Fratele iubitului meu mort

27.

Dimineață mă trezesc încă puțin amețită din cauza alcoolului comsumat în seara precedentă. Marko încă doarme adânc. Aud niște voci venite din bucătărie. Îmi ia câteva minute pentru a asimila vocile cu persoanele de care provin. E mama mea și mama lui Marko? Se ceartă? Îl trezesc și pe Marko, făcându-i semn să nu facă gălăgie, să audă ce discută mamele noastre.
- Sincer, relația lor mi se pare toxică. Cum poate fata ta să fie cu fratele fostului ei iubit, decedat? Cum poate dormi cu el în același pat? Cum îl poate privi în ochi fără să-l vadă pe Hassan? aud vocea mamei lui Marko.
- Ea uneori poate e prea copilăroasă, prea geloasă sau își schimbă starea de spirit în fiecare secundă; are zile când plânge din orice prostie și zile când nu se poate opri din râs. La fel și el; orgolios, gelos, abea acceptă opinii diferite de ale sale, e foarte irascibil și impulsiv. Adesea discuta despre lucruri stupide și inutile, foarte rar cerându-se într-adevăr. Ei doi s-au iubit și se iubesc. Și aș putea să pariez că sunt legați în adânc de un sentiment atât de puternic și rezistent, încât cu greu poate fi dizolvat. Ei doi se iubesc. Inutil să nege, toată lumea vede asta; în plus, sunt ușor de iubit. Ce-i drept, defectele sunt complicate, dar amândoi au fost capabili să le iubească și pe acestea, au fost capabili să se accepte unul pe celălat așa cum sunt. Ei au știut limitele, au știut cuvintele pe care să le folosească și cele pe care să le evite pentru a nu-și face rău. o corectează mama, susținându-și ideea că dacă noi ne iubim, nu ne v-a despărți nimeni.
- Cumpărăm pizza și mergem să mâncăm în garsoniera mea, ești de acord? spune Hassan și se ridică brusc din pat, știind deja răspunsul meu.
- Ce le spunem când trecem pe lângă ele? șoptesc.
- Că plecăm, pur și simplu.
- Fericirea nu este gata făcută. Ea vine din lucrurile pe care le faci. e tot ce spune Marko înainte de a ieși pe ușă.

- Mereu te-ai subestimat. Mereu ai crezut depsre tine că nu ești la fel de bun ca restul. Mereu ai avut momente de îndoială? Oare de ce? Ce te-a determinat să crezi asta despre tine? Părerea celor din jur? Vorbe urâte aruncate în vânt? Crede-mă, ele contează cel mai puțin. Știi de ce? Pentru că tu știi cine ești și nu trebuie să demonstrezi nimănui nimic! Tu controlezi tot ceea ce faci. Gândiri... Fapte... Vorbe... Persoanele pe care le alegi să îți fie prieteni... Persoana iubită pe care o alegi să îți fie alături toată viața... Viitorul tău... Tu alegi totul. Pentru că tu ești propriul tău stăpân și numai tu vei știi care este cel mai bun lucru pentru tine. Învață să te iubești mai mult. stau pe pervaz, marcând pizza și încercând să-i explic lui Marko ce e greșit la comportamentul lui.
- Uneori ești prea arțăgos, alteori ești drăgăstos din senin. Spargi, țărănești, înjuri, iar apoi vi la mine și mă pupi, ca și cum nu s-ar fi întâmplat nimic. Te comporți așa din pricină că ești debusolat. Debusolat din cauza societății. Te interesează prea mult părerea altora. Întelegi măcar ce vreau să spun? adaug.
- Da, înțeleg. Încerc să mă schimb, Ioana. Dar nu voi reuși să fac asta peste noapte. Am nevoie de timp. Nu e vina mea în totalitate. E și vina părinților, care, în copilărie nu au fost niște părinți care să-mi ofere afecțiunea necesară unui copilaș. Am trăit în certuri, nu în iubire. Am crescut singur. M-am crescut singur. Nu a fost nimeni lângă mine care să-mi spună asta e bine, asta nu. Știi? Și asta m-a afectat, după părerea mea.
- Înțeleg. Dar te poți schimba. Nu ți-am cerut să te schimbi de astăzi pe mâine. Normal, după cum ai spus-o și tu, e nevoie de timp și de răbdare. Iar eu sunt aici să te ajut, asta dacă te lași tu ajutat de o altă persoană. Degeaba voi încerca eu să te schimb, dacă ești încăpățânat.
Mușcă o gură zdravănă de pizza și mă aprobă.