fluffy | yoonmin

Fluff [23]

Jimin s-a simţit supărat.

Da, era conştient de gafa pe care tocmai o provocase, dar cel mai bun prieten al său nu făcea mai uşor lucrurile.

"Am crezut că vei fi grozav într-o relaţie reală, dar cred că m-am înşelat, nu-i aşa?" Jungkook frământat, ceva ce făcuse în călătoria cu maşina tot drumul spre casă. "Susţin o a doua întâlnire, doar pentru o cauză pierdută aka Hoseok nu este ceva ce aş fi fă--"

"Bine, domnule am-fost-îndrăgostit-de-două-luni-şi-acum-sunt-expert, înţeleg!" Jimin izbucni, pierzându-şi nervii.

"Oh, nu ţipa la mine."

Taehyung privea numai de la unu la altul în tăcere şi clătină din cap în neîncredere.

"Nu te mai gândi la tine. Gândeşte-te la Yoongi şi la cum ar trebui să se simtă!" Jungkook a strigat.

"Eu sunt, ok?!" Jimin a strigat înapoi. "Este ceea ce am făcut în momentul în care am primit mesajul!"

"Oh, serios? Pentru că nu pare aşa!"

"Taci, Jungkook."

"Tu să taci."

"Nu, tu!"

Şi Taehyung putea doar să ofteze.

***

Jimin izbucni pe uşă, în camera lui, se strecură în patul lui, toate gândurile care se învârteau în capul lui. Stupidul Jungkook. Întâlnire stupidă.

De obicei nu a fost niciodată aşa. Niciodată nu a uitat de un eveniment. Niciodată nu a ţipat. Ultima dată când a avut o ceartă a fost când avea şaisprezece ani. El era atât de supărat pe sine, încât a făcut ca atmosfera negativă să iasă în jurul lui.

Calmează-te, îşi spuse el. Calmează-te şi trimitei mesaj înapoi.

Îşi scoase telefonul din buzunar, şi-a alunecat degetul pe ecran şi a recitit mesajul.

Yoongi

cred că ai fost ocupat, înţeleg

Degetele tremurau uşor, dar totuşi a scris;

Jimin

întâlneşte-te cu mine pe strada aceea unde mi-ai spus numele tău

Yoongi

chiar acum?

Jimin

da

te rog

Yoongi

voi fi acolo

Cu un fel de determinare feroce, a ridicat din nou jacheta şi a alerga la parter, luându-şi un rămas bun de la ceilalţi.

Taehyung zâmbi, în timp ce Jungkook l-a ignorat.

Fugind pe usă, se opri şi se aplecă, ghemuidu-se uşor; încercând să-şi amintească unde era strada.

Şi apoi a pornit.

***

Yoongi era acolo, privindu-l cum se apropia. Era dificil să-i vadă o mare parte din trăsăturile lui în lumina lunii, dar era suficient să vezi expresia sumbră gravată pe faţa lui.

Nervos, Jimin se apropie de el.

"Spune-mi de ce sunt aici."

Nu a fost o întrebare; mai mult ca o cerere.

Umezindu-şi buzele şi întrebându-se cum să înceapă, Jimin tăcea. Aşa a fost şi cel din urmă.

În cele din urmă, el a vorbit.

"Trebuie să vorbim."

Yoongi îl privea, în timp ce sprâncenele-i erau ridicate. "Bine." El murmură. "Dar de ce aici şi de ce acum?"

"Nu ştiu, eu doar..." El ezită. Atmosfera era atât de rigidă, atât de sufocant de ciudată, încât nu mai putea să-i spună nimic. A existat o singură soluţie din această tensiune lipicioasă în aer prezentându-se lui Jimin. Aşa că a făcut asta.

Înainta, înfăşurându-şi mâinile după gâtul lui Yoongi, trăgându-i corpul mai aproape de al său, odihnindu-şi capul pe umărul său. El a simţit cum Yoongi a îngheţat pentru o secundă, înainte ca toată rigiditatea din muşchii săi să dispară, la îmbrăţişat şi el înapoi pe rozaliu.

Şi s-a simţit atât de frumos.

Şi s-a simţit atât de cald.

Jimin îşi strânse nasul în materialul confortabil al jachetei lui Yoongi şi auzi un zgomot, "Încetează, mă gâdili." emană de undeva în jurul urechii lui, făcându-l să lase un râs uşor.

Briza de sfârşit de iarnă, care îl îngheţase de ceva timp în urmă, acum apăsa cu îndrăzneală pe obrazul lui Jimin, ca o mângâiere blândă. Lumina portocalie de la becurile de pe stradă, se afla în jos, pe ei, luând forma unei lumini reflectoare; iluminând perechea cuprinsă într-o convorbire tăcută, privată, în care erau livrate şi acceptate mii de scuze; doar printr-o îmbrăţişare caldă.

După ce părea o eternitate tăcerea, ambii băieţi s-au retras, dar şi-au ţinut braţul unul pe celălalt.

"Mă ierţi?" Unul dintre ei şopti.

"Gata." Celălalt zâmbi.

Şi toată gheaţa s-a topit, la fel ca zăpada de pe străzi.

Iar iarna, părea că în cele din urmă s-a încheiat.