Scrisoarea 41

6 1 2

by Anonimul_trist

by Anonimul_trist

28 Octombrie 2017

Lipsit de viață și vlagă ,
Viața înainte dă să meargă ,
Trăim cică în democrație ,
Dar cel mai apropiat termen e ipocrizie,

Că fiecare face ce vrea, mai puțin trăiește,
Fiecare are o ea, pe care o iubește ,
Mi se spune Eminescu, scriu poezie si proză ,
Tot ce mi-a rămas de la ea e o simplă poză,

Pe care o privesc mult mai rar,
S-a schimbat fata, a ieșit din al meu tipar,
Am iubit-o prea mulți ani,
Ea era mai bine, eu eram printre golani,

Încercam să fac bani, dar
Tata mi-a spus că va fi greu, acum e mai clar,
Am o viziune mai clară asupra vieții,
Am pierdut iubirea în amurgul dimineții,

Dar nu îmi mai pare rău,
Uneori mă bucur că nu mai sunt al tău ,
Că tot ce îmi ofereai era doar un mic dozaj,
Iar eu îți ofeream inima, erai al meu peisaj,

Erai bine, te mai visez în somn,
Poate de aceea nu vreau să dorm,
Sunt un simplu om, cu defecte si calități,
Prefer iubirea tangibilă, nu în cantități,

Sunt simplu, o poate spune și timpul,
Când eu am plecat, tu ai plecat la primul,
Te-am iubit că erai sinceră și inocentă,
Și iubirea noastră părea perfectă...