Însemnări

O ultimă însemnare

     Râd.

     Era în cartușiera plumburie  o chestie mică, cu ochi înguști cât grăunțele de pământ, prinse ca niște scaieți enervanți de haina tuberculului și buze împletite din șnur roș. Ce mai! Un desen pe care îl vezi numai în fața tindei bunicilor, încropit din cioburi și pietricele. Atât de viu în mintea mea încât îl întâlneam în desișul pădurii, în haosul de pe birou, în reflexile întinate de pe tabla de scris. Niște linii și puncte banale trasate în țărâna drumul de țară care îmi atingeau latura trează a motorașului de sub capota a' din față. Genul de chestie urâtă, dar frumoasă, născută din zelul lui Ion și considerentele sale pentru Maria.

     Râd pentru că lângă tabachera de pe măsuța joasă, cu trei picioare, văzusem în treacăt o poză alb-negru cu un moșneguț tare simpatic, care ține în mână o furcă ascuțită cu care la o adică ar putea face hârș! hârș!, iar în spatele acestuia o fermă și mai simatică, cu turnul pentru cereale ridicat în semn de salut și cu un hambar ca o fețișoară mirată. Am tot rumegat la fotografia 'ceea cât am frecat la haine în copaie, în arșită, stropindu-mi intenționat poalele rochiei săltate deasupra genunchilor. Odată ce pulpele încise și-au mai domolit vaietele usturătoare mi s-a răcorit și mintea. Atunci am înțeles ce era cu bunicuțul acela; de ce îmi părea atât de trist în ciuda gurii lui scofâlcite într-un zâmbet știrb. În spatele lui, pe dealurile cu iarbă măruntă și pârjolită pășteau prea multe văcuțe chioare, chiar așe! cu pielea lipită de coaste– arcordon al foametei sufletor noastre. Dar nu mi-a fost milă de el. După ce am întins la uscat rufele, ascultând acordurile cam scârțâite ale misei cântate de boier, mi-am scufundat piciorușele înnegrite în apa murdară și caldă, curățând ce se mai putea. În timp ce râcâiam cu grebla mâinii scamele dintre degețele, mi-am dat seama că nu mi-ar fi plăcut nici în ruptul capului să fiu eu mămăița lipsă din poză, care să mâne cu o lopată văcuțele în poieni cu verdeață mai grasă, buuuună pentru lăptic. Așa că am preferat să-l las pe moșneguțul 'cela simpatic să tragă cât vrea el de ugerele fleașce în speranța unui strop de lapte sau de miere sau de rai sau de-o gură de plai, iar eu să am grijă în continuare de hainele nespălate ale boierului. Freacă, freacă și clătește, nu-i așa moșneguțule? Simpatic mai ești tu!

     Mai râd măgărește, cu sughițuri și lacrimi, căci în cutia poștală, în marsupiul unui plic am găsit pe timp de ploaie o scrisoare în care scria un singur cuvânt: bâzzz! Hai noroc, în numele boierului și al moșneguțului și al vitelor lui:

     Amin!