FOURTEEN
—outlandish

≡

Tot în acea zi, Jungkook și Taehyung erau pe drum spre locația unde acea inaugurare avea loc---la fel ca întotdeauna, liniștea fiind singurul lucru care bizar, se putea auzi în mașină. Taehyung privea curios pe geam, observând că străzile pe unde treceau deveneau într-un fel din ce în ce mai rustice. Din câte el știa, locurile cele mai expensive în care putea organiza cineva care deschidea o altă afacere de parcă nu ar fi nimic--erau în centru sau în partea de est a orașului, însă în niciun caz într-un loc care părea mai rustic în timp ce trecea pe lângă toate acele blocuri sau case, străzi iluminate puternic, dar nu chiar atât de populate. Jungkook nu i-a spus nimic încă, ci doar privea cu mare atenție drumul prin lentilele negre ale acelor ochelarii de soare chiar dacă---era noapte. Ar fi vrut să-l fi întrebat încotro se îndreptau, dacă a mai vizitat acel loc, dar ego-ul său avea niște limite care nu putea fi întrecute nici de propria voință, și în plus, dacă Jungkook nu o făcea, nu exista în niciun caz ca el să o facă primul. Și-a deschis telefonul, instant lumina orbitoare deranjându-i ochii care erau învățați cu întunericul din mașină. Era ora opt, deja o jumătate de oră de condus---probabil că puteau să facă mult mai puțin, însă în cazul modului în care Jungkook conducea, asta nu mai era o opțiune. Singurul lucru pe care în acel moment îl aprecia era că Namjoon a fost invitat de fel, venind la inaugurare cu Seokjin, însemnând că putea să își petreacă majoritatea din timp cu cel mai bun prieten decât să audă conversațiile plictisitoare despre afaceri ale lui Jungkook și ale prietenului său.

"Care e numele prietenului tău?"

"Când vom ajunge vei face cunoștință cu el, iar apoi îi vei ști numele---simplu."

A fi iritat nu se potrivea cu stare de spirit a lui Taehyung în acel moment; "E cineva sau ceva care nu te lasă să îmi spui care îi e numele? Nu credeam că până și numele unei persoane va fi greu să-l scot de la tine."

Imediat după asta, Taehyung a văzut cum Jungkook s-a tensionat, strângând mai tare volanul în pumni; "Vreau doar să taci și să îmi permiți să conduc în liniște. Nu mă distrage pentru lucruri neimportante."

Taehyung s-a încruntat, dar totuși lăsând subiectul să dispară din raza lor---tocmai liniștită. Încă câteva minute mai târziu, Jungkook în sfârșit a parcat mașina, ca deobicei lângă cea a lui Namjoon. Nici de acea dată Taehyung nu a așteptat ca Jungkook să deschidă portiera mașinii pentru el, s-a dat înaintea lui jos, verificându-și telefonul pentru ultima dată. Când celălalt a coborât din vehicul, Taehyung nu a putut să treacă cu vederea peste fața supărată pe care acesta o afișa. A așteptat să treacă înainte doar pentru a-l urmări, știind deja că Jungkook era destul de inteligent încât să se gândească la faptul că Taehyung nu avea nici măcar în plan în care l-ar fi lăsat să-l atingă. L-a urmărit pe brunet din parcare până când în văzul lor a venit un cort mare alb, care abia atunci și-a dat seama că luminile din el lumina și celelalte clădiri din jur. Părea că erau într-un loc deschis, însă întunericul doar făcea priveliștea să pară bineînțeles doar o aparență. Jungkook i-a făcut loc lui Taehyung să intre deoarece chiar în acel moment nu puteau să se comporte de parcă nu se agreau absolut deloc și că orice își doreau cel mai mult era ca acel contract să se încheie mult mai repede decât ar fi trebuit. În ciudat dimensiuni cortului, invitații nu erau atât de mulți la cum Taehyung și-a închipuit că vor fi. La prima vedere, câți invitați erau acolo așa părea că atâtea mese erau. Și-a îndreptat privirea spre Jungkook, care nu părea să se gândească la același lucru sau măcar să-l intereseze cu ceva acel detaliu care oricum nu i se părea atât de minoră.

"De ce mi-ai spus că vor fi mulți invitați când de fapt dacă abia sunt cincisprezece perechi? Și de astfel, mi-ai mai spus că la câți invitați vor fi, dacă nu voi merge cu tine de vei face de rușine."

Jungkook nu s-a putut abține din a nu râde foarte încet de asta; "Trebuia să te fac cumva să vii cu mine. Știai foarte bine că dacă mă fac de rușine te vei face și tu, așa că am ales să te mint ca să evit o ceartă."

