Immortality

Cap 27

A trecut o săptămână de când Colin s-a despărțit de Allya. În tot acest timp, Allya s-a comportat normal, de parcă nici nu ar fi trecut printr-o despărțire. Știu că o doare, doar că vrea să pară dură.

Eu și Dereck tocmai ce ieșim din cinema. Nu pot să nu observ faptul că acesta este îngândurat și trist. Toată ziua a fost așa iar când mă gândeam să îl întreb ce are, mă gândeam că nu o să-mi spună, ca de obicei. Dar trebuie măcar să încerc.

— Dragule, s-a întâmplat ceva ?

— Nu. Ce s-ar putea întâmpla ?

— Ceva destul de grav încât să mă ignori aproape toată ziua, să stai îngândurat și trist. Știu și eu... Murmur eu.

— Nu te ignor, iubito.

— Aham...

Prefer să nu îl mai pun în seamă și să nu mai insist pe acest subiect. Oricum nu o să-mi spună, niciodată nu o face. Ar vrea să îi citesc gândurile ? Cum crede că o să-l înțeleg dacă nu îmi spune niciodată ce este cu el ? Este atât de enervant uneori ! Se comportă ca un copil mic iar asta îmi displace al naibi de tare.

Îmi iau mâna din a lui și mi-o pun în buzunarul hanoracului fiincă a înghețat. Afară este destul de frig iar mâna lui rece nu mă încălzește deloc, cu toate că aș vrea să mă încălzească.
Distanța lui față de mine mă rănește iar cel mai rău este că el știe asta. Cu toate că mi-a spus că mă iubește, nu îmi arată iar aici greșește foarte mult. Mă întreb oare de ce continuăm cu toată asta, de ce să nu ne vedem amândoi de viața noastră dacă lui nu îi arde de o relație ? Sau dacă nu i-a ars de la început de o relație, de ce mi-a mai spus că mă place ? De ce m-a mai întrebat dacă vreau să fiu iubita lui ?

Ce nu îmi place să fiu jucăria cuiva. Nu îmi place ca cineva să se joace cu sentimentele mele. Doare a naibi de tare.

— Vi la mine ? Îl întreb.

— Nu pot. Trebuie să clarific ceva cu părinți mei.

— A... Spun tristă și fără să îl privesc.

— Rămâne pe mâine ?

— Cum vrei tu... Spun indiferentă.

— Ok. Cu tine ce mai e ? Întreabă serios.

— Nimic. Îl mint.

— Ba da, s-a întâmplat ceva, dar nu vrei să îmi spui.

— Mă doare capu. Îl mint din nou.

— Kyra ?

— Poți să nu mai insiști atâta ? Ți-am spus deja motivul, nu înțeleg de ce nu mă crezi ! Îi spun iritată și mă opresc din a mai merge.

— Fiincă mă îngrijorez ! Spune el punându-se în fața mea.

— Sigur... Spun fără să îl privesc.

Acesta oftează lung după care îmi ia fața în mâinile lui pentru a ne putea fixa privirea.

— Iar ți-a venit acel gând idiot cum că nu te iubesc ?

— Hai să mergem o dată. Spun luându-i mâinile de pe obraji mei și avansez.