Raised by an Alpha

Capitolul 4

    Jace parcă mi-ar fi cunoscut imediat gândurile deoarece s-a ridicat de pe treptele terasei.

      — Ok, dar stai pe lângă mine. Ai înțeles?

    Am sărit în picioare, dând energic din cap în mod afirmativ la cuvintele lui Jace. Corpul a început să-mi tremure de entuziasm. Mă simțeam de parcă băusem cinci energizante unul după altul iar necesitatea de a fugii creștea cu fiecare secundă.

      — Acela este lupul tău. M-am uitat la Jace, întrebându-mă cum de știuse exact la ce mă gândisem.

    Nu o spusesem cu voce tare, nu?

      — Este copleșitor la început. Văzul, auzul, simțitul. Dar toate acestea fac parte din lupul tău. Nu întotdeauna, dar vei învăța să faci diferența între ele.

    Jace și-a dat jos tricoul și l-a aruncat pe treptele terasei, procedând la fel și cu pantalonii. Nu aveam de gând să mint, mi se părea extrem de ciudat. Îl cunosc pe Jace de când am venit aici iar acum ne dezbrăcam de toate hainele, rămânând goi în fața terasei. Și aveam să mă transform într-un lup, ceva ce nici nu mi-aș fi imaginat vreodată.

      — Imaginează-ți cum arată lupul tău și te vei transforma, mi-a șoptit Jace închizându-și ochii.

    Mușchii corpului său au început să se flexeze foarte tare, iar în următoarea secundă, lupul lui mare și gri stătea țanțoș în fața mea. Ok, puteam și eu să fac același lucru. Doar să-mi imaginez lupul. Ușor de zis, având în vedere că nu mi l-am văzut până acum.

    Mi-am văzut lăbuțele din momentul în care m-am transformat, de culoarea nisipului mării, deci așa ar fi trebuit să fie toată blana.

    Am simțit o smucitură, apoi alta. Mi-am îmbrățișat corpul, anticipând durerea, dar se simțea ca și cum mi-aș fi pocnit degetele. Nedureros. Doar sunetele oaselor care se contorsionau. Mi-am scuturat ușor blănița în timp ce un sentiment de liniște mi-a cuprins tot corpul. Ochii mi s-au închis automat, urechile mele ascultând tot ceea ce era în jurul meu.

    Auzeam apa care curgea undeva destul de aproape de noi și am știut că acolo voiam să merg. Picioarele au început să mi se miște înainte ca ochii mei să se deschidă.

    Acum înțelegeam de ce lupii adorau să fie în forma aceasta. Vântul îmi sufla în blana pufoasă, în timp ce alergam către pădure. Totul era de nedescris. Mă simțeam parte a tot ceea ce era în jurul meu.

    Bătăile inimii au început să bată la unison cu viteza cu care lăbuțele mele atingeau pământul în goana mea nebună. Jace ținea pasul fără probleme, chiar lângă mine.

    M-am împiedicat iar eu am dat cu nasul de pământ, oprindu-mă din alergat. Cine ar fi știut că de fapt noroiul nu miroase a noroi?

    Mirosea a ceva proaspăt, puteam simții mirosul picăturilor de ploaie de zilele trecute. Puteam simții mirosul animalelor care trecuseră pe aici și puteam simții mirosul altor lupi. Deși nu știam cui aparțineau mirosurile.

    Am simțit cum ceva puternic mi s-a adunat în piept, o fericire care voia să fie lăsată să explodeze. Se simțea de parcă ar fi trebuit să râgâi, dar în următoarea secundă, mi-am aruncat capul pe spate, lăsându-mi urletul de lup să umple împrejurimile.

      Liam. Jace. Veniți înapoi, ne-a spus Colton cu ajutorul minții. Vocea lui era destul de obosită.

    Întotdeauna mi-am dorit să aflu cum funcționa chestia cu vorbitul în minte. Să știu cum se aude. Întotdeauna am crezut că se aude ca și cum ar fi gândurile mele. Dar nu era așa. Parcă ar fi fost Colton lângă mine și mi-ar fi vorbit la ureche.

