Viata Complicata vol I Război

Capitolul 1

                                                     Primejdie 

     Anul 2016, timpul de vara, vacanta, dorinte mult prea multepentru o fata care nu si le mai poate indeplinii niciodata, deoarece viata ei i-a dat o intorsatura de care nu mai poate sa scape sau sa spere ca va mai putea schimba ceva. 

     Suntem in luna Iulie , vara abea incepand, copiii distrandu-se pe diferite strazi, ducandu-se impreuna cu prietenii la piscina, iesind la pizza, suc ... Iar asta sunt eu. Numele meu este Louise Peterson, am optisprezece ani, iar viata mea a incetat de mult sa mai fie normala pentru mine. Mi-am pierdut vederea in urma cu cinci ani, cand parintii mei au hotarat sa plecam la munte si au facut accident de masina, ei murind in flacarile ce ii cuprindeau, iar eu supravietuind cu chinul asta care ma tortureaza si ma face sa vreau sa renunt in a mai spera sau a mai lupta pentru ceva ce nu se v-a mai finaliza niciodata. 

Ba chiar mi-am inghetat si anul scolar, fiindva nu imi mai doream ca restul colegiilor din liceu sa faca glume pe seama mea, nu imi m-ai doream sa fiu batjocura nimanui doar pentru ca intunericul m-a cuprins in intregime, doar pentru ca mi-am pierdut vedera sunt neajutorata si nu ma pot apara. Am hotarat sa ma izolez complet, fara sa mai vorbesc cu nimeni . Eram doar eu, intunericul alaturi de multe imagini insiruite in capul meu care credeam ca vor deveni realitate, zilnicele dati in care imi inregistram vocea, destainuindu-mi sufletul, si povestind ceea ce simt, ceea ce-mi doresc, facandu-mi propriul meu jurnal vocal, cum s-ar spune. Doar asa mai puteam cara povara ce mi s-a dat . Mai socializam uneori cu cea mai buna prietena a mea Ivonne Lonckaster , care in totdeauna m-a ascultat , m-a sfatuit si m-a ajutat cu ce a putut ea mai bine. 

     Iar cea care inca mai ar grija de mine si ma duce saptamanal la controale, la spital, este matusa mea Lourence. Uram sa merg la diferite spitale pentru a ma controla si a "incerca" sa-mi gasasca un medicament potrivit pentru a-mi recapata vederea sau daca mai exista vreo sansa sa o recapat. Dar tot ce auzeai din gura medicilor erau doar vorbe goale, fara pic de compasiune, fara pic de speranta de a crede ca mai exista metode prin care sa poti redevenii tu din nou. Toti imi dadeau vise false. Singura cale prin care se putea sa -mi recapat vazul era acela de a ma opera, dar asta costa bani, mai multe controale, iar sansele sunt de 54% ceea ce inseamna ca pot sa ies din operatie cu sau fara vaz, iar eu nu vreau ca matusa mea sa-si risipeasca banii pentru ceva ce poate esua, iar apoi sa dea vina pe mine. Recunosc ca imi doream sa fac acel pas spre iesirea din intunericul ce ma devorase complet , dar ma gandeam la risipirea banilor, iar eu pentru matusa mea Lourence sunt un caz pierdut. Mai bine facxact cum mi-am propus si renunt in a mai crede ca ceea ce-ti doresti intr-o zi se indeplineste. Visele sunt vise, nu le poti avea pe toate oricat ti-ai dori, nu poti lupta pentru ceva ce stii ca nu se va mai putea, nu poti trai cu gandul ca intunericul va disparea, nu poti face pasi spre o noua lumea unde tu nu ai puterea de a o vedea. Chiar daca imi era dor de toate diminetile cand ma trezeam vesela si vedeam mica pata galbena pe cerul albastru deschis care atingea cu razele sale arzatoare pamantul pe care lin calcai , cum fata mea nu va mai simti niciodata caldura soarelui, ce mereu isi facea jocul pe pielea mea, mici furnicaturi gadilandu-mi colturile obrajilor, cand mereu picioarele mele isi faceau drum prin natura orbitoare cu peisajele ei parca scoase dintr-un tablou pictat in mii de culori cromatice...

   Pacat ca toate aceste lucruri uimitoare nu or sa mai fie posibile niciodata, pacat ca tot ce visam sa fac nu va mai putea iesi la suprafata, nu va mai putea ajunge acolo sus , eu nu o sa mai vreau sa lupt sa realizez lucruri de care nu mai sunt in stare.