Demonul Alb (3)

Tată?!

   Corpul lui căzu în cenușă la pământ. Nu a mai rămas nimic, doar negru și fum. Regele stătea încă acolo privind la mormantul de mizerie rămas în urmă. Privi în sus, către lună, care în această noapte și ea părea întunecată, și zâmbi așa de tare că puteai simți și prin miezul nopții asta. Apoi zise: Ridică-te Sebastian! Și din murdărie se auzi glasul lui...

Sebastian: Cine... sunt?

Arthur: Ești tot tu, dar acum cel real.

Sebastian: Tu nu semeni cu tata. El nu m-ar fi ucis!

Arthur: Știu Sebastian, pentru ca Arthur nu e tatăl tau real, eu sunt acela.

Sebastian: Imposibil! Nu mai înteleg nimic!

Lucifer: Dă-mi voie să-ți explic, fiul meu...

Melisa: Bravo Karla! L-ai învins pe Adam!

Karla: Nu... mai rău am făcut acum. Știu ca nu se va opri aici si va încerca orice să se răzbune pe mine.

Melisa: Nu cred că un profesor e in stare de așa ceva!

Karla: Atunci nu știi multe.

Melisa: Ce s-a întâmplat cu tine? Pari diferită.

Karla: Mă supăra doar faptul ăsta, ca niciodată nu voi reuși să-i demonstrez cine sunt cu adevărat.

Melisa: Nu-ți face atâtea griji, bucură-te de viață cum e, și lasa totul sa decurgă de la sine.

Karla: Poate că ai dreptate, sau poate nu.

Sebastian: Nu am înteles niciodată de ce mă simteam asa singur pe pământ. Acum ca in sfârsit te-am găsit, viața mea se va schimba!

Lucifer: Fii sigur de asta băiatul meu.

Sebastian: Și acum... sunt un demon?

Lucifer: Nu, acum ești si demon și om. Trebuia să mori ca să poți vedea alți demoni.

Sebastian: Și cum e sa îți arzi copilul?

Lucifer: Cred ca e singura dată în care am simțit un moment de ezitare.

Sebastian: Te rog... nu mă mai părăsi acum ca te-am găsit!

Lucifer: Nu te voi părăsi, voi fi mereu aici când vei avea nevoie, dar am 3 conditii!

Sebastian: Spune tată!

Lucifer: Nu mă vei întreba nimic de lumea demonilor, nu-mi vei cere niciodată explicații și nu te vei întoarce împotriva mea!

Sebastian: Sigur! Să nu te temi de asta tată!

Lucifer: Acum du-te la domnul Webmaster, croitorul. Va fi cel ce va avea grija de tine. Și du-te la școala Sebastian...trebuie să cunoști mai bine lumea ta pentru a înțelege lumea demonilor.

Sebastian: Așa voi face, tată...

   Și demonul Infernului dispăru.

Webmaster: Te-ai întors Sebastian. Unde ai fost până acum?

Sebastian: Pe stradă!

Webmaster: Și ce, sau cine, te-a întors către mine?

Sebastian: Eu m-am gândit ca am fost prea încăpățânat!

Webmaster: Și încă ești, dacă tu crezi că nu știu totul. Nu apar oameni așa buni în orașul ăsta si va trebui sa mai exersezi mințitul! Sunt contele Webmaster, cunoscut și sub numele de Croix demonul fals. Pe pământ voi juca rolul de tată al tău, dar mă poți considera un prieten apropiat.

Sebastian: Și tu ești demon? Ce poți sa faci?

Croix: Multe. Dar la momentul lor. Acum culcă-te căci mâine e prima ta zi de școală.

Melisa: Karla! Am o veste nu prea bună...

Karla: Ce e?

Melisa: Sebastian... ei bine... m-a invitat la el.

Karla: CE?!

Melisa: Da...iartă-ma. Nu l-am putut refuza. Mi-a dat invitația asta în care scrie că mâine e ziua lui și vrea sa facă o petrecere cu toti prietenii lui. Tu nu ai primit una?

