Covenant (Vol. III)

Capitolul 16

Capitolul 16
"E ca și cum totul fusese alb-negru și ea mi-a adus culoare."

Perspectiva lui Ethan

Nu știu despre ceilalți, însă eu nu cred că așa ceva este real. Tata să fie viu?
Ori e vreo înscenare idioată din partea lui Kay, ori halucinez, ori visez...ori habar nu am...
Nu am idee cum aș putea concepe ideea asta. Că el e viu după ani de absență, așa dintr-o dată apărând din nou.
Nu spun că nu sunt fericit că îl văd aici, ba din contră, dar în același timp e al dracului de ciudat...

- Ne vedem mâine, bine? Nu te mai încorda, ai s-o iei razna.

Îmi spuse Scarlett și mă privi îngrijorată.
Acum...cum să nu o iubești? E atât de grijulie și atentă... e acea fată perfectă, care se găsește cu greu. Cel puțin în cazul meu.
Simt că am așteptat-o toată viața, și acum că ea e aici, nu pot explica în cuvinte cât sunt de fericit. Și profit din plin de dragostea pe care ea mi-o oferă. Și în schimb îi ofer dragostea necesară...

- Îți promit. Noapte bună.

- Noapte bună.

Mă sărută fugitiv pe buze și coborî din mașină, ca apoi să fugă spre casă.

Mi-am croit drumul înapoi spre casă.
Din câte știu, tata... a plecat înapoi -și ca s-o zic direct- la familia lui. Mda, familia sa. Are o soție, și se pare că tocmai prietenul lui Kay e fiul vitreg al tatălui meu. Și mâine sau peste două zile se va muta la noi, înapoi la familia sa adevărată.
Încă nu pot să accept ideea asta. E un paradox total inadmisibil, sunt fericit dar și...nu pot spune contra, dar mă simt ciudat.

Însă am văzut pe fața mamei un sentiment pe care nu l-am văzut în viața mea. Chiar dacă nu urla de fericire, zâmbetul ei o făcea. Atât de bucuroasă nu cred că am văzut-o de când m-am născut. Și nu am cum să nu zâmbesc când mă gândesc că pe chipul său și-a făcut și fericirea loc.
Până și îngâmfatul de Kay zâmbea într-una.

Cât despre el...sunt mai mult ca sigur că are sentimente pentru Scarlett. Felul în care o privește e unul aparte, pe care nu l-am mai văzut până acum.
Și pe lângă, de fiecare dată când eu și Scarlett ne giugiulim în preajma lui, se simte iritat.
Trebuie urgent să găsesc un moment oportun și să discut cu el despre asta. Nu vreau să știu că el suferă discret din vina mea. Am făcut un legământ pe care am de gând să-l respect.
Nu am să las iubirea dintre mine și Scarlett să strice asta. E important pentru mine, și cred că pentru Kay la fel.

Acasă era liniște. Toate becurile erau stinse, în afară de cel din sufragerie, pe care cu siguranță mama l-a lăsat aprins, știa că voi veni acasă curând.

Trebuia să vorbesc cu ea. Am urcat scările și am bătut la ușa ei, glasul ei auzindu-se dinăuntru.

Am intrat și am găsit-o în fața oglinzii, împletindu-și părul lung într-o coadă.
De ani buni a renunțat să și-l taie, și acum deja îi ajungea la șolduri. Unele fire albe erau prezente printre șuvițele blonde. A avut și ea o viață destul de grea. Și a rezistat la tot.

- Mamă, doar mie mi se pare ciudat că tata a apărut așa dintr-o dată....

Ea se opri o clipă ne respirând și mă privi lung și confuză.
Se așază pe marginea patului și îmi făcuse semn să mă apropii de ea. M-am așezat lângă ea.

- Mi-e așa de dor de momentele în care voi dormeați cu capul pe pieptul meu. Aș retrăi acele momente la nesfârșit.

Spune îmbrățișându-mă și sărutându-mă pe frunte.

- Acum voi ați crescut. Nu mai aveți nevoie de mine.

Minte. Oricât de mari am fi tot la mami ne întoarcem când ne doare ceva. Sau din orice altă cauza.
Mama e calea tuturor rezolvărilor. Și am de gând să profit de mama până când nu va mai fi, fiindcă alți au rămas fără ele de tineri și doar ei cunosc suferința rămasă în urma lor.
În special cu o femeie ca mama mea...îi datorez viața și încă una.
Singură și nu ducem lipsă de absolut nimic.

- Ethan...știu, faptul că Adam trăiește a fost un șoc pentru toți. Cu siguranță va trece timp până te vei obișnui cu ideea. Dar până la urmă, el e tatăl tău...și poate că e foarte târziu ca tu să mai ai nevoie de el, dar tot ce contează e că trăiește și ne va fi alături de acum. Vom fi o familie normală, fără niciun membru lipsă.

Poate că are dreptate... poate că doar am nevoie de timp pentru a-mi limpezi gândurile și să accept ideea că tatăl meu trăiește.

- Vă iubesc mai mult decât orice pe lumea asta. Dar cum tu o iubești pe Scarlett, așa îl iubesc eu pe tatăl tău, da, 19 ani trecuți, dar eu tot simt acea dragoste din tinerețe că e prezentă în inima mea.

Palma ei fină îmi atinge fruntea și dă la o parte firele rebele de păr ce îmi tot dădeau bătăi de cap, ajungându-mi în ochi.

Cu durere în suflet recunosc că conceptul de "familie completă", mi-e străin. Sau mi-a fost până azi. De mâine viața mea va fi diferită.
Mă voi trezi și voi adormi, știind că tatăl meu e în camera de alături, în viață...

În mintea mea s-a instalat ideea că el e mort, și ne veghează pretutindeni. Așa spunea mereu mama, arătându-ne cea mai strălucitoare stea de pe cer. Spunea că el e acolo și chiar acum ne veghează.
Se pare că ne-am luat cu toți țeapă.

Nu i-am mai spus nimic mamei, ci doar am dat din cap afirmativ, i-am urat noapte bună și am plecat în camera mea.
Pe noptieră se odihnea o poză în care eu și Scarlett eram împreună, zâmbind.
Bryan, prietenul meu cel mai bun ne-a făcut poza în urmă cu două săptămâni.
Un zâmbet mi-a apărut pe buze, zărindu-i chipul dulce.

Scarlett în două cuvinte: definiția fericirii.
Nu aș putea renunța la ea vreodată.