fluffy | yoonmin

Fluff [8]

Jimin oftă plictisit.

"Ce faci?" Hoseok îl întreabă, degetele se plimbă pe o consolă de joc din nou.

"Nimic, doar..." singuratic. "Mă simt inutil."

Hoseok chicoti. "Eşti un mincinos cu adevărat rău, ştii asta, nu?"

Înainte ca Jimin să poată să rămână fără speranţă, Hoseok continuă.

"Spune doar că te simţi singur, nu te muşc."

"Ţi-am spus, trebuia să te înscrii pe site-ul acela de întâlniri." Spune Jungkook din colţ, cu nasul îngropat în ecranul telefonului său. "Acum ai fi avut o prietenă şi nu te-ai fi plâns."

El a evitat pernă aruncată şi zâmbi cu încredere.

"Ce?!" El exclamă. "Este adevărat, Hoseok, spune-i!"

Jimin şi-a frecat nasul cu degetul mare şi arătător, şi a murmurat. "Hobi, o să jur pe Dumnezeu că dacă spui o propoziţie-"

Hoseok a râs. "Chiar dacă Kookie are dreptate-" Jungkook a început să fie vesel "- depinde în întregime de tine, aşa că nu te îngrijora."

"Mm." Jimin a tras pătura mai aproape de el.

Un strigăt brusc, vesel, se auzi din colţ, specific celui mai tânăr.

"Ce este?" Jimin îl întreabă, ridicându-şi capul pentru a-l privi pe cel tânăr.

"Taehyung vrea să ne întâlnim, spune că vrea să vorbescă despre ceva important. Cred că el..." Ochii lui Jungkook străluceau. "... Cred că este gata să facă următorul pas."

"Asta, sau vrea să se despartă." Hoseok murmură, şi a regretat imediat când a primit o lovitură.

"OW! Glumeam, bine?! Hopa!" El a spus, iar Jungkook continuă să-l privească ucigător.

Jimin la împuşcat în joc pe Hoseok şi se întoarse spre Jungkook.

"Du-te, dragul meu." El a spus într-o octavă pompoasă.

"O voi face, bătrân amabil." Jungkook s-a aplecat, a fugit în cameră, se împiedică şi îşi lovi genunchiul de podea. Jimin putea să audă înjurăturile celui mic pe parcurs ce urca scările.

"Hoseok?" A spus după o vreme.

"Mm?"

"Crezi că există cineva acolo pentru mine?"

"Bine..." Jimin a văzut cum gura i se clătină în sus. "Aş spune că da, există. Numai..."

Se opri pentru a lua o gură din cola.

"Doar că nu te uiţi destul de bine."

"..."

"Spui uneori cele mai ciudate lucruri, hyung."

"Ştiu."

***

Nu mă uit destul de bine.

Eu? Nu mă uit bine?

Hyung trebuie să fie nebun.

Jimin a dat cu cizma într-o piatră, urmărindu-şi cutia poştală. Şi-a înfundat faţa în puloverul cu gât pe care-l purta, Jimin continuă să se plimbe pe trotuar, fără a se gândi la o destinaţie anume.

Şi-a umflat obrajii în supărare, bosumflat, şi s-a gândit, poate că sunt singur.

Îşi dăduse seama, văzându-l pe unul dintre cei mai buni prieteni într-o relaţie serioasă (anterior, Jungkook fusese un tip de genul 'o noapte'), că şi el ar dori acest lucru. Să întâlneşti pe cineva şi să-l iubeşti şi el să te iubească înapoi. Pentru el, doar gândul că se întâmplă asta îl face să se simtă atât de drăguţ, chiar şi în atmosfera rece prezentă, îl face pe Jimin să simtă o căldură şi un fior în vârful degetelor.

...Nu te uiţi destul de bine...

Scuturându-şi uşor capul, Jimin obosit să-şi ascundă zâmbetul care-i trasa buzele, nu a reuşit să-şi dea seama, aşa cum şi-a imaginat el.

Pierdut în fanteziile sale estetice, Jimin, fără să ştie, a început să valseze singur; încet la început, pe o melodie aleatorie în mintea lui, şi a scăpat un sunet moale din gura lui.

Se întoarse în jur, închizându-şi ochii, în timp ce partenerul imaginar se mişca cu el în mintea lui. Îndrumând corpul acestuia cu al lui, Jimin se răsuci, picioarele părăsind temporar betonul în timp ce se roteşte.

Venind pe pământ graţios, Jimin lăsă ochii să se deschidă, obrajii să se roşească şi buzele să se despartă într-un zâmbet.

Abia atunci îşi dăduse seama că nu era chiar atât de locuit cartierul, aşa cum credea iniţial.