Covenant (Vol. III)

Capitolul 25

Capitolul 25
"Totul e atât de simplu. Atât de simplu încât devine de neînțeles."

Ce urăsc cel mai mult pe lumea asta e momentul în care sunt pus sub presiune în situații extreme.
Mușchii mei se încordaseră în timp ce o priveam confuz pe Scarlett încercând să formulez un răspuns pentru ea. Sau mai bine zis o întrebare.
Kan e unchiul ei și în același timp dușmanul meu.

Nu îi pot spune că i-am torturat -adică torturat nu e tocmai cuvântul potrivit- unchiul, risc să îi pierd încrederea și posibila iubire pe vecie.
De ce mă aflu acum aici? Și de ce tocmai Scarlett trebuia să fie rudă cu Kan? Ea nu pare absolut deloc de spiță chineză.

  - Kay, te-am întrebat ceva!

Se revoltă, câteva lacrimi apărându-i în colțul ochilor.

  - Nu te rog...

Ea se întoarse cu spatele și își scutură capul încercând să își revină.
Nu suport să mă gândesc că ea poate vărsa lacrimi din pricina mea.
Presupun că seara asta va fi ultima în care schimb câteva cuvinte cu Scarlett.
De mâine poate că nici nu se va mai uita la mine clipă de o secundă.
Și asta îmi macină sufletul...

  - Dă-le drumul.

Îi șoptesc lui Maxim și el se îndreptă spre garajul unde îi țineam închiși pe "musafirii" noștri.
Scarlett se va enerva la culme când va zări cum arată rudele sale, mai precis Kan și Dillon.
Bine, au primit hrană și apă, nu sunt înfometați sau deshidratați, ci doar învinețiți pe ici-colo. Nu îi puteam ține chiar în puf după ce că Kan m-a despărțit de tatăl meu timp de 18 ani.
Într-un alt mod spus ce i-am făcut noi nu se compară cu ce ne-a făcut el nouă, dar știți, uneori simpla bunătate poate fi cea mai mare răzbunare oferită.
Nu am fost tocmai bun, dar e în viață, în loc a fi la trei metri sub pământ.

A fost așa de dureros și încă este, mama nu a avut nici cel puțin un cadavru pe care să îl îngroape cum se cuvinte, credea că tata s-a spulberat în acea explozie a mașini.

Kan și Dillon apăruseră în peisaj și oamenii din partea lui s-au repezit să îi ajute.
Chiar arătau bine, puteau merge, dar după cum spuneam, aveau câteva răni existente.

  - Scarlett?! Ce cauți tu aici?

Își întrebă Kan nepoata și ea doar îi sări în brațe, la fel făcuse și cu verișorul său.

  - Recunosc Turner, mi-ai dat o lecție pe măsură. M-am învățat minte...poate.

Mi-am încruntat sprâncenele, câteva creste fiind prezente pe frunte.
Tensiunea crește din ce în ce mai evident și mă abțin, numai Dumnezeu știe cum, să nu izbucnesc și să îl plesnesc pe Kan. 

  - Vă rog, încetați cu războiul. Kay, ce ți-a făcut unchiul de l-ai ținut ascuns atâta timp?

  - Ce a făcut? Mi-a ucis tatăl din invidie și lăcomie!

  - Ți-am ucis tatăl care aparent e Dumnezeu și nu are parte vreodată de moarte. De parcă atunci fusese prima dată când încercam să-l dobor.

Scarlett era șocată de-a dreptul. În sfârșit observă și ea ce fel de persoană acră este unchiul său iubit.

  - Nu crezi că i-ai oferit pedeapsa supremă? Lasă-l în pace te rog frumos. Fă asta pentru mine unchiule.