Însemnări

Cel dintâi instinct

   Fălcile tale rigide amușinau fulgii murdari ai unei găini tembele, răscolindu-i în zona gâtului fragil. Ai fi strâns mai tare doar din simpla curiozitate dacă dobitoaca avea să își mai înalțe capul, fixându-ți pieziș mâncarea cu o expresie tâmpă. Iar din gingiile tale negricioase închipuiam o pereche de mâini înverșunate ce îți înconjurau grumajii cu o nesecată dorință de a-i alipi. O durere surdă deasupra sânului drept, aceasta ți-a fost salvarea...

    O pulsație neobișnuită, iar ca la comandă șuvițe veninoase de sânge au pornit agale a se scurge prin venele albastre către pumnii încleștați. O jordie s-a conturat din neant între degetele mele, iar în ritmul pașilor mei largi se unduia în aerul răcoros al dimineții, trasând viitoarele linii ce se vor așterne asupra corpului tău precum sumbre semne ale unei porniri animalice. Dar spre bucuria limbii lipicioase secretată de orizont, spinarea ta a cunoscut doar mici împunsături precum cele din pieptul meu. Ciudat. Cred că asta ne-a salvat... Pe tine de la o bătaie cruntă, inexplicabilă în țeasta ta ușor alungită în față, iar pe mine de la a mă frânge sub presiunea unor instincte animalice.

  Iată că pe undele înnegurate ale cerului se contura reflexia fantomatică a lunii. Nu îmi insufla confidențialitate sau trista atmosferă a unei iubiri neîmpărtășite, ci neclintirea unui glob ocular sec, scos din orbita întunecată al spațiului cosmic. Clipea aproape insesizabil deasupra ramurilor salcâmilor, diluând umbrele măceșilor cu cenușă. Știa că a doua zi, odată cu croncănitul disperat al unei găini mă voi scula și te voi articula sălbatic cu nuia peste botul tău alb... Nu a dat niciun semn de avertizare, exact ca ochiul uscat al unui hoit ce nu mai poate da de veste prin rețeaua de impulsuri apropierea periculoasă a unui bisturiu. Astfel luna m-a disecat dintr-un foc în acel luminiș fetid: eram însemnată de cel dintâi instinct.