      Întrecere! i-am strigat lui Jace. Acum că aveam viteza lupului și nu eram în forma mea umană, am prins puțin avânt, iar Jace m-a lăsat să mă îndepărtez puțin, apoi a plecat de pe loc cu viteza maximă.

      De-aia pierzi tu mereu, l-am luat eu peste picior, privind în urma mea cum mai are puțin și mă ajunge.

    Labele mele duduiau când atingeau pământul, în timp ce mă strecuram printre copaci. Dar nu mă prea interesa întrecerea aceea, inima mea voia altceva. Aveam să-l întrec cu altă ocazie.

    Eram atât de prins de vibrația culorilor din jurul meu și de animalele pe lângă care treceam, încât nu am mai dat importanță locului unde mă aflam.

    Câteva mârâituri au umplut văzduhul și ca la comandă m-am oprit. Părul de pe gât mi s-a zburlit pentru că mă simțeam privit din toate părțile. Propriul meu lup a mârâit, atenționând pe oricine era acolo că vrem să fim lăsați în pace, dar mi-au răspuns cu mârâituri și mai puternice.

    Nu era de bine. Dacă aș fi fost în formă umană, cu siguranță aș fi tremurat în momentul de față. O parte din mine credea că cel mai bine era să mă transform, să redevin la forma umană pentru a putea vorbii cu ei, dar cea mai bună șansă împotriva lor era să rămân în forma actuală. Deși nu știam cum să mă apăr absolut deloc.

    Îi puteam vedea, cum fac câte un pas lent înspre mine. Cercul din jurul meu se restrângea din ce în ce mai mult și nu știam în care parte să mă uit mai întâi. Nu găseam nicio ieșire, nicio scăpare.

    Mi-am simțit corpul aplecându-se ușor, picioarele din spate încordându-se, gata pentru a lupta. Nu știam cum aveam să lupt, dar dacă mușcam și zgâriam cu labele, ar fi trebuit să produc ceva vătămări, nu?

    Totul s-a întâmplat mult prea repede. În câteva secunde am reușit să dărâm doi lupi, dar următorul a sărit spre mine, prinzându-mă nepregătit. Mârâiturile noastre au umplut cerul, iar ceilalți lupi au rămas pe poziții, gata de atac, în caz că celălalt nu avea să reușească să mă doboare. Amândoi ne-am proptit în picioarele din spate și ne-am ridicat în ele, izbindu-ne labele din față unul de celălat.

    Am schelălăit de durere când dinții lui mi-au străpuns pielea de deasupra umărului. Simțeam cum se amestecă sângele cu blana iar când am încercat să-l lovesc cu laba pentru a-mi da drumul, am văzut cantitatea mare de sânge care se prelingea în jos pe labă. Inima mi s-a lovit de pereții pieptului când mi-am dat seama că era posibil să nu mai ies cu viață din situați aceea.

    Lupul a mârâit din nou, pregătindu-se de alt atac. Nu avem de ales decât să mă apăr, dacă aș fi încercat să fug, m-ar fi oprit ceilalți lupi care ne înconjurau. Am încercat să ignor cât mai mult durerea din umăr, dar eforturile mi-au fost în zadar.

    Lupul enorm s-a avântat spre mine și m-a propulsat câțiva metri în spate, căzând dureros pe pământul rigid, cu respirația tăiată. Capul mi s-a lovit puternic de copacul în care am zburat, iar mirosul sângelui mi-a invadat nările mult mai puternic. Sigur era al meu, niciunul din ceilalți lupi nu era rănit.

    Am încercat să mă ridic, dar amețeala cruntă m-a pus din nou la pământ. Priveam cu ochii înțețoșați lupul care venea mârâind înspre mine. De fiecare dată când clipeam, lupul era tot mai aproape de mine.

    Petice negre mi-au acoperit privirea, până când m-am lăsat învăluit de dulcele întuneric.

    Ultimul lucru de care am fost conștient, a fost momentul în care m-am transformat în formă umană.

*********************************************************************************

    Capitol needitat. La media este Liam. Ce părere aveți de frumușelul ăsta?:))