Regrete

ZEUL DIN OLIMP

- Haideți mai repede fetele, ce dureazã atâta cu pregãtirea mesei de prânz? Tu Clara mergi repede și pregãtește-o pe Marlene pentru micul dejun. E treazã deja de ceva vreme. Oliver verișorul stăpânului trebuie să ajungă în seara asta.

Oliverr!!!! numele acesta îmi trãgea în creier un semnal de alarmã. Nu, nu este posibil ca acum dupã atâția ani și la o așa mare distanțã de casã sã fie el același Oliver de care inima mea duce dor.

Dupã ce am vândut casa ne-am îmbarcat în primul tren de searã cu direcția Munchen. Pe tren am convenit cu Lotte sã zicem cã ea este mama mea și bunica lui Christian. Nu trebuia sã știe nimeni cã ea e de fapt o slujnicã în casã. Ne-am închiriat o cãsuțã modesta într-un cartier mãrginaș al orașului. Lotte a rãmas acasã sã aibã grijã de copil iar eu mi-am gãsit de lucru într-o familie de oameni bogați ca asistent medical. Familia are o fiicã paralizatã de picioare

Execut ordinul fãrã sã comentez, mã iau și mã îndrept spre camera copilei. Nu are mai mult de 12 ani dar e deja o personalitate impunãtoare și de o inteligențã ilustrã.

- Bunã dimineața Marlene. Fetița stã lungitã în pat și citește o carte. Ai dormit bine?

De cum mã vede imediat lasã cartea jos și se bucurã.

- Bunã dimineața Clara, abia am așteptat sã vi.

- De ce?

- Azi e o zi specialã, vine unchiul meu în vizitã pe la noi.

- Da? e tânãr sau bãtrân unchiul acesta al tãu? Voiam sã o trag de limbã ca sã aflu mai multe despre el, poate cã totuși imaginația mea îmi joacã feste și nu e vorba despre același Oliver.

- De ce? Vrei sã te mãriți?

- Nu cu el cu siguranțã, nu e de nasul meu, aplec eu capul jos și continui sã o îmbrac pe fetițã.

- Tu de unde știi? el poate te place și da e tânãr cam de vrâsta ta, dacã nu poate puțin mai mare.

- Oricum n are cum sã mã placã nici mãcar nu îl cunosc.

- Știi a fost pilot de avion in rãzboi și chiar a fost rãnit pe front.

În momentul acela am simțit cum îmi cade tavanul în cap, un tremurat m-a apucat și am scãpat lighianul cu apã din mânã. Apa se împrãștie pe podea, iar eu stau și mã uit la ea fãrã sã am nici o reacție. Dumnezeule nu este posibil sã fie el. striga mintea mea in continu. E imposibil.

- Clara!!! mã trezesc din reveria mea în țipatul fetei. Mã uit la ea și realizez cã e mai speriatã ca mine.

- Da.

- Ce e cu tine? Mã speri. De ce ai reacționat așa când ți-am povestit de unchiul meu.

- Ah... nu bãga toate prostiile în seamã. încerc sã mã adun și sã îmi termin treaba, mai aveam câteva ore și plecam acasã iar acolo puteam sã meditez în liniște. Ha sã te pun în scaun și sã mergem la masã cu siguranțã deja te așteaptã de mult.

Am pus copila în scaunul cu rotile și am dus-o în sufragerie unde se servește de obicei masa. Gândurile mele cu privire la el mi le-am lãsat pentru mai târziu. M-am așezat împreunã cu ea la masã și am început sã mâncãm. Voiam sã aud din discuți cât mai multe despre acest personaj misterios.

Prea multe nu am aflat așa cã m-am ridicat de la masã și m-am scuzat ducându-mã in grãdinã. Mi-am aprins o țigare, Viciu pe care mi l-am dezvoltat în ultimul timp.

Ziua mea de muncã se terminã in mod cât de poate de normal și obișnuit. Iau autobusul și mã îndrept spre casã.

- Mama azi am luat o notã mare la matematicã, îmi sare în brațe Christian de cum am intrat pe ușã. Adevãrul e cã de când am venit aici și a schimbat școala copilul meu este unul dintre cei mai buni elevi din clasã.