Regrete

FĂRĂ EL

De când am ajuns acasă încerc să îmi ocup tot timpul cu activități care să îmi distragă gândul de la el. E greu să nu îl am în minte, mai ales când mă pun noaptea în pat și rememorez toate nopțile trăite alături de el.

Îmi este din ce în ce mai rău, dimineața vomit la prânz vomit, seara vomit. Nu știu cum am să reușesc să duc sarcina asta până la capăt. Nu pot să bag nimic în gură că imediat trebuie să merg la baie și să vomit.

- Lasă domnișoară că asta e doar în primele patru luni, apoi nu o să mai vomitați atât. După cele patru luni o să începeți să aveți pofte.

Așa îmi zice Lotte de fiecare dată când mă găsește vomitând.

Azi e o zi frumoasă afară, îmi iau o carte și mă duc în grădină mă așez pe un balansuar și încep să citesc. Încerc să stau cât mai mult la aer, am observat că nu îmi e rău când sunt afară.

Deodată aud pași apropiindu-se de mine.

- Bună dimineața domnișoară, frumoasă zi astăzi. O voce baritonală îmi distrage atenția de la cartea ce o am în mână.

Îl văd pe comandantul trupelor rusești ce sunt cauzate la mine în casă cum se apropie încet de mine.

Are o poziție semeață și merge agale cu mâinile la spate, de parcă ar inspecta locul.

- Da într-adevăr.

Îl văd cum se așează pe bancă și imediat privirea îi este atrasă de cartea pe care eu o am în mână.

- Pușkin, hmm nici nu credeam că o domnișoară că dumneavoastră să fie interesată de un romantic că Pușkin.

- E unul dintre scriitori mei preferați.

- Și ai meu. Pe vremea de dinainte de război citeam foarte mult. Privirea lui este ațintită undeva în gol, puteai să vezi parcă prin amintirile lui. Cu ochi minți scormonește după amintiri frumoase de dinaintea războiului.

- Ai avut o viață frumoasă înainte de război?

- Da. Privirea lui e încă pierdută în amintiri. Am fost un student model, viața mea s-a împărțit între universitate și biroul de avocatură a tatălui meu, iar eu încercăm să îi urmez exemplu. Acum nu a mai rămas nimic din tot ce a fost. Spune el cu tristețe parcă revenind în prezent. Ridică privirea din pământ și mă penetrează cu ochii lui albaștri care privesc adânc parcă până în sufletul meu. Dar dumneata domnișoară?

- Și eu am avut o viață frumoasă și lipsită de griji până să înceapă războiul. Pe mine vă rog să ma scuzați dar am să intru în casă, s-a făcut cam rece Mă ridic de pe balansuar și mă îndrept spre intrarea casei.

Nu am mai rezistat să stau în prezența lui. Acei ochi albaștri, de un albastru intens parcă îmi sfredeleau sufletul. Privirea lui ca de gheață trece prin mine că un fior.

Dar mână lui mă prinde de încheietură și mă întoarce spre el. Mă întorc cu viteză și capul meu se izbește de pieptul lui tare. Constat că e mult mai înalt decât mine, iar că să îl pot privi în ochii trebuie să îmi las capul pe spate. Îmi prinde bărbia între degetele lui și o ridică privindu-mă direct în ochii.

- De ce fugi de mine? Nu îți fac nimic.

Mă uit profund în ochii lui și mă las hipotizată de culoarea lor. Înghit cu greu și mă trag din brațele lui întorcându-mă cu spatele la el.

- Nu fug de tine și nici frică nu îmi provoci, doar că îmi este rece și vreau să mă duc înăuntru.

Vine și mă ia în brațe de la spate, îl simt cum respiră adânc și îmi adulmecă părul.

- Îți cunosc secretul, spune el într-un final abea auzit.

Mă încord în brațele lui dar nu îi spun nimic, vreau să văd ce are de gànd el să zică.

- Peste câteva zile vom pleca de la tine din casă și voiam să știu dacă și țu simți ceva pentru mine? Ca să stiu în ce parte să o apuc și ce să fac.

