Regrete

A MEA PENTRU TOTDEAUNA

Ziua de azi promitea a fii o zi însorită.

- Ești gata? O aud pe Lotte cum strigă din capul scărilor

Mă uit la imaginea mea din oglindă. Sunt destul de slabă iar rochia ce am cumpărat-o special pentru acest eveniment mi se pare că stă pe mine ca pe gard. Ochii încă nu și-au pierdut din vitalitate deși în rest arăt de parcă numai ce am fost scoasă din cavou. Cearcăne mari îmi tronează sub ochii de un albastru senin, contrastul de destul de mare ca să nu treacă cu vederea. Meditez la ceea ce am fost acum câteva luni și cine sunt acum. Am ajuns o epavă, dacă nu era să se căsătorească Sașa cu mine nici nu știu ce se alegea de viața mea. Toată dragoste pe care am simțit-o pentru Oiver s-a transformat în o imensă ură. Mă urăsc pe mine pentru cât de mult am putut și încă pot să îl iubesc, mă urăsc pe mine cât de naivă am putut să fiu. Am crzut în toate cuvintele lui, am crezut că într-adevăr mă iubea așa cum susținea.

Am avut o viață frumoasă până să îl cunos pe el, mi-a plăcut să trăiesc să respir. Acum a mai rămas doar o umbră din ceea ce am fost odată. A plecat și a luat tot cu el, a luat nu doar inima mea care acum se transformă încet încet într-o stană de piatră, mi-a luat doința de a trăi, dorința de a merge mai departe. Simt că nu mai am putere, nu mai am forță să mai continui. Ce faci acum te îneci la mal? Acum când toate au început să se aranjeze, să își urmeze făgașul normal. Gândește-te la creatura aceea mică ce se dezvoltă în pântecul tău. Măcar pentru ea nu trebuie să renunți mă îndeamnă conșiința mea trezită acum parcă din senin la viață. Da nu se merită să mă las acum purtată de depresie. Trebuie să lupt pentru copilul MEU. Acest copil va fi doar al meu, nu îi vi permite să se apropie de el nici măcar la un metru. Mă ridic de la măsuța de machiaj îmi iau o mască, masca pe care ei vor să o port. Se presupune că azi e cea mai fericită zi din viața mea. Imi iau buchetul de mireasă și ies cu un surâs pe buze din cameră, deși sufletul meu e negru ca tăciunele și depresia îmi bate le ușă.

- Ce ți-a luat atâta? Lumea deja te așteaptă la biserică.

- A trebuit să mă pregătesc, doar nu crezi că azi pot să arăt oricum, zic eu în timp ce cobor încet scările până ce ajug în dreptul Lottei.

- Da văd ce bine te-ai pregătit, ești toată plânsă. Așa vrei tu să apari în biserică?

O las pe Lotte să îmi refacă rapid machiajul apoi plecăm în grabă spre mașina care ne va duce la biserică.

În fața altarului mă așteaptă Sașa, pe fața lui se poate citi îngrijorarea. Clar am întârziat cam jumătate de oră. Probabil a crezut că m-am răzgândit, că nu mai vreau să mă mărit cu el. E conștient că nu îl iubesc, știe că ceea ce este între noi e doar o șaradă iftină. Mă îndrept spre el cu pași mărunți.

- Am crezut că nu ai să mai vii. Îmi șoptește la ureche în timp ce mă ia de mână și îngenunchem amândoi în fața altarului.

- Cum să nu vin.

Ceremonia a fost scurtă și la subiect. Fără prea multe înflorituri și rugăciuni.

- Vă declar soț și soție. Poți săruta mireasa.

Îl văd cum se apleacă asupra mea și îmi depune cel mai cast sărut posibil. Am ieșit din biserică ținându-ne de mână în uralele celor prezenți care veneau pe rând să ne felicite. Privirea îmi zboară pe partea cealaltă de drum și îl văd pe el, statea răzemat de o motocicletă și privea toată scena degajat.

- Oliver!!!??

În momentul următor totul sa întunecat, vocile se auzeau undeva departe, picioarele nu mă mai susțineau. Întunerec este ceea ce m-a cuprins.