Demonul Alb (3)

Universuri Diferite

Lucifer o împinse pe Proxima în pivniță și încerca sa baricadeze ușa.

Lucifer: Fugi Proxima! Salvează-i și pe copii!

Proxima: Dar tu ce vei face Lucifer? Vino cu mine! Nu te pot lăsa! zise în timp ce ținea în brațe copii lor.

Lucifer: Am trecut și prin altele, mai rele în trecut, nu mor acum din asta! Dar fugi, și ne întâlnim într-un alt Univers Paralel!

Proxima: Scumpul meu...

Lucifer: Grăbește-te! Că ușa asta cedează! Și aș muri eu dacă ți s-ar întâmpla ceva!

      În momentul acela ușa fu zdrobită de o putere imensă și toată camera se umplu de fum și cenușă. În încăpere intra un demon imens și hidos. Era plin de flăcări și piele arsă. Ochii îi erau roșii precum focurile Iadului și părea ca se descompune.

Urmat de un alt demon, care stătea în spatele ei. Era o diferență mare între ei. Acesta era mult mai întunecat și avea pielea extrem de palidă. Era un demon negru.

???: Unde au dispărut, dragul meu?

???: Cred că s-au teleportat...

???: Dar nu pot să-i văd, ceea ce înseamnă ca sunt în alte Universuri paralele.

???: Ohh, va dura o eternitate să-i găsim!

???: Stai calm... Nu se mai pot regăsi cât timp eu sunt pe aici, așa că treaba noastră va fi mai ușoară...

***

Secundele treceau infernal în realitatea efemeră în care Proxima plângea. Umbrele negre ale copacilor de afară se jucau pe peretele camerei, făcând-o sa se gândească la el. Are atâtea amintiri blocate în minte și tot ce trebuia să faca ca ele să reînvie și să se resimtă mai puternic ca explozia ce a creat Universul, era numele lui.

Proxima: Nu puteai să-mi spui ca mă iubești înainte să iau decizia asta? Îmi e dor de cum mă înveleai în cuvinte moi și patimi negre, îmi e dor de respirația ta caldă ce-mi topea inima. Și știu ca și tu arzi după mine... undeva în lumea asta...

   Proxima lăsă ușor copilașul în patul orfelinatului întunecat. Era liniște și totul părea sumbru. O durea inima că făcea asta, dar nu avea altă soluție. Era periculos să trăiască cu copilașii ei în prezentul acesta distrus. Trebuiau sa găsească o soluție.

***

Lucifer: Cred că e destul de departe locul ăsta pentru a nu te găsi nimeni. Voi avea grijă de tine, îți promit...

   Și Lucifer se uită întristat către copilașul care dormea adânc, fără să scoată vreun sunet. ,,E mic, nici nu știe cine sunt sau ce se întâmplă" gândi Lucifer. Cu lacrimi în ochi îl lăsă jos, în patul unei case, dintr-un sat îndepărtat.

Lucifer: A ta e lumea și întreg Universul. Doar ai răbdare...

   Și cu asta a vrut să se teleporteze către Proxima, dar nu o putea găsi. E ca si cum ceva îi bloca câmpul de localizare, și nu știa nici el ce e, doar presupunea.

Lucifer: Demoni blestemați! Oh Proxima... sper că ești bine. Ai grijă de tine pentru că-

Proxima: Acum nu te am... și simt că a rămas ceva nespus.

***

Ceasul e în același loc... nu se mai mișcă și mă tem ca am rămas blocată într-o amintire cu tine. Limbile lui mă sugrumă si deodată sticla de sub picioare mi se sparge. Mă las în gol, în neant. În camera goală a rămas un trup spânzurat.

Tic tac. Tic tac.

***

Adam: Unde-ți umblă gândul domnișoară?! Mă uit la tine și realizez ca ești pierdută pe undeva prin spațiu!

Karla: Mă scuzați...

Adam: Fii atentă sau ieși de la ora mea! Și așa nu ducem lipsă de elevi!

Karla: Fie! O vizită la director nu e ceva nou!

Adam: Ce ai spus?! Vino înapoi când vorbesc cu tine!

E ultima oră și vine Adam ăsta cu nervii lui! Are ceva cu mine dintr-a cincea! Nu-l suport frate! Ma scoate din minți! și zicând astea Karla intră în baie și se hotărăște sa rămână ascunsă acolo.

Karla: Te rog ajută-mă, Doamne, să trec peste anii ăștia mai repede! Nu mai pot sa ma mint așa! Ascund durerea pe care o simt zi de zi!

Karla se uita în oglindă. Stinse becul în baie să n-o găsească profu'. Era liniște și întuneric. Își privea reflexia nedefinită, aproape ștearsă. Mișcările ei lente erau înfricoșătoare, parcă o altă creatură se holba la ea de pe partea cealaltă. Gândul acesta îi dispăru când își clati fața cu apă rece. Era negru, o liniște gălăgioasă și apăsătoare, un timp nedefinit într-o lume necunoscută.

Karla: Poate așa s-a născut și singurătatea. Nu... așa m-am născut doar eu, unica eu.

Am intrat în toaletă, unde era și mai întuneric și am închis ușa. Am fost surprinsă să aud sunete pe care nu le auzeam cu ochii deschiși cum ar fi: picaturile triste de pe chiuvetă, vântul surd de afară, o pereche de pași ce se îndreptau spre mine...

Mi-am ridicat picioarele pe capacul toaletei, chiar dacă era întuneric simteam ca o entitate mă privea atât de clar. Era un contur negru, într-o lumina neagră difuză... nu știu cum pot defini așa ceva... dar parcă vedeam cu auzul și simteam o suflare fină în ușă. Persoana ezita o secundă si încerca ușa. O țineam strâns cu mâinile ca și cum era creanga de care atârnam pentru a nu cădea într-o prăpastie. Ceea ce mă speria, era gândul că tipul acela, daca pot spune așa, nu era Adam căci ar fi țipat și s-ar fi enervat.Cine era?

???: Să nu te îndrăgostești de nimeni!

Și dacă aș fi știut ce se va întâmpla... nu mă mai îndrăgosteam de nimeni!!!