Immortality

Cap 40

                 — De ce ?

                  — Fiincă, odată ce un vampir devine rege, are parte și de blesteme. Blestemul unui rege este să facă copii muritori.

                   — Iar vampiri normali ?

                   — În fiecare familie sunt cel puțin cinci esențe puternice, masculii trebuie să consume acea esență ca să poată să facă copi. Noi suntem morți deja, iar în termeni normali nu putem avea copi.

                      — Dar dacă ... să zicem că o muritoare rămâne însărcinată cu un vampir. Ce se întâmplă ?

                    — Nu știu... nu prea au fost relați între vampiri și muritori. Nu știm dacă pot face copi împreună, iar dacă pot, nu știm cum o să fie copilul.

                    — Păi, cred că e înregulă. Nu prea îmi plac copii. Spun eu amuzată.

                  — Nici mie ! Exclamă el la fel  de amuzat ca mine.

                   — Perfect ! Asta înseamnă că nu o să avem discuți pe tema : vreau copii.

                — Sau poate că pe viitor o să ne schimbăm opinia.

                  — Îmmm... poate că da, poate că nu. Cine știe ?

            Acesta scoate câteva chicote după care mă strânge mai tare în brațe, acest fapt făcându-mă să scot un scâncet de durere din cauza răni de pe umărul meu.

                   — Ești bine ? Mă întreabă el îngrijorat.

                   — Da, doar o mică zgârietură. Îl mint eu.

                   — Lasă-mă să văd ! Rostește el ridicându-se în șezut.

                   — Nu cred că este o idee prea bună !

                 — Vreau să văd !

       Acesta îmi dă ușor pulovărul la o parte de pe umăr și rămâne blocat când îmi vede bandajul însângerat. Îmi debandajează umărul curios, iar când termină, își ațintește privirea în a mea după care la rană de nenumărate ori.

                    — Zgârietură ? Asta ți se pare ție zgârietură ?! Ce naiba e asta, Kyra ?! Mă întreabă el ușot nervos.

— N...nu știu. În fiecare dimineață am câte-o tăietură asemănătoare în locuri diferite a corpului și nu știu de ce.

— Adică, vrei să spui că ai răni asemănătoare pe tot corpul ?

— Da...

Acesta mijește ochii și într-o fracțiune de secundă îmi dă pulovărul jos. Rămâne din nou blocat când îmi vede bandajele.

                     — De când ai astea ? Mă întreabă îngrijorat.

                     — Din prima noapte de când... noi... înțelegi tu ! Îi spun eu puțin stânjenită.