Fratele iubitului meu mort

7.

Eram toți trei la micul-dejun. Învârteam plictisită cu lingura în laptele rămas, uitându-mă în direcția lui. De cât timp făceam asta, deja mi se păreau interesante rotațiile acestuia.
- Astăzi mergi în excursia aia? vocea lui Hassan distruge liniștea.
- Da. răspund cu o voce moleștită.
- La cât trebuie să fi la autobuz?
- La 9:05.
- Scuze, dar nu am cum să te conduc. La 8:00 trebuie să fiu la curs, am biologie. Știi cum face aia dacă intrii după ea în clasă. zâmbește, încercând să detensioneze situația. Nu spun nimic.
- Dar te-ar putea duce Marko cu mașina. Altceva mai bun de făcut nu are. Hassan își îndreaptă ochii către fratele lui. Îmi ridic puțin ochii din castron, pentru a-i vedea reacția. Se ridică de la masă și-și spală castronul, fără să spună nimic.
- Ce fel de excursie e asta? Unde mergeți și ce vizitați? spune după un răstimp.
- Excursia asta constă într-o vizitare a Facultății de Arhitectură și prezentarea unui proiect de-al meu, la Sibiu. îmi dau ochii peste cap.
- Dacă nu stați în corturi sau chestii distractive de genul ăsta, în aer liber, îți zic eu că mergi degeaba. începe iar să se ciondrănească cu mine, lucru care mă dispară.
- Mergem la o pensiune care nu e sofisticată deloc. Din contră, e foate micuță și va trebui să ne înghesuim mai mult decât e necesar pentru a încăpea cu toții.
- Nu știți deloc să vă distrați. Dar în fine.
- În concluzie, o duci? intervine Hassan între noi, pentru a detensiona situația.
- Cel mai probabil da.
- Mă bazez pe voi. Eu am plecat. mă pupă pe frunte.
- Mă suni odată ajunsă acolo, bine?
- Bine. zâmbesc scurt.
- Unde trebuie să ajungi? întreabă Marko imediat după plecarea lui Hassan.
- La autogară. îi pun și castronul meu în chiuvetă, rugându-l să îl spele și urc rapid sus pentru a-mi lua bagajele.
- Atât îți iei cu tine? Doar ghiozdanul ăla?
- Am tot ce aș putea avea nevoie în el, adică haine, câteva creioane și o agendă micuță.
- Ți-am făcut și asta. îmi întinde o caserolă.
- Ce e în ea?
- Chec cu vișine, delicatesea mea. O să-ți placă atât de mult încât îmi vei mai cere să-ți fac, o să vezi. zâmbește larg. Le poți mânca pe drum.
Curiozitatea mea e atât de mare, încât nu mă pot abține să nu le mănânc în mașină.
- Sunt atât de bune! spun savorând ultima gură.
- Ți-am spus... zâmbetul ăsta pe care-l are acum i se potrivește atât de bine, încât nu mă pot abține să nu mă holbez la el. Imaginea asta a lui e extraordinară. M-aș bucura să-l văd zilnic așa - dar asta ar strica farmecul puținelor dați pe care o face.
- Ăla e autobuzul?
- Da. Trebuie să mă grăbesc. Imediat pleacă. dau să ies din mașină. Mă prinde de mână și mă trage înapoi. Îl privesc confuză. Mă sărută atât de pasional, încât am impresia că s-a oprit timplul cu noi.
- Distracție plăcută. spune în șoaptă, cu buzele aproape lipte de ale mele.
- Mulțumesc. șoptesc și plec spre autobuz.

Îmi pun căștile în urechi pentru a evita toată hărmălaia care se petrece în jurul meu. Mă uit pe geam la câmpurile și casele care dispar rapid, la copaci șa tot ce înseamnă natură. Nu ar trebui să permit ca Marko să mai facă chestii de genul. Nu e normal ca un frate să filtreze în secret cu iubita celuilalt. Nu e normal ca eu să permit una ca asta. Nu vreau ca din greșeala mea să ajungem să suferim toți.