Karla: Nu... și cred că după ce nesimțita am fost nici nu mă vrea pe lângă el...

Melisa: Nu fii supărată Karla, poate te va invita și pe tine, până mâine e cale lungă.

Karla: Nu Melisa. Îl știu eu pe Sebastian...dar poate e mai bine așa.

Melisa: Poate a uitat sa îți dea invitația și oricum a mai invitat și alți copii. Tot ce e posibil sa fi uitat.

Karla: Da... alții înafară de mine... de ei cum nu a uitat? Și daca voia sa ma invite o făcea personal.

Melisa: Dacă vrei îl întreb si de tine!

Karla: Nu! Și oricum nu cred că mama mă lasă...

Melisa: Îmi pare rău Karla. Promit sa îți dau mesaje si sa îți spun tot ce se întâmplă.

Karla: Mersi draga mea. Ne vedem mâine la școala!

Melisa: Pa Karla!

   Pa Karla...atât a spus. Poate și ei îi arde inima după Sebastian. Sau poate inventez eu prea multe. Nu știu. Nu sunt în stare să judec. Cum a început totul? Aș vrea sa te șterg din viața mea Sebastian!

   De ceva vreme tot trece un băiat drăguț pe holurile școlii. Nu știu din ce clasă, sau câți ani are, dar mi se pare foarte cunoscut, caci mereu am déjà-vu-uri când trec pe lângă el. Uneori își intersectează privirea cu a mea, iar alteori îl vad înconjurat de o grămadă de persoane populare. Ar fi un clișeu să ma îndrăgostesc de el, și totuși s-a intamplat.

   Are ochii verzi, un verde purpuriu intens. Îmi place privirea lui. E ademenitor de plăcută. În fiecare seară îmi imaginez cum ar fii să-l strâng în brațe. Probabil mi-as potoli această flacără a singurătății.

   Astăzi mi-am făcut curaj și am zis sa vorbesc cu el. L-am salutat pe holuri, dar era așa grăbit ca mi-a schițat doar un zâmbet. Nu am reactionat, pentru ca nu vreau sa par nici obsedată și nici indiferenta, vreau sa fiu calmă în fața lui, dar de fiecare dată când încerc sa îi vorbesc îl tratez ca pe un nesuferit. Da, se comportă ca un cuceritor cu toate fetele din liceu și multe guri căscate mai lasă în urma lui, însă nu si a mea. Ciudat e, ca am învățat sa controlez acest sentiment persuasiv numit dragoste.

   Ziua următoare a venit în clasa mea. Vorbea cu un băiat pe nume Matrix. De fiecare dată când am vrut să-l privesc ma ciocneam de privirea lui. Cred că a înteles ca sunt alergic la contact vizual și a renunțat sa se mai uite la mine, apoi să mai vină în clasă... sau sa mai iasă pe hol. Nu am înteles niciodată de ce.

   Intr-una din seri, în care îmi așteptam autobuzul și pe străzi era pustiu, îl văd pe partea cealaltă a străzii... după pe trecere...și după trecând prin fața mea. Nu m-a observat, și nici nu cred ca aș fi vrut asta. Arăta minunat în paltonul lui, lung, negru...

   Am început sa petrec mai mult timp cu Melisa si astfel să-i dezvălui sentimentele mele profunde pentru acest băiat. Stăteam foarte mult cu ea încercând să-mi iau capul de la altele, precum Adam. Poate asta a fost altă greșeală... căci de atunci a început sa ma ignore și sa vorbească mai mult cu ea, fața de mine. Asta m-a enervat.

   Iar acum petrecerea asta... mă face mai instabilă ca niciodată. Nici nu vreau sa merg!

Aș vrea sa te șterg din viața mea Sebastian!
Chiar aș vrea... dar astfel nu aș mai iubi si nu as mai fi om. Poate nu sunt un om până la urmă, poate sunt un cavaler ce caută iubirea eternă!