ONE OF A KIND

Chapter Twenty-Four

CHAPTER TWENTY-FOUR
—coward

≡

Așa cum Jungkook s-a așteptat, azi fiind ziua în care s-a împlinit un an de când a preluat el compania de la tatăl său, Goeun a insistat că ar fi politicos dacă doar ar lua o cină mult mai exigentă alături de părinții lui Taehyung și desigur alături și de Namjoon și Seokjin, decât să petreacă în acel fel de a spune. Și aici era Jungkook----în drum spre casă pentru a-l lua pe Taehyung ca să ajungă la timp la acea cină. Nu urmau să mănânce la ora șase cu siguranță, puteau să petreacă timpul împreună ca o---adevărată familie. Jungkook ar fi ales să rămână peste program la birou la fel cum o făcea de obicei, dar nu putea să își dezamăgească părinții când în special el era persoana care trebuia să fie prezentă acolo. Nu ar fi trebuit să se simtă oarecum deranjat, căci toată acea cină urma să aibă loc doar între persoane pe care le cunoștea, era a treia oară când luau cina cu toții---împreună. Ar fi dat orice ca traficul obișnuit să reapară; poate că ar trebui să ajungă la timp, dar el nu voia să o facă. Dar din păcate trafic în acea zi nu exista, însă erau multe persoane care circulau pe trecerea de pietoni, un lucru de care într-un fel sau altul se temea și totodată cu asta, avea un sentiment că această zi nu urma să fie una la fel de strălucitoare așa cum ar fi trebuit să fie. Ajungând după câteva minute mai târziu acasă, deodată simțindu-se extrem de obosit, când a intrat în casă primul lucru pe care l-a făcut a fost să ușureze nodul cravatei pe care o purta, acțiune care nu a putut fi evitată de ochii lui Taehyung, care îl aștepta de puțin timp pe canapea, fiind desigur pregătit pentru cină.

Minute de liniște au trecut până când Jungkook și-a dat seama că nu a venit înapoi acasă pentru a se uita la Taehyung care făcea același lucru, i-a spus aproape într-o șoaptă că puteau pleca, iar apoi fotograful l-a urmărit vesel până la mașină. Ciudat fiind că până și el era mai bucuros decât Jungkook ar fi trebuit să fie. Nu știa de ce---după ce s-au urcat în mașină, brunetul a ezitat înainte să o pornească, în liniștea obișnuită dintre ei se putea auzi mult mai clar respirația lui decât a sa. Ei bine, după câteva minute mașina s-a pus în mișcare, iar spre neplăcerea lui Taehyung abia acum și-a dat seama că de câte ori a mers alături de Jungkook în mașina lui, niciodată nu a auzit radioul să meargă---cu siguranță nu era stricat. Dar a decis că alegerea cea mai corectă ar fi să tacă din gură. După ultima sa experiență, drumul era unul foarte lung și cel mai probabil nu voia să își piardă șansa de a pune o întrebare stupidă când putea pune una mai---interesantă. Așa că minutele au trecut, iar plictiseala lui Taehyung s-a accentuat în timp ce acele minute de scurgeau mai încet ca niciodată părând ani întregi, iar liniștea care nu părea atât de confortabilă ca prima dată, oarecum înrăutățea situația, situație de care Jungkook nici nu avea habar, el era mult prea ocupat la cum conducea decât să ia în calcul orice---se simțea în jur. Asta până când ochii ageri ai lui Taehyung au traversat până la Jungkook, unde dubios, i-a sărit în privire un obiect negru care era în urechea acestuia; cu siguranță o cască. Acela a fost momentul când partea curioasă a acestuia a sărit în față.

"Vorbești cu cineva la acea cască?"

Ei bine, poate că nu avea cele mai bune întrebări, dar găsea această situație una destul de dubioasă încât nu o putea lua în serios---așa cum ar fi fost convenabil să o facă. Jungkook a părut să fie luat prin surprindere de întrebarea lui, Taehyung văzând cum brațele lui s-au tensionat brusc. Același lucru se întâmpla mereu când Taehyung îl întreba sau doar vorbea cu el când conducea. Într-un final, Jungkook i-a răspuns foarte rapid pentru că Taehyung aproape nu a înțeles. Părea că se grăbea încât să nu fie distras. "Ți se pare că acum vorbesc cu cineva?"

Taehyung a ignorat tonul iritat cu care brunetul i-a răspuns, brusc având intenția de a-l mai întreba câte ceva. Oh---nu era bine. "Atunci e o cască pe care o folosești la birou sau e altceva?"