Fratele iubitului meu mort

38.

Mă trezesc destul de devreme. Marko încă doarme buștean. Voiam să mănânc ceva dulce, dar observ că nu mai avem aproape nimic în frigider. Mă hotărăsc să merg pe jos până la un supermarket din apropiere pentru a lua strictul necesar. Oricum aveam nevoie de o plimbare. Cotrobăi prin casă și observ că ne lipsesc mult mai multe lucruri. Fac o listă, mă îmbrac și decid să-l las pe Marko să doarmă în continuare și eventual îl sun să vină să mă recupereze din parcare după ce termin cu totul cumpărăturile.
Toți vorbesc despre un festival din satul apropiat - un sat foarte frumos și bine organizat. Sunt foarte entuziasmați și aproape că plutesc de fericire. Cred că eu sunt singura care mă uit urât la toți, fără să-mi dau seama, încercând să înțeleg ce e așa frumos la festivalul din seara asta. Pentru mine, toate seamănă între ele, totul în afară de melodiile care răsună pe fundal, majoritatea având muzică aproape comună, dar haosul din jur e la fel: multă aglomerație, tarabe mâncare peste tot, chestii uriașe din plastic, care se învârt - pe care unii le consideră distractive, - iar lucrul cel mai în comun la toate festivalurile e că toate îți mănâncă banii, ajungi acasă cu mâna și buzunarul gol. Dar se pare că toți din jurul meu nu au aceeași părere ca mine, cel puțin nu despre acest festival.
- Vă văd cam confuză, domnișoară. spune femeie de la casă.
- Da. Nu am auzit de acest festival despre care toată lumea vorbește. Dumneavoastră știți ceva?
- Da. Se spune că e cel mai frumos festival din întregul an și că nimeni nu ar trebui să îl rateze. Nu e un festival oarecare, e festivalul luminii. Cuplurile stau până la miezul nopții și își aprind propriile lampioane și le înalță la cer. Singurele surse de lumină din această seară sunt cele de lumânări, care sunt așezate pe marginea tuturor străzilor, în aranjamente care îți bucură sufletul. Merită să mergeți.
Zâmbesc, fără să mai spun nimic.
- Mă uit în ochii tăi și văd iubire. Ești îndrăgostită la maxim, asta se vede de la o poștă. spune ea.
- Nu văd nimic rău în asta, doamnă. îi răspund politicos.
- Nu, nu asta am vrut să spun. Vreau să îți dau un sfat, ca de la femeie la femeie, iar eu sunt trecută prin viață: un bărbat care se uită după mai multe femei, riscă să piardă femeie care se uită doar la el. Sper să ți cont de asta și să nu te dezamăgească nici un făt-frumos. Nici o femeie nu merită să sufere după un idiot de bărbat, din punctul meu de vedere. Noi stăm și plângem în timp ce ei se distrează la baruri oarecare cu alte fufe. Nu mi se pare corect și gata. Ar trebui și ei să sufere exact cum o facem noi, să vadă cât de greu de este. Cel mai prostesc lucru mi se pare că e când noi naștem un pui de om...durerea aia e cumplită, durerea de mamă când își vede copilul plângând, pe când ei doar și-o trag și pleacă, sau doar bat din gură și reproșează orice.
Stăteam și o ascultam. Avea dreptate în aproape tot ceea ce spunea.
- Vă dau dreptate, doar că nu sunt toți la fel. Mai există și băieți cu suflet bun și care plâng, care suferă și care se luptă pentru ceea ce iubesc. Mai rar, dar ei există, e clar. Nu au dispărut cu totul.
- Te cred draga mea. Te cred pentru că văd în ochii tăi iubirea adevărată, iar dacă ai găsit-o, păstrează-o ca pe cea mai scumpă comoară, pentru că...în ziua de azi, asta chiar a devenit o adevărată comoară.
Îi zâmbesc în timp ce îmi aranjează alimentele în plasa de plastic, fără să-i mai spun nimic. Îi plătesc, îmi iau plasa și pornesc spre parcarea magazinului. Îmi scot telefonul din buzunar și formez numărul lui Marko, rugându-l să vină cu mașina după mine, lucru pe care-l acceptă în secunda următoare. După vocea lui și după monosilabele pe care se chinuia să le rostească, realizez că tocmai ce s-a trezit, sau mai bine spus, tocmai ce l-am trezit.