Abc- rații

62 14 18
                                    


Albul mă intimidează de parcă ar fi lipit veșnic de două perle încastrate de un rând discontinuu de gene. Privirea ta galeșă se proptește în acest gard șubred, organic, în încercarea de a nu te scufunda într-un somn țeapăn. Globii ochilor sunt la fel de albi ca din prima zi în care lumina neonului de la spital i-a înțepat, dar în spatele pleoapelor regăsești întunericul cavernos în care ai fost ascuns timp de nouă luni de privirea dojenitoare a mamei soacre. Lumea pe atunci era doar un ghemotoc călduros de carne, pulsând, iar timpul se măsura doar în bătăile inimii. În nopțile de nesomn urăsc ceasul cu pendulă din capătul holului. Regăsesc același iris insular înconjurat de valurile albe, intimidante ale hârtiei rusești; lantaz. Ticăitul său mecanic m-a transportat cu 15 ani în urmă în uterul mamei, (sau să fi fost al tatei?) unde puteam să analizez umezeala și mirosul de măcelărie. Oare Henlein suferea de aceleași frământări ca mine din moment ce și-a înregistrat pulsul cu ajutorul roților, z I g Z a G?

"Acest program este interzis copiilor sub 12 ani." Genul programului: fu-tura schimbă locul cu regele; rocada mică. Regina își smulge pletele întrebându-se obsesiv, cu un fir de voce: "Mă iubește?". Suferă de nevropatie însoțită de sângerări vaginale, iar izul de pește stătut în soare îi repugnă împăratului. Noroc că nebunul este ginecolog, așa că bătrânul nu trebuie decât să facă o plimbare până la marginea tablei. În lipsa lui va vindeca pe regină. O va ajuta să-și smulgă cosițele bălaie; întâi re- putația, apoi na- zurile, până vor ajunge la punctul G(i).

Pe faleza de lemn împăratul își poartă pașii îngândurați în ritmul șuuui-lip al mării neguroase. Își simte urechile înfundate, iar tâmplele palpitând. Oare să fie de la vinul nebunului sau de la pește? "Pic, pic, pic...cred că o să piiiic într-o ceașcă cu pelin. Cine o să-mi citească în nisip semnele înșelătoare ale talazurilor cafenii?" Iar alb, iar negru. Același tempo, aceași miasmă. Vreau să merg acasă.

ÎnsemnăriWhere stories live. Discover now