Fluff [9]

1.7K 182 14
                                    


Jimin a căzut în şoc, dar și-a revenit la timp.

Ochii i se lărgiseră, văzând identitatea anonimă în faţa lui, cu mâinile în buzunare şi buzele pe jumătate întredeschise.

Abia atunci, Jimin îşi dădu seama că recunoaşte ochii întunecaţi, pe jumătate acoperiţi de părul negru.

Ciudate, zgomote ciudate au emanat din gâtul lui Jimin, în timp ce încerca să facă o sentinţă coerentă.

Acesta din urmă, ca şi cum ar fi ieşit dintr-o uluire, s-a întors brusc şi a plecat.

"Nu, aşteaptă!" Jimin strigă. El nu ştia ce l-a făcut să strige aşa, dar ceva aparent l-a făcut.

Nu a avut nici o reacţie evident, iar celălalt a continuat să meargă într-un ritm rapid, mărind distanţa dintre ei.

"Te rog! Aşteaptă!" Jimin aleargă după el, picioarele alunecându-i pe pătura translucidă de gheaţă care se întindea pe drum. A încercat să-şi ţină echilibrul, transpiraţia şi respiraţia greoaie şi-a făcut apariţia de la efortul depus, dar în zadar.

Pentru că acesta din urmă nu se oprea.

"Oh... Haide..." Jimin încercă să-şi regleze respiraţia. "Doar... opreşte-te."

Poate că soarta l-a făcut să păşească pe o bucată de gheaţă, pierzându-şi echilibrul căzând pe pământ.

În condiţii normale, ar fi reuşit să-şi ţină echilibrul datorită flexibilităţii sale ca dansator contemporan, dar în starea lui actuală, epuizată, jacheta sa care-i interzice să se mişte, el putea să facă doar un singur lucru şi asta să cadă pe spate, cu braţele ridicate.

O durere bruscă i-a străbătut până la coloana vertebrală inferioară, când a aterizat pe duritatea îngheţată, gemând uşor.

El a încercat să se ridice, dar a eşuat. Greutatea hainelor lui era prea mare. Panica s-a aşezat la baza stomacului, la gândul că va sta aici, până când o maşină va da peste el, sau până va degera, sau, eventual, până va muri de foame.

Lacrimile au apărut brusc în colţurile ochilor, în timp ce se uita la soarele slab, rugându-se la o revedere tăcută, lui Hoseok, lui Jungkook, părinţilor săi-

"De ce naiba plângi?"

Jimin a clipit şi a realizat că o siluetă întunecată are ochii aţintiţi asupra lui. (Cel puţin asta a presupus Jimin, văzând că nu i se observ ochii.)

În timp ce îi scană privirea, Jimin se uită înapoi la ochii fără emoţie, care priveau într-adevăr spre el, o roşeaţă apărând încet în jurul obrajilor, în timp ce acesta din urmă continuă să-l privească.

"Eu... Nu plângeam." El şi-a încheiat sentinţa cu un zgomot mic de sufocare.

Sprâncenele lui se ridică în necredinţă, în timp ce îşi înclină capul într-o parte.

"Da, da, si eu sunt drept." Îl luă în râs. "Ai de gând să te ridici ?"

Jimin, deja roşu ca sfecla, a încercat să se ridice, dar a eşuat. Din nou.

"Sunt... cam blocat." El ştia că dacă ar avea control total asupra trupului său, şi-ar fi ascuns chipul în spatele mâinilor sale pentru a ascunde obrajii îmbujoraţi.

"Tu eşti... blocat." Şi aceasta a fost pentru prima oară în timpul scurt, de trei zile de când îl cunoştea pe tip, când Jimin a văzut cum buzele erau înclinate în sus în amuzament, un chicot adânc scăpându-i.

"Da. Este atât de greu de crezut?"

Acesta din urmă a râs, dar zâmbetul nu i-a părăsit faţa.

"Wow, o secundă plângi şi în următorul eşti supărat." Îşi apăsă buzele într-o linie subţire pentru a împiedica să izbucnească octavele veseliei.

Jimin se înfurie, şi-şi întoarse capul în cealaltă parte, tăcerea a predominat timp de jumătate de minut, mişcându-se într-o parte şi în alta, până când vorbi din nou.

