Fără Titlu

Scrisoarea 4

8 Aprilie 2016

N-am pus botul la bârfe de câcat,
Păcat că nu ai priceput defapt,
Că eu nu sunt ca restul,
Că puteam să fiu alesul,

Care să te sărute în fiecare dimineață,
Tu ai reușit să trezești în mine-o viață,
Viața de care nu eram competent,
De ce nu m-ai iubit fără vreun regret?,

Prea multe părți din mine,
Erau și sunt pline de tine,
Ai spus multe, n-am reproșat nimic,
Știam că port o vină, încă de mic,

M-am dăruit crezând iluzii,
Iubește-mi inima, nu o rănii,
Credeam atâtea, credeam în viitor,
Păcat că deseori am fost doar un decor,

Spune ce simți, acum te rog,
Spune că sunt un prost cu sufletu' olog,
Defapt nu-mi răspunde, oricum nu-mi vorbești,
Am înțeles de ce si ales să te ferești,

Am fost prost, te-am rănit de-atâtea ori,
Tu mă făceai să simt acei unici fiori,
Abia după ce ai plecat înțelegeam,
De ce ai făcut-o, chiar de te iubeam,

Erai universul din mine,
Erai mirosul frumos în acestă prezentă deșertăciune,
Ia din mine ce vrei,
Tata nu mi-a spus să am grijă la femei,

De îmi spunea, aveam,
Ele vin și pleacă, chiar de inimă lor o dețineam,
M-ai putut iubi sau era doar o vorbă spusă?,
Știu doar că în inimă ai fost singura intrusă,

Și poate crezi că mint, nu e așa,
De erau vorbe în vânt inima nu mai crea,
Oare erai reală sau doar în mintea mea?,
Erai reală, că ți-am simțit sărutarea,

Care mi-a dat un balsam dulce,
Într-o lume atât de rece,
Toți vor sex și alte vicii,
Eu nu vreau, dă-le dracu de beneficii,

De cineva întreabă de mine,
Nu-i răspunde, nu mai faci parte din mine,
Și chiar de crezi că există în mine ceva bun,
Îți spun încă de pe-acum,

Că am uitat de ce eram,
M-am transformat în ce nu voiam,
Și sunt plin de vicii, legat de ele,
M-am pierdut printre oameni, căutând alte stele,

Altele care să mă iubească,
Dar m-am oprit, inima știe doar să rănească,
Nu-mi pare rău de ce am ajuns în momentul de față,
Nu am nici o mască, doar o inimă de gheață...