Închid ochii și trag aer adânc în piept. Nu am nici o idee de ceea ce voi face cu viața mea în continuare. Nu mi-am făcut nici un plan pe care să vreau să îl urmez. Faptul că el mi-a declarat deschis ceea ce simte pentru mine m-a luat prin surprindere. Am nevoie de timp să mă gândesc.

- Nici tu nu îmi ești indiferent. Am zis-o apoi am fugit cât m-au ținut picioarele până în casă. M-am întors să închid ușă de la terasă și l-am văzut tot acolo unde l-am lăsat. E semeț că un brad și cu un zâmbet strengar în colțul guri.

M-am dus direct în cameră și am găsit-o pe Lotte cum făcea curățenie. Trebuie să mă sfătuiesc cu cineva, nu pot să iau o decizie de una singură, nu mă simt capabilă în acest moment.

- Lotte vreau să vorbesc ceva cu tine.

O văd cum se oprește din ceea ce făcea și se așează pe un fotoliu cu prosopul ce îl avea în mână ținându-l încă în brațe.

- Am fost în grădină și m-am întâlnit cu căpitanul trupelor rusești. Acum realizez că eu nici măcar nu mai îmi aduc aminte cum îl cheamă.

- Cu Sașa?

- Da cu el. Tag o gură mare de aer apoi continui. Mi-a spus că îmi cunoaște secretul și mi-a declarat dragostea sa. Lotte ce să fac? Habar nu am încotro să o apuc.

- Asta e ceva de necrezut. Zilele trecute pe când faceam curat la dumneavoastră în cameră a intrat peste mine și m-a întrebat de ce vă simțiți așa de rău pentru că el își face griji, i-am spus că nu are de ce că sunteți bine, apoi el a spus că o să aducă medicul de la garnizoană să vă controleze. Eu m-am panicat și i-am spus că e normal în situația în care sunteți.

- De la tine știe că sunt însărcinată.

- Da, dar dacă dânsul vă acceptă așa cum sunteți de ce să nu priofitați de ocazie și să fiți fericită. Aveți de gând să îl așteptați pe Oliver care se pare că întârzie să apară. Sarcina dumneavoastră e încă mică și Sașa ar putea spune că e al lui, având în vedere că locuiți în aceeași casă. Profitați de ocazie cât mai este vreme.

Stau răzimată de spătarul celuilalt fotoliu din cameră mea și cuget. Mă gândesc că nu e rea ideea lui Lotte. Ce să fac aici singură toată viața, fără nici un venit și cu un copil, care dacă nu va avea tată vă fi catalogat un bastard de societate.

- După cină te rog să îi spui lui Sașa să vină la mine în cameră să stăm de vorbă. Avem multe de clarificat.

La cina abea dacă am putut mânca ceva, mă jucam cu furculița prin farfurie. Îl văd pe sub gene cum nu își mai ia ochii de la mine. Camarazi lui deja au început să facă mișto de el. Nu înțeleg ce îi spune dar se simte ironia în glas, apoi râsete stridente.

După cină m-am dus direct în cameră mea. M-am pregătit sufletește și pe deasupra îmi pregătise și un discurs pe care urma să i-l spun. O bătaie fina în ușă m-a făcut să tresar. M-am întors cu fața spre cămin și am strigat să intre. De cum a intrat a închis ușa cu cheia și a venit direct la mine luându-ma în brațe de la spate. Mână lui e pe pântecul meu și îl mângâie blând.

- Știu că acolo în tine crește un copil care nu e al meu, dar îți jur că am să îl iubesc de parcă ar fii al meu.

- De ce Sașa? Cum poți tu să iubești un copil care nu e al tău, cum poți să crești un copil care nu e din tine?

Îl simt cum îmi dă drumul și vine lângă mine cu mâinile la spate.

- Am fost rănit în acest război și atunci când mi-am revenit mi s-a spus că este o mare probabilitate ca eu să fi rămas steril. Asta înseamnă că vom putea face dragoste dar cu mine nu vei mai putea avea copii. E singură noastră șansă de a fii părinți. Eu iubesc la nebunie copii.