Regrete

DECIZIA

Rămas singur în cameră încep să mă gândesc serios la viața mea. Cum ar fii ea cu Clara în ea, cum ar fii să putem să ducem o viață liniștită. Cred de fapt sunt ferm convins că ea este singura femeie cu care îmi doresc să am copii. În viziunea mea ea e singura femeie demnă să fie mama a copiilor mei.

Dar dacă și Emmeli vrea copii? Mă întreabă nonșarlant conștiința mea. Ce faci atunci? Da bună întrebare. O să mă străduiesc să caut o soluție pe moment.

Ah... e deja ora patru dimineața și eu nici măcar nu am găsit nici o soluție. Stau lungit în pat cu brațele sub cap, privesc tavanul de parcă aș aștepta să pice din cer o rezolvare miracuoasă. De parcă providența ar fii datoare să mă ajute cu ceva.

Când dracu am intrat în încurcătura asta? Dacă știam din timp că va urma să mă căsătoresc din obligație nici nu mă mai complicam să mă îndrăgostesc. Mă simt de parcă aș trăda sentimentele pe care le am pentru Clara, de parcă m-aș trăda pe mine.

Încep să îl blestem pe tata în gând. El e cel care s-a gândit și a manevrat toată această șaradă. Se zice că nu e bine să vorbești rău despre morți , dar eu nu am cum să gândesc bine despre tatăl meu care tocmai mi-a ruinat viitorul.

Cum aș putea să îi dictez inimi să se despartă de Clara și să se lege de Emmeli, când Clara este tot ce am eu mai bun. Ea este îngerul meu păzitor, este inima mea pereche. Cum să pot să renunț la ea. Pentru ce să renunț la ea? Pentru avere?

În acest război am văzut și ma simțit pe propria mea piele cât de puțin contează să ai avere, să ai bani. aceeași moarte ne paște pe toți. Am învățat să nu mă mai leg de lucrurile materiale ci să pun bază mai multă pe cele spirituale. De când am cunoscut-o pe Clara eu practic trăiesc doar pentru iubirea noastră. Ea e îngerul ce m-a salvat de la moarte, ea este sursa mea de viață și Energie.

Îmi doresc din tot sufletul să nu fi venit acasă. Trebuia eu să rămân acolo și să îmi iau o cameră la vreun Hotel și toată permisia mea să o fii petrecut cu ea.

Nu am nici cea mai palidă idee de ceea ce va urma să fac. O să mă las condus de destin.

Deși imi este greu să recunosc decizia este ca și luată. Am să mă însor cu Emmeli doar cu o singură condiție și aceea este că dacă nu vom avea nici un copil în primi cinci ani de căsnicie această căsnicie să fie declarată nulă. Și am să am eu grijă ca ea să nu facă copii atâta timp cât va fii căsătorită cu mine.

Da asta e cea mai strălucită idee care mi-a putut veni după o noapte întreagă de cugetare.

Deși simt în adâncul sufletului meu că nu e drept față de Clara ceea ce fac eu, dar efectiv nu am altă variantă. Mă doare sufletul că va trebui să o expun la o așa mare încercare dar este singura variantă de a împăca ambele părți.

Clara e destul de inteligentă și va înțelege situația cu siguranță va fii de acord să mă aștepte cei cinci ani. Pe care am să îi petrec mai mult cu ea decât cu soția mea.

Dimineața nu întârzie să apară, și eu deja aveam o decizie luată. Deja știam care îmi este planul. Mi-am făcut deja un plan strict de bătaie și trebuia să nu mă abat deloc de la el.

- Bună dimineața. Vocea ascuțită și înțepătoare a surori mele răsună în toată camera.

- Bună, îi răspund eu fără să mă uit la ea și continuând să mă barberesc.

- Ai ajuns la vreo concluzie? Noaptea e un sfătuitor foarte bun.

- Da am luat o decizie în noaptea asta. Îmi șterg fața cu prosopul după care mă așez în fotoliul de vis a vis de sora mea.