fluffy | yoonmin

Fluff [28]

Jungkook a bătut la uşă.

Inima lui băteta foarte tare, datorită informaţiilor pe care le avea acum şi datorită faptului că a alergat până aici.

După câteva secunde de respirat greu sprijinindu-se pe suportul uşii, Jungkook se îndreptă în sus pe măsură ce uşa se deschisese.

"Jimbles!" Exclamă el, văzându-i părul roz. "Trebuie să vorbim, chiar acum!"

Jimin clipea somnoros, în timp ce lega nodul de la halat. "Da, ce faci?"

Jungkook şi-a deschis gura pentru a vorbi, când o strângere fermă pe antebraţul lui la oprit.

Yoongi se uita la el. "Ce vrea să spună este," a şuierat. "Că eu şi el te lăsăm să te odihneşti. Avem o călătorie lungă mâine, ştii?"

Jimin se uita confuz. "Uh, bine?"

Privirea lui Yoongi se înmoaie. "Du-te şi dormi, da? Este târziu."

Când uşa se închise din nou, Jungkook îi smulse braţul brunetului.

"Bine, ce dracu se întâmplă, Yoongi!?" El exclamă. "Ce ai vrut să spui că Jimin e-"

Îi puse mâna la gură.

"Taci, idiotule. Nu putem vorbi aici." Yoongi oftă în frustrare. Retrăgându-şi mâna, el a indicat spre acesta să-l urmeze.

***

"Explică acum." Jungkook şi-a încrucişat braţele, luând în considerare împrejurimile parcului întunecat în care se aflau.

Start of flashback

Lumea s-a rotit.

El a strâns marginea chiuvetei şi-a ridicat privirea spre reflecţia sa. Ochii scufundaţi. Piele galben pal. Transpiraţie acoperind fruntea.

Ce am făcut pentru mine?

Îşi strânse ochii, picături mari se rostogoleau pe obraji, umerii se ridicau suspinând. Nu se putea opri. El nu a putut.

"A-ajutor..." El şopti. "Te rog ajutor."

Dar nimeni nu a făcut-o. Cuvintele lui au răsunat în baie, nimeni nu era acolo să-i dea atenţie. Yoongi simţi că vederea lui se blurează pe măsură ce puterea lui slăbea.

Pentru el, un gând s-a remarcat. Fă-o pentru el. El nu te poate vedea aşa.

Îi dădea speranţă.

Cu mâinile tremurânde, şi-a stropit faţa, a spălat sudoarea şi a încercat să-şi facă părul să pară prezentabil, înainte de a ieşi din baie.

De îndată ce a ieşit afară, Jimin îşi vârî capul din bucătărie. "Ţi-a luat destul de mult acolo."

"Scuze, am fost-"

"Oh, nu contează." Jimin zâmbi. "Haide, clătitele sunt gata."

Şi ce ar putea face Yoongi, cu excepţia de a-i zâmbi înapoi?

***

Telefonul sună.

O dată, Yoongi înţepenise. Mintea lui i-a spus să răspundă la acel apel la naiba, dar dorinţa îi înebunea simţul iar în interiorul său a izbucnit un conflict intern...

"Dă-i drumul." A sugerat Jimin încet. "E în regulă."

"Tu eşti-"

"Da, sunt sigur. Du-te."

O parte din Yoongi a spus nu, dar o altă parte a ţipat că este necesar.

Îmi pare rău, el gândi, înainte de a se ridica, şi să părăsească camera, apucând dispozitivul stupid de metal.

"Vorbeşte." Întreabă el de îndată ce pune la ureche telefonul.

"Nu eşti în poziţia de a da ordine, Suga." Glasul rece se auzi din celălalt capăt. "Ai întârziat, ştii asta."

"Credeam că ţi-am spus asta; am terminat cu treburile tale."

"Bine, tu erai cel mai bun înainte să te hotărăşti să te opreşti. Ultima şansă, faci treaba sau băiatul moare."

Yoongi a simţit palpitaţiile inimii. "De-despre cine vorbeşti?"

"Oh, ştim Suga. Noi ştim cine este. Păr roz, buze pline, este şi dansator!"

Realizarea la lovit pe Yoongi în timp ce-şi încleştă mâna în pumn. "Avon, jur că dacă pui un deget pe el-"

"Nţ, nţ, Suga, nu ţi s-a spus să nu răspunzi niciodată la ameninţare cu ameninţări. Sau ar trebui să spun... Yoongi?"

Teama l-a cuprins, iar Yoongi a închis apelul. El nu s-a mai simţit speriat de multă vreme. Scutură din cap pentru a alunga frica, el a sunat un alt număr cu degetele tremurând.

"Bună, Seokjin aici."

"Jin, am nevoie de ajutor."

End of Flashback

Jungkook se uită la brunet, confuz. Faptul că prietenul celui mai bun prieten al său a fost un drogat şi unul destul de mare, a fost greu să înţeleagă.

"Şi după aceea, Seokjin a încercat să mă ajute să scap." Yoongi continuă. "Ca barman, are mii de conexiuni şi crede că aproape a terminat. Dar, este mai bine pentru mine să-l duc pe Jimin undeva departe în acest moment."

Jungkook a lăsat suflarea pe care o ţinuse, pe măsura ce se puse pe bancă.

"Hoseok a avut dreptate în tot timpul acesta?" El întreabă. "Chiar ai probleme."

"Nu neg."

Jungkook a râs amar. "Bine."

Se uitau în întuneric, în tăcere, înainte ca Jungkook să hotărască.

"Yoongi..." El a început. "Ţi-am spus vreodată cum m-am întâlnit cu Jimin?"

Fără să privească în sus, Yoongi clătină din cap.

"Am încercat să profit de el."

Capul brunetului a coborât spre direcţia lui Jungkook, un aspect neîncrezător se afla în irişii lui negri. "Tu ce?"

"Da." Jungkook îşi muşcă buza în regret. "A fost într-o noapte, târziu, la colegiu, şi a fost o petrece mare şi l-am văzut şi..."

Yoongi se uită ucigător la el acum.

"Eram beat, bine? Şi atunci eram o persoană diferită. El a fost doar un alt tip de o noapte, el a fost, până a început să plângă."

Amintirea se derula în minte, făcându-l să-şi strângă pumnii. "Şi m-am oprit, pentru că nu am putut suporta să văd asta. În dimineaţa următoare, ne-am întâlnit şi mi-am cerut scuze şi am devenit prieteni."

El oftă. "Uite, ceea ce încerc să spun este, nu te frământa din cauza asta. Nu a fost vina ta. Dragostea face lucruri ciudate oamenilor, crede-mă că ştiu."

El s-a ridicat.

"Nu voi spune nimănui, nici măcar lui Taehyung."

Yoongi dădu din cap. "Mulţumesc."

"Şi cred că ne înţelegem mai bine acum." Jungkook zâmbi.

"Nu, te urăsc şi mai mult." Yoongi se întoarce, o notă jucăuşă în tonul său.

"Foarte amuzant. Dacă simţi nevoia să renunţi la toate, ştii unde locuiesc."

Jungkook îl bătu pe Yoongi pe spate şi se îndepărtă, băgându-şi mâinile în buzunarele blugilor.

Yoongi stătu acolo pentru o vreme, înainte să-şi amintească, că nu trebuie să-l lase pe Jimin singur mult timp şi să se grăbească înapoi la apartament.