Viata Complicata vol I Război

Capitolul 43

Ruleta Rusească

Oxigenul era din ce in ce mai subred, respirând tot mai greu, încercând sa îmi mențin ochii deschiși dar era tot mai greu. Stăteam întinsa pe parchetul umezit și rece, simțind cum corpul îmi amorțește puțin câte puțin din cauza frigului ce îl simteam pana la oase. Simteam cum imi taie colțurile fetei, încercând a ma ridica de pe podea, scoțând un mic și scurt icnet de durere . In încercarea de a ma ridica, observ o pata mare de sânge pe parchet. Clipesc ușor de câteva ori, analizând mai bine acea pata de sânge, dandu-mi seama ca mie îmi aparținea. Era sângele meu.

După cele cinci minute in care m-am chinuit sa ma ridic, observ o tăietura la abdomenul meu. Ma apropii de o măsuță mai veche și prafuita sprijinindu-ma de aceasta simțind cum imi tremura picioarele mai rău ca gelatina, încercând sa ma mențin încă "vie".
Abea acum realizez ca in tot acest timp am fost inconstienta pierzând o groaza de sânge. Asta se explica balta imensa in care ma aflam.

Respirația îmi devine din ce in ce mai șubreda, ridicându-ma in picioare, sprijinindu-mi spatele de zidul rece, punandu-mi mâna peste rana . Răsuflu ușor, inchizandu-mi ochii ușor, după care ii redeschid privind in jur. Era întuneric. Întunericul din nou puse-se stăpânire pe mine, eram in ghearele sale pentru a nu știu câta oara. Gândul îmi fuge rapid la Gate, rugându-ma sa vina și sa ma ajute, dar probabil ca nu va veni niciodată.
Gândurile îmi sunt spulberate in momentul când aud un zgomot făcut de usa care se deschide, pașii făcuți de către persoana ce intrase , făcând podeaua in așa fel încât sa scârțâie exact ca in filmele horror.

Tresar la zgomotul auzit, încercând sa ma ascund după un zid pentru a nu fi văzută. Întunericul era un premium, deoarece ma puteam camufla cât de bine pentru a nu ma vedea cei ce intraseră in camera in care ma aflam. Scot un scurt icnet printre buze, simțind o mică înțepătura ce ma ustura. Sângele îmi curgea, strop cu strop, făcând un mic sunet precum o ploaie ce se prelingea pe asfalt. Era ciudat sa gândesc asta, in condiția in care pierdeam din ce in ce mai mult sânge, simțind cum tot corpul îmi arde și îmi tremura, având senzația ca mai devreme sau mai târziu voi fi înșirată pe jos. Tușesc ușor, scoțând un granata scurt printre buze, presandu-mi palma mai apasat peste ran încercând sa opresc sângele dar nici o șansa.

- Aici erai dulceața.

Răsuflu ușor , inghitind in sec și privind o fata straina a unui bărbat bine făcut și plin de tatuaje.

- Cum...cum de nu porti o masca pe...pe fata pentru a ....a...pentru a nu te...ve...dea. Răsuflu usurata la ultima fraza încercând sa îmi adun toate puterile.

- Oricum o sa fi moarta deci ce mai contează dacă ne vezi Fețele sau nu. Rase.

- Cine...cine ești?

- Brian Conroy. Rase mustrându-ma cu privirea. Iar eu sunt Infernul tău. Vei trece si tu prin ce a trecut fiul meu.

Rămân perplexă procesand ceea ce tocmai spusese acesta, venindu-mi imediat imaginile cu Gate și Blake . Momentul când Gate a dat in el fără pic de mila fără sa ii pese ca exista probabilitatea ca el sa ii fie frate și sa poarte același sânge . Nu voiam sa trec prin ce a trecut Blake. Care pe de alta parte, este încă închis in subsolul lui Gate, ținut in lanțuri, sângerând.

- F...fiul tău? B...Blake ...

- Exact scumpo. Iubitelul tău este fiul meu, rase privindu-ma precum un psihopat. Iar el singur va veni aici de unul singur pentru a te salva, iar atunci o sa fie momentul când Gate Cooper o sa dispară din peisaj. Și tu deasemenea.