COD ROȘU ÎN F.B.I.

9.

  Cum putea să îi explice chestia asta ? O să creadă că nu sunt bună de nimic...

  — Uite, deci, nu știu cum să spun asta... Eu sunt închisă, adică, sunt acasă, dar...Sunt în arest la domiciliu! Gata a spus-o.

  —Te-ai chinuit ceva... Mi-a spus Dimitri, te puneam la încercare doar. 

   Îi plăcea să o chinuie, așa făcea mereu. A venit aici doar să îi țină morală? Pentru asta sunt surorile mai mari? Să îți țină morală când nu e mama. 

  Trecând peste următoarele lucruri, Jace a venit și i-a adus lucrurile cerute. A plecat repede. Emma a rămas și a ajutat-o să termine de făcut curat în casă. După ce au terminat tot, s-au așezat pe canapeaua din sufragerie și au început să povestească și să comenteze despre îmbrăcămintea femeii de la știrile de pe canalul 5. Cămașa aia chiar era urâtă, iar sacoul ăla încheiat la ambii nasturi, ținând cont că stă pe scaun, o sufoca! Sau cel puțin, așa părea Soneria se aude, iar Emma merge să răspundă. 

  —Anya, cred că e pentru tine, se aude după câteva secunde. 

  În fața ei se afla un domn polițist cu o pereche de cătușe pe care le învârtea pe degetul arătător. În spatele său se mai aflau câțiva, dar cred că erau subalternii săi. 

   —Bună ziua! Eu sunt Alec, comandantul secției de Criminalistică. Mă aflu aici pentru percheziționarea casei. Cred că tu ești Ivanov Anya. Avem mandat de percheziție, poți să îl răsfoiești.

  Nici măcar nu a apucat să proceseze informațiile, căci mandatul îi este aruncat la picioare, iar umărul ei a făcut cunoștință cu umărul domnului Alec. Omul acesta avea vreo 50 de ani și este destul de scund. În spatele său, ceilalți trei polițiști au început să răscoleasă prin casă. Nu avea nimic de ascuns, doar au mai percheziționat de atâtea ori...

   Au deschis ușa fiecărei camere și au dat năvală, neștiind ce se ascunde după. Comandantul Alec urca scările și atingea balustrada. Mergea după el cu pași mărunți, așteptând să vadă ce face. Se uită în toate colțurile holului, parcă așteptând să găsească ceva. 

  —Vedeți, v-am spus că nu veți găsi nimic! Nu deshide ușa aia!

  —De ce? Ce e după ușa aia, Ivanov? Ce-ar fi să vedem cu toții?

 El a deschis ușa, iar ea l-a fixat cu privirea, vrând să vadă fața lui. Era mirat, e speriat, ce e? Nu exprima nicio emoție. 

  —Tatăl meu  a avut o cameră și în casa mea. Mereu când se certa cu mama, venea la mine, dar ea credea că pleacă la alte femei.

  Eu nu am mai intrat aici. Nu am mai vrut. Patul era micuț, un birou absolut gol, un scaun de piele și o fereastră cu draperii maronii.

  Scotocește în fiecare cotlon, dar nimic. Iasă pe ușă, chemându-și toți subalternii după el. 

   Mai apoi l-a sunat pe Dimitri și a vorbit puțin despre ce s-a întâmplat. El i-a spus că în câteva zile îl externează și că s-a făcut bine. Es și Emma parcă se înțelegeau mai bine, deoarece știau amândouă că nu mai aveau mult timp împreună. Dar și când au avut tot timpul din lume, nu am știut să îl prețuiască .

   Emma i-a spus să facă niște floricele cât alege ea un film. Aiden era cu bona lui, iar Emily, la grădiniță. I-a spus soțului ei să o ia de la grădiniță ca ea să poată dormi împreună.

   Filmul era pe la jumătate, dar devenea plictisitor. Deja știau acțiunea, îl văzuseră de cel puțin 4 ori. 

  —Anya, vreau să te întreb un lucru, dar nu știu dacă vei fi în regulă. 

  —Sigur, orice, Em. 

  —Tu... tu chiar l-ai omorât pe omul ăla?