Jungkook s-a îndreptat cel mai probabil spre prietenul său înainte ca Taehyung să îi răspundă. Nu putea crede că Jungkook l-a jucat atât de bine pe degete, da oricum nu a avut de unde ști dacă era o minciună sau nu, deobicei petrecerile pentru a felicita deschiderea unei noi afaceri erau destul de mari cu o mulțime de invitați. Nu înainte de a pleca spre locul unde Jungkook era, și-a dat ochii peste cap, iritat până peste de cap---pentru niciun motiv. Atât ochii străinului cât și ai lui Jungkook au rămas pe el când a ajuns lângă ei. S-a holbat puțin cam urât la Jungkook doar pentru a-și retrage privirea de pe el. Și-a extins mâna pentru a face cunoștință cu acesta ca mai apoi să plece în căutarea lui Seokjin pentru a scăpa de valul de plictiseală care urma să-l izbească;

"Min Yoongi. E o mare plăcere că în sfârșit am șansa să te întâlnesc, Jeon Taehyung," bărbatul a chicotit, șoptind apoi; "Atât timp cât sunt în preajmă, nu trebuie să vă comportați așa cum vi s-a spus să faceți. Jungkook mi-a spus totul."

Taehyung a zâmbit, uitându-se pe urmă la Jungkook---s-a încruntat din nou când l-a văzut mult mai supărat decât înainte, dar a ales să ignore; "Plăcerea e de partea mea, dar mă întreb pe unde e Seokjin și Namjoon. Vreau să vorbesc cu ei."

Jungkook l-a privit cum pleacă din acel loc, luându-și apoi cu grijă ochelarii de la ochi.

Yoongi e un străin, dar totuși i-a permis să îl atingă. Iar eu---îmi poartă numele și tot un străin rămân.

____

A doua zi după masă, Namjoon a venit în vizită la Jungkook, acesta fiind rugat de brunet să i-a prânzul cu el jos în restaurantul lor---având planificat să-l întrebe pe Namjoon de ce Taehyung nu îl lasă să-l atinge și în special ceea ce i se părea ciudat, de ce anume folosea e-mailul când era mai ușor să scrie un mesaj. Nu i-a spus nimic fix din momentul în care s-a pus alături de el la masa goală, vorbind „lucruri profesionale“ mai întâi. Poate că Jungkook nu avea nici destul curaj pentru a începe o conversație care putea deveni emoționată din punctul de vedere a lui Namjoon, dar nici așa nu putea pierde o ocazie care îi cânta la ureche drumul bun spre a începe să-l cunoască pe Taehyung mai bine---pentru că nu știa absolut nimic despre el, atât cât și Taehyung despre el. Și pus brațele pe masă, privind pe fereastra mare stra care chiar și la acea oră era cam goală;

"Namjoon, pot să te întreb ceva legat de Taehyung?"

Surprinzător, Namjoon nu a ezitat; "Desigur---am văzut că te gândeai la ceva și eram pe cale să te întreb la ce anume te gândești, dar cred că mi-am primit răspunsul."

Brunetul a zâmbit; "Acum aproximativ o săptămână —cred—, nu știu ce anume s-a întâmplat sau ce anume am făcut---dar când l-am atins doar pe braț, mi-a spus clar să nu-l mai ating," a oftat; "Tot în acea zi mi-a trimis un e-mail spunându-mi că nu suportă când cineva îl atinge, în special străinii, dar ieri a dat mâna cu Yoongi și nici nu a părut puțin panicat la fel când eu l-am atins."

"Și probabil acum mă vei întreba de ce îți trimite e-mailuri înloc de mesaje. Nu crezi că Taehyung ar fi cel indicat să îți spună?"

"Poate doar dacă îl droghez deoarece altfel nu știu cum aș putea să aflu ceva de la el."

Namjoon s-a uitat și el pe fereastră; "Bine atunci, dar nu îi spune nimic lui Taehyung încă," Namjoon și-a întors privirea din nou; "Era doar un copil când totul s-a întâmplat---a primit doar un mesaj de la un străin, mesaj care nu era absolut deloc unul inocent. Nici eu nu știu prea bine ce anume s-a întâmplat, însă după acel incident, abia după aproape doi ani ne-a mai lăsat să-l atingem sau doar să-l îmbrățișăm."

Jungkook ar fi vrut să îl fi întrebat mai multe, însă Namjoon l-a întrerupt; "Restul poveștii meriți să o afli de la el, așa cum Taehyung merită să afle povestea ta."

___
Capitolul e grăbit și necorectat.