Immortality

Volumul 2. Cap 22

    Urletele se încheiaseră de câteva minute. Sunt morți. Ce chestie, nu ? Tocmai ce mi-am ars propria soră, am torturat-o și am făcut-o scrum, dar surprinzător, nu îmi pare rău. La fel am făcut și cu bărbatul căruia i-am oferit inima și corpul meu acum câțiva ani. Regretele întârzie să apară. Sunt un monstru.

       Încăperea din jur este toată în flăcări, dar ele refuză să se aproprie de mine. Noroc că pereții cât și tavanul sunt făcuți din beton, iar ușa din metal. Așa nu are cum să ia tot conacul foc.

     Pentru prima oară după atâta timp, simt cum emoțiile mă depășesc, iar corpul meu parcă nu mai are energie. Fruntea mea este transpirată din cauza căldurii, iar lacrimile nu pot sta prea mult pe obrajii mei mai mult de câteva secunde fiindcă, corpul meu este atât de fierbinte încât le usucă.

    După câteva momente, ușa se deschide de o dată. Îmi dau imediat seama că este Travis când îi aud scâncetele de durere. Presupun că metalul fierbinte l-a ars.

      — Kyra, oprește asta ! Țipă el privindu-mă îngrijorat.

   Nu îi răspund, dar în schimb îmi las din nou capul pe genunchi. Chiar dacă am nevoie să mă țină în brațe, m-a mințit. Sau mai degrabă, mi-a ascuns adevărul despre tata. 

      — Kyra ! Țipă el din nou. Ce naiba ? Iubito !

     Lacrimile încep să se scurg pe obrajii mei tot mai multe. Asta mă doare și mai tare. Faptul că sunt iubita lui și nu mi-a spus.

    Îmi ridic privirea când aud câteva gemete de durere, dar mi-o pun înapoi pe podea când îl văd pe Travis trecând prin flăcări. Când își pune mâna pe a mea, și-o ia imediat.

     — Dumnezeule, Kyra, ești fierbinte ! Exclamă el.

      — Mi s-a mai spus, încerc eu să glumesc și îmi ridic privirea.

       — Iubito, te rog, oprește toate astea ! Simt că mi se topește pielea pe mine !

    Văzându-i hainele luând foc, iar el devenind tot mai speriat în timp ce se dezbracă. Oftez lung, după care încerc să retrag tot focul din jur. Când eu am terminat, a terminat și el să își dea jos hainele. Tot în afară de boxerii săi negri.
Din nu știu de motiv, nu vrea ca pantalonii lui să ia foc, așa că îl stinge. Presupun că îi plac prea mult.

     — Acum, îmi poți spune ce s-a întâmplat ? Mă întreabă punându-se în genunchi. Și, albastru ? Ce s-a întâmplat cu gri ?

    Sunt la fel de confuz ca el. Despre ce vorbește ?

     — Ochii tăi nu sunt gri, iubito, sunt albaștri strălucitori. Albastru înseamnă suferință... Cine ți-a făcut asta ? Mă întreabă îngrijorat.

      — De ce nu mi-ai spus ce era tata defapt ? De ce mi-ai ascuns asta ? Îl întreb privindu-l în ochi.

    Acesta mijește ochii, vizibil surprins de întrebarea mea.

     — Și încă ceva, de ce nu mi-ai spus că lipitoarea este soră'mea ?

     — Fiindcă voiam să împiedic asta ! Exclamă el. Vezi ? Acum suferi și suferi mult ! Nu îmi place să te văd așa !

— Dar nu sufăr din cauza asta, adică, da, dar mai mult o fac fiindcă mi-ai ascuns !

Acesta își mușcă trist buza inferioară, după care mă cuprinde într-o îmbrățișare strânsă. Îl îndepărtez imediat știind că asta îi face rau, dar lui nu pare să-i pese.

— Ce tot faci, Travis ? Îți faci rău cu mâna ta ? Îl întreb iritată.

— Nu-mi pasă, rostește el și mă ia din nou în brațe.

— Dar mie îmi pasă !

— Te iubesc, Kyra, îmi șoptește el.

Rămân nemișcată în brațele sale. Au trecut trei luni de când suntem oficial împreună, dar nu ne-am spus niciodată ,, te iubesc ". Este prima dată când îmi spune asta și sinceră să fiu, nu știu cum să reacționez.

— Îmi pare rău că nu ți-am spus, dar pur și simplu, nu voiam să suferi auzind toate astea. Eu cu tatăl tău am fost buni prieteni, dar el ura vârcolacii mult mai mult decât mine pe vremea aia și nu a avut nimic în potrivă să își omoare fiica care nu este una ca el. Știam că îl iubești mult și era o persoană importantă în ochii tăi. Nu am vrut, ca din cauza mea să îl vezi altcumva...

— Credeam că mă crezi mult mai puternică de atât, Travis. Faptul că lipitoarea aia și-a bătut joc de mine cât timp mi-a povestit mă face să mă simt așa. Dacă îmi spuneai tu, era altfel.

Nu mai spune nimic, iar în schimb, își afundă mai mult fața în părul meu. Într-un final, inspir lung și îmi pun mâinile pe spatele lui. De data asta, fără să-l mai ard.

— Știu că mă urăști acum, dar...

— Nu te urăsc, Travis ! Îl întrerup. Dar nu pot spune că sunt tocmai fericită de faptul că nu mi-ai spus !

— Atunci... spune-mi ce ar trebui să fac ca să mă ierți

Rup îmbrățișarea pentru a-l putea privi în ochi și abia acum pot observa durerea din ei. Îmi las privirea în jos și îmi mușc buza înferioară încercând să nu plâng mai mult.

     — Nu știu, rostesc eu cu o voce lăsată.

    Acesta mai stă câteva minute în fața mea, după care se pune în dreapta și își trage pantalonii. Mă uit confuz la el cum caută în buzunare, dar sunt mult mai confuză când îl văd scoțând o cutie neagră de catifea.
 
     — Presupun că este un moment peost să te întreb, dar... Rostește el și își ia o boză mare de aer în plămâni. Tu ești sufletul meu pereche, Kyra ! Singura așa că, vrei să-ți petreci întreaga eternitate cu mine ?

      Rămân fără suflare privindu-l, iar acesta deschide mica cutie și scoate inelul de aur cu un diamant în vârf.

     Văzând că nu pot spune ceva din cauza nodului din gât, mă apropri de el și îmi lipesc buzele de ale sale. Acesta mă trage la el în brațe, iar buzele noastre sunt în continuare unite.

     După căteva momente, îl cuprind din nou într-o îmbrățișare și îmi pun capul pe pieptul său.