Immortality

Cap 19

Ochii lui nu mai sunt căprui, ci verzi strălucitori. Cam ca în prima zi în care l-am cunoscut. Ce se întâmplă cu ochii lui ? Acum devin căprui, tot mai căprui. Asta mă duce mai mult în eroare.

— Dereck ?

— Îmi pare rău, Kyra. Spune ferindu-și privirea.

— Ochii tăi... Dereck, ce se întâmplă cu ochii tăi ? Îl întreb nedumerită.

— Nimic. Îmi răspunde sec și își închide cureaua.

— Încerc să te cunosc, dar tu nu îmi dai voie. De ce nu îmi spui ce se întâmplă cu tine ? Ochii tăi se schimbă de fiecare dată iar tu continui să îmi spui că nu este nimic. Continui să mă minți. Spun cu o voce tristă.

— Nu te mint, doar că... nu știu cum să îți spun asta, nu știu dacă sunt în stare să îți spun asta. Kyra, nu vreau să te rănesc. Spune el punându-și mâinile pe umerii mei.

— Ce să îmi spui, Dereck ? Nu vrei să mă rănești ? Mă rănești prin faptul că nu ai încredere în mine. Bine, lăsând ceea ce s-a întâmplat acum câteva minute și faptul că sunt în sutien în fața ta... poați avea încredere în mine, ca într-o prietenă măcar.

              — Nu... pot. Spune el ferindu-și privirea. 

              — De ce nu poți ? Este o problemă personală sau intimă ! Îl întreb cu o față de subînțeles.

               — Ce ?! Prin intimă te referi la...?

             — Ți-ai dat seama. Spun eu iar acesta pufnește în râs.

               — Puișor, pot să fac sex, și ți-aș arăta chiar acum ce pot face, dar îmi e teamă să nu te rănesc.

              — Adică cum ? Întreb ridicând o sprânceană.

                 — Adică... pfff... nu, las-o baltă, puișor. Spune și îmi lasă un sărut pe frunte.

                 — Ești complicat... și încâpâțânat. Îi spun punându-mi mâinile în sân.

              — Știu, puișor. Spune apropriindu-se mai mult de mine

              — Dar nu cred că îmi place. Spun ferindu-mi privirea.

               — Câte lucruri în ascunzi tu, puișor ? Cate sentimente în ascunzi tu ? Câte fețe îmi ascunzi tu ? Tu o ascunzi pe Kyra cea reală de mine. Nu-i așa ?

             — Poftim ? Întreb surprinsă.

            — Te ascunzi mereu, nu arăți nimănui fața ta reală. Spune apropriindu-se și mai mult de mine, punându-și mâinile pe șoldurile mele.

             — Nu este adevărat. Spun cu vocea tremurată.

               — A da ? Și de ce îți bate inima atât de repede ? Mă întrabă punându-și mâna stânga în zona inimi mele, care bate ca nebuna în momentul ăsta.

               — Așa bate ea în general. Îl mint, înghițind în sec.

— Inima unui om nu bate atât de repede în general, puișor.