"Ai nevoie de ajutor?"

Jimin a hotărât să-şi calce pe mândrie doar pentru a ieşi din această situaţie şi a şoptit. "Da."

Următorul lucru pe care l-a simţit, au fost degetele împleticite cu ale brunetului, trăgându-l în sus, gâtul se răsuceşte înapoi din cauza forţei bruşte.

În timp ce axa s-a înclinat să se întoarcă la normal, Jimin s-a trezit în siguranţă, de-a lungul unui piept ferm, cu capul odihnindu-se doar pe claviculă, în timp ce braţele puternice l-au ţinut imobil.

"Eşti bine?" O voce moale se aude de undeva deasupra lui.

"D-da." Jimin îşi închise ochii în timp ce respiră mirosul călduros şi musculos care izvorăşte din hainele lui.

"Erm... Poţi să te duci acum." Vocea continuă.

"...Da." Pentru că era pierdut în parfumul aromat, Jimin nu a înregistrat vocea.

Bine, adică până când-

"Am spus, să pleci."

Poate că a fost răceala din ultimele două cuvinte care l-au adus pe Jimin înapoi la realitate. Ochii săi s-au deschis şi s-a retras.

"S-scuze." A mormăit, cu mâinile strânse în spatele lui, cu capul aplecat, pentru a evita contactul vizual, obrajii sunt de un roşu izbitor, atât din cauza frigului, cât şi a jenei. "Doar că tu..."

Simţi privirea lui pe el.

"Că eu...?" Vocea era încă furioasă, exact contrar tonului pe care îl folosea înainte.

Jimin tremură, din nou, nu este sigur dacă a fost de la frig sau de la influenţa celuilalt băiat.

"D-Doar că ai m-miroși atât de f-frumos." Murmură el, cu o voce suficient de mică pentru a nu fi auzit, dar ştia că acesta din urmă îl auzise.

"T-trebuie să plec acum." Jimin se întoarse repede şi se făcu că pleacă, dar bătăile inimii îi acceleră, în timp ce o mână se strânge pe antebraţul lui şi îl trage înapoi.

Tremurând şi-a ridicat privirea spre faţa lui şi i-a văzut ochii reci, nici o emoţie în ele. Era cu adevărat uimitor, cât de mult îi lipsea emoţia, ca şi cum toată fericirea ar fi fost suprimată.

Un suspin slab îi scăpase printre buze, în timp ce braţul este strâns, nenumăratele vânătăi îngropate sub straturile de haine care tremurau.

Încearcă să-şi retragă braţul, dar mâna băiatului era prea puternică şi Jimin îşi dădu seama, cu groază, că se strângea treptat, atât de mult încât pulsurile s-au transformat într-o durere aprinsă, iar Jimin a simţit că ochii i se umplu încă o dată de lacrimi.

Exact când trebuia să strige, presiunea dispăru, la fel de brusc ca şi cum ar fi venit.

Clipind înapoi neclar, a auzit oftatul din urmă.

"Yoongi." El a spus, cu o voce gravă.

"Ce?"

"Este numele meu. Yoongi. De aceea ai fugit dupa mine, nu-i aşa?"

"Eu..." Da, de asta.

Înainte de a putea răspunde în mod corespunzător, îi simţi degetele în părul său, aşezându-i bretonul la loc. Ochii lui Jimin s-au închis la atingere. El a vrut să continue, dar, din păcate, a dispărut prea repede.

"De ce faci asta?" Jimin şopti, şi ştia că aparentul Yoongi îşi aducea aminte acum de acea noapte, sau nu ar fi vrut doar să-l mângâie din nou.

"Pentru că tu eşti atât..." Yoongi îşi muşcă buza. "Nu contează."

Şi aşa, fără nici un fel de rămas bun, el se îndepărtă, cu mâinile băgate în buzunare şi capul aplecat puţin împotriva vântului, lăsându-l pe Jimin singur, în jacheta lui prea mare şi cu părul recent mângâiat, gândindu-se că poate, poate, căutarea lui pentru cineva a ajuns la sfârşit.

fluffy | yoonminUnde poveștirile trăiesc. Descoperă acum