Capitolul 15

1.2K 80 0
                                    

            Orașul ăsta a devenit zona interzisă pentru cei de dinafară. Am colindat toate străzile, am încercat să pătrundem in câteva blocuri, dar tot ce am găsit au fost bălți de sânge și un miros ascuțit de moarte. Îl privesc pe Leo descurajat cum încearcă să scoată scândurile bătute in ușa primăriei. Din ce am înțeles de la tata in timp ce ei erau atacați de Klaus, după ce au învins primarul a eliberat câțiva criminali cu care a făcut o înțelegere și i-a pus să ne omoare oamenii. Planul lui aproape a funcționat, până s-au întors împotriva lui și acum e mort. Nimeni nu ii controlează și sunt mulți care și-au format grupuri.

Malakai!zice și aprinde lanterna

          Ies din transă apoi mă îndrept spre intrare. Mă strecor printre scânduri apoi ajung in holul principal al primăriei.

—Ce căutam aici mai exact?intreaba luminând in stânga și in dreapta

—Nu stiu, vreau doar să arunc o privire prin biroul primarului.

           Aprind lanterna și urc niște scări in formă de spirală. Verific fiecare denumire de pe uși apoi o găsesc pe cea potrivită. Împing ușor ușa, auzind un scârțit enervant. Leo mă urmează îndeaproape și începe să răscolească dulapurile din stânga noastră. Vad ceva sclipind pe birou și luminez acolo. E doar un pix ciudat. Mă apropii și vad un fel de plan.

—Leo?zic și imediat se întoarce spre mine. Spune-mi că înțelegi ce e asta!

          Luminează coala albă de hartie pe care este desenat planul unei clădiri. Păcat că nu scrie și numele clădirii sau adresa. Un lucru stiu sigur: Lisa e in clădirea asta, iar noi trebuie să o găsim! Leo închide brusc lanterna și mă prinde strâns de mână. O sting și pe a mea apoi rămânem in liniște. Se aude acel scartait. Cineva tocmai a sosit aici! Îl trag după mine in spatele unui dulap. Aud pași foarte aproape de noi.

De ce nu dăm foc locului?se aude o voce apoi aud ceva izbindu-se de podea

—Esti prost?zice celălalt pe un ton răspicat. Crezi că nimeni nu va observa că locul ăsta arde? Crezi ca nimeni nu va suna la pompieri? După vor părea și polițiști și totul o să o ia razna!

—De parca nu au observat deja ca oamenii din orașul asta dispar pe zi ce trece.spune tipul mai mult pentru el in timp ce scoate un dosar de pe raftul din fata mea

Mă dau din raza lui vizuala apoi ii vad cum răscolesc toată camera in lumina unei lămpi.

—La dracu!urla brusc unul dintre ei și tresar. Nu am găsit niciun seif!

—Nici eu.zice celălalt și arunca toate foile pe jos. Am verificat toată clădirea, Marco! Seiful nu e aici!

—Vreau banii aia!urla nebunul apoi arunca totul de pe birou

        Leo mă prinde de mâna și mă trage ușor după el. Coboram in cea mai mare liniște apoi vad o dubă parcata pe jumătate de trotuar.

—Poate se duc la Lisa.zic și deschid ușile din spate

—Poate nu se duc și vom intra in belele mai mari!sopteste și mă trage de braț. Ii vom urmări din mașina ta. Vino!

Urcam amândoi in mașina și stăm in liniște. După un timp a început ploaia, de parca nu e destul ca e beznă. Abia dacă pot distinge locul in care se afla duba aia.

—Ce dracu fac ăia?mormăie nervos

—Poate au găsit seiful.zic și îmi sprijin capul de volan

—Fii atent!zice și mă lovește in abdomen

Duba are becurile din spate aprinse. Pornesc motorul și ii urmez la o distanță decentă.

𝐹𝑎𝑚𝑖𝑙𝑖𝑎 𝐴𝑑𝑎𝑚𝑠 (boyxboy)Where stories live. Discover now