"Nu mă satur să mă îndrăgostesc de tine zi după zi."
- Știi tu, în ziua când trebuia să vin cu familia mea la cină la voi, din cauza tatălui meu nu am mai putut. A picat pe scările casei și s-a lovit grav la cap. Acum e la spital, doar mama e acasă.
Mi se rupea sufletul, nu credeam nici în ruptul capului că Scarlett trece prin astfel de lucruri cu părinții ei. Ea își poate ascunde atât de bine suferința. Părea mai mereu fericită și nu lăsa melancolia să iasă la suprafață, ochii ei sclipesc non-stop și nu reușesc să o dea de gol. Dar după mărturisirile ei de acum îmi pot dea seama că înăuntrul ei e distrusă și strigă neîncetat după ajutor sperând ca cineva să o audă. Atât Ethan cât și restul lumi nici nu pretind că Scarlett nu e bine de fapt.
- Ce va spune mama ta când vei ajunge acasă?
Ea oftă adânc și își îndreaptă spatele. Mi-am dat geaca jos și am așezat-o pe iarbă, ea punându-și capul pe ea, eu făcând la fel. Eram la o palmă distanță de fața sa și credeam că voi înnebuni de emoții. Nici o fată la primul ei sărut nu se poate simți așa de emoționată pe cât mă simt eu acum. De ceva timp pielea îmi e de găină și fiorii mă acaparează mai mereu.
- Nu am idee. Îi voi da un calmant și o voi pune la somn.
- Ethan de ce nu știe de asta?
- Nu avea rost. Eu...
Închise ochii pentru o secundă apoi își ridică privirea înapoi spre mine. Era o liniște morbidă între noi. Și o dorință nebună ardea în mine, voiam să o sărut. Dar nu îi puteam face asta fratelui meu. Însă faptul că ea e la 10 centimetri distanță de mine nu ajută.
- Eu voi pleca de aici. Fac 18 ani în luna februarie, și când voi termina liceul mă voi muta în Milwakee, la mătușa mea...
Inima mi-a tresărit din piept. Nu! Ea nu va pleca. Nu aș suporta gândul că ea e departe de mine...de Ethan.
- Nu poți pleca așa Scarlett.
Spun speriat și ea mă privi lung.
- Ce?
- Pentru Ethan, el cum se va simți?
- Legat de el...se poartă ciudat în ultimul timp...
- Ciudat în ce sens?
- E mult mai distant. Nu știu dacă să dau vina pe apariția bruscă a tatălui vostru sau altceva.
- E doar o perioadă, îi va trece. Te...iubește.
- Probabil că...orice dragoste are un sfârșit.
- Dar al vostru nu va fi curând.
- Dacă aflu că Ethan e infidel cu siguranță va fi mai curând decât ne așteptam.
- El te iubește foarte mult Scar, știu asta.
- Sau poate eu sunt piaza rea aici. Am mințit în legătură cu părinții mei, până și pe doamna Serena am mințit-o.
- Te înțeleg, nu e ușor să trăiești cu asta, dar înseamnă că Dumnezeu te crede o persoană puternică, dându-ți astfel de poveri.
- Mi-ar plăcea să cred eu asta. Cedez psihic Kay. Școala, apoi acasă eu sunt cea care face treburile mamei mele. Și când scap o secundă, îmi petrec timpul cu Ethan. E greu ca naiba...
Se întoarse pe partea dreaptă, cu fața complet spre mine. Respira adânc, simțind cum aerul expirat de ea se izbește de fața mea. Mi-am dus încet mâna și i-am dat părul după ureche, ea privindu-mă lung, fără să clipească.
- E greșit faptul că simt că am încredere mai multă în tine ca în Ethan? Adică am încredere în el, dar nu aș putea discuta despre părinții mei cu el.
Ce drăguț din partea ei. Îmi dă speranțe false. Adevărul e că mi-a făcut inima să o ia la goană, și bătea așa de tare și zgomotos încât credeam că o aude.
M-am apropiat de ea, și ea făcu la fel. Aproape că vârfurile nasurilor noastre se atingeau. Cu tremur m-am apropiat și mai mult de ea, și într-un final am ajuns să îi ating buzele moi și fine ca o bucată de catifea. Un fior îmi străbătu coloana vertebrală și pielea mi se făcuse din nou de găină. Am mai sărutat zeci de fete, dar sărutul ăsta cu Scarlett e cel mai unic dintre toate. Niciodată nu m-am mai simțit așa de...îndrăgostit. Simțeam fiori până și în vârful degetelor. Și nu știu dacă Scarlett a simțit la fel, dar eu pot jura că în momentul când buzele noastre s-au atins ne-am curentat.
Ea se opri brusc și se ridică în capul oaselor, punându-și fața în palme.
- Nu. Nu e corect față de Ethan.
La naiba! Chiar am sărutat-o pe Scarlett. Nu îmi vine a crede că eu chiar am sărutat-o pe fata care îmi tot umbla în minte de luni întregi...fata de care m-am îndrăgostit iremediabil.
- Îmi pare rău. Te duc acasă...
Mi-am luat geaca înapoi pe mine și am coborât de pe deal, urcând în mașină și îndreptându-mă înapoi în oraș.
În mașină era o liniște prea mare, ea era sprijinită de geamul portierei și era tăcută. Așa că am pornit radioul.
Din seara în care am dus-o acasă de la petrecere, știam adresa unde ea locuia.
Nu îmi pot scoate din mine momentul în care buzele noastre s-au atins. Pot declara cu mâna pe inimă că a fost cel mai frumos moment din întreaga mea viață. Ea e o fată atât de fragilă și slăbită, dacă Ethan nu are grijă de ea, Scarlett se va ofili... E o floare care are nevoie de atenția neîntreruptă a unui grădinar.
Am oprit în fața casei ei, și am observat că în ciuda faptului ca era ora 3 dimineața, luminile erau aprinse.
- Te vei descurca cu mama ta?
O întreb și ea oftă.
- Da.
Trăgea de timp. Parcă nu voia să coboare din mașină.
- Uite Scarlett, îmi pare rău pentru mai devreme. A fost o greșeală. Am fost un nesimțit..
- Kay...
- Nu trebuie să spui nimic. Promit că nu se va repeta.
- Kay, e în regulă. Nu m-am supărat...
Își așeză palma pe fața mea și am crezut că voi leșina. De ce trebuie să fiu atât de afectat de atingerea ei? Oh Doamne, e doar o simplă fată, de ce trebuia să mă îndrăgostesc de ea. Nu are nimic în plus...decât o pereche de ochii căprui frumoși și o atingere de catifea...
- Noapte bună.
Ea a coborât și am privit-o până a intrat în casă. Mi-am îndreptat privirea în față și am rămas îngândurat o clipă. Nu m-am mai simțit așa niciodată, atât de...nici nu știu care e cuvântul potrivit...nu slab, nu e un context bun. Poate îndrăgostit. Da, asta e, dar eu provin din categoria celor îndrăgostiți fără speranță.
Rất tiếc! Hình ảnh này không tuân theo hướng dẫn nội dung. Để tiếp tục đăng tải, vui lòng xóa hoặc tải lên một hình ảnh khác.
