Fratele iubitului meu mort

1.

În seara asta e altă cină de la care nu pot lipsi, din pricina faptului că vine și mama mea.
Nu știu dacă să o iau ca pe o cină de genul ăla la care trebuie să te îmbraci la patru ace sau genul ăla de cină în familie, unde te îmbraci cum te simți tu mai bine. Fiind prima cină de genul ăsta, o iau ca pe o cină la patru ace. Aleg să mă îmbrac într-o rochie neagră, cu mâneci scurte, tip tricou, multă până în talie, apoi cu volânașe până la genunchi; șosetele lungi până în dreptul genunchilor, negre și cu două dungi albe aproape de terminarea lor și bocancii cu toc mic, pătrățos, care-mi ajung puțin mai sus de glezne. Părul îl las desfăcut și mă dau cu parfumul pe care-l adoră Hassan. Mama e și ea destul de elegantă și pornim la drum.
Primesc un mesaj de la Hassan cu locația unde ne întâlnim: un restaurant destul de elegant, care se află în centrul orașului nostru.

Ajunse acolo, ne întâlnim cu familia lui care e deja prezentă acolo, așteptându-ne.
- Sunteți de mult timp aici? întreb după ce ne pupăm toți, ca un salut de bine v-am găsit.
- Nu, tocmai ce am ajuns și noi. îmi răspunde Hassan destul de repede. Marko nu pare prea încântat de această întâlnire, ca de obicei. Personal, m-am obișnuit cu atitudinea asta a lui, dar mama e cam nedumerită, crezând că e cine știe ce golan. Nu o condamn pentru asta, se v-a obișnui probabil cu timpul.

Eram într-o discuție oarecare în care încercam să ne cunoaștem mai bine, pe când Hassan intervine, foarte entuziasmat:
- Cum ar fi să te muți la noi timp de o săptămână? Ne-ar ajuta să vedem cum ne descurcăm împreună, în același apartament, pentru facultate. Ce zici? mă privește cu o sclipire în ochi. Mă uit în jur și spun:
- Dacă nu vă deranjează, sigur.
- Nu ne deranjezi, scumpa mea, atât timp cât și mama ta e de acord. spune mama lui Hassan, în timp ce-și mută privirea la mama.
- Dacă asta își doresc ei, pe mine una nu mă deranjează.
Marko se riscă brusc de la masă, fiind prea deranjat de discuție, uitându-se la privirile noastre care l-au înconjurat.
- Mă scuzați, merg până la baie. Revin imediat. încearcă să fie cât se poate de politicos, dar privirea lui răutăcioasă îl dă de gol, privirea aia care ar vrea să spună de ce trebuie să vă dau vouă explicații?
Nimeni de la masă nu e încântată de atitudinea lui, dar nimeni nu-i spune nimic pentru a nu înrăutăți situația, transformând totul dintr-o stare aproximativ relaxată creeată până în momentul de față, să devină una tensionată și poate de scandal.
Încep să nu mai aud ce se discută în jur, gândindu-mă la atitudinea lui Marko, care mă enervează la maxim.
Mă ridic de pe scaun și mă scuz, îndreptându-mă către baie. Tocmai când mă spălăm pe mâini aud o voce din ușa băii:
- Ce faci, mă urmărești cumva? îl văd pe Marko sprijinindu-se de ușa, cu mâinile încrucișate la piept și un zâmbet pervers în colțul gurii. Nu mă chinui să mă întorc, îl privesc în continuare din oglinda uriașă de deasupra chiuvetei.
- Nu. Te crezi așa important? Îmi cobor privirea și închid robinetul, căutând șervețe pentru a mă șterge pe mâini.
- Se pare că sunt.
- De ce ești așa de îngâmfat? De ce te crezi așa important? De ce ești atât de nesimțit și superficial? De ce crezi că toată lumea din jurul tău ar trebui să-ți facă pe plac? De ce te comporți așa?
- Cum mă comport? Sau, cum ar trebui să mă comport când mă simt atât de nedreptățit? De ce familia mea se comportă atât de frumos în preajma altor persoane, pe când, ei defapt, sunt atât de nefamiliști? De ce vor să pară ca o familie? privirea lui se schimbă radical, devenind una din privirile alea răutăcioase, iar cu fiecare cuvânt spus apăsat te face să te simți de parcă tu ești vinovatul.
- Ar trebui să înveți să-ți controlezi nervii. arunc sevețelul la gunoi și mă îndrept spre ușă, făcându-mi loc de el.
Când trecusem cu bine de el, simt cum mă prinde de mână și mă întoarce cu fața la el.
- Ce vrei tu defapt de la viața noastră? De ce te-ai combinat cu frate-miu? mă întreabă, ținându-mă în continuare de mână, strângând destul de tare.
- Mă doare! încerc să-mi iau mâna din a lui, dar e mult mai puternic decât mine.
- Spune. tonul lui e puțin ridicat și se apropie încă un pas de mine, astfel încât să-i simt respirația direct pe fruntea mea.
- Nu vreau nimic de la voi, doar îl iubesc, de ce nu întelegi asta? mereu a crezut că urmăresc ceva de la familia lui, că nu sunt cu Hassan din simplul fapt că îl iubesc. Mereu a crezut că l-am ajutat să-și revină, ca mai apoi să-mi doresc o oarecare recompensă de la el și părinții lui sau că defapt urmăresc altceva. Crede că scopul meu e altul.
- Nu te cred.
- Nu m-ai crezut niciodată. Nu cred că are rost să dezbatem iar și iar subiectul ăsta și să ajungem la același rezultat. îl privesc în ochi, dar mă copleșește cu privirea lui răutăcioasă, parcă de diavol.
- Nu mă las până nu aflu adevăratul motiv.
- Dar nu e nici un alt motiv, omule. Înțelege asta odată! țip la el. Ne oprim brusc din discuție când o doamnă trece pe lângă noi, vrând să meargă la baie. Îmi dă drumul la mână și mă îndrept spre masă, ca și când nu s-ar fi întâmplat nimic adineaori. El a mai rămas o perioadă la baie, probabil pentru a-și potolii nervii.