COD ROȘU ÎN F.B.I.

2.

         —Bună dimineața, rază de soare! Cum ai dormit? 

     Fata își acoperă fața cu palmele în timpce femeia de vârstă medie trage jaluzele. Lumina puternică o face pe mica ființă din patul imens să se ascundă în pătura de culoare rozalie. 

          —Cineva e prost dispus astăzi, continuă femeia îmbrăcată într-o bluză albă și pantaloni maro. Părul său blond era prins într-o coadă de cal și ridurile de pe fața sa erau ieșite în evidență mai tare ca niciodată. Sub ochii săi albaștri două găuri maronii se formară. 

           —Mamă, ai dormit vreun pic? rostește adolescenta îngrijorată. 

         Se ridică din pat, luându-și în picioare papucii de casă preferați. Se apropie de femeia ce i-a dat viață și își așează capul pe umărul său. În mintea sa, se întreba ce anume o supăra pe ființa ce avea corpul lipit de al ei, dar nu dorise să întrebe. 

            —Anya, trebuie să-ți spun ceva. E legat de tatăl tău. 

      Gâfâind, își ridică capul stând lipită de zidul rece. Îmbrățișând perna plină de pete gri, câteva lacrimi îi căzură pe obraz. Patul nu era deloc comod. Era tare. Salteaua era oribilă, era veche și părea mâncată de molii. Era murdară. Era pătată. Era oribilă. Asta nu e viața pe care și-o dorea ea.  Cine știe câți criminali au stat aici? Îi era frică să se gândească la asta.

   Un râset mic îi apăru pe față. Fraza din Batman îi apăru pe buze:

—Dacă omori un criminal, numărul criminalilor de pe planetă va rămâne același.

—Povestea vieții mele, colega, s-a făcut auzită o voce din altă celulă. 

   

  "Oare ce s-a întâmplat cu frumosul ăla?" Nimic. Acel mic actoraș, bară gardian, bară răpitor-de-inimi a ajuns în celula alăturată acum câteva ore. De ce a ajutat-o? De ce nu a lăsat-o acolo? A vrut să i se dea mai mulți ani la sentință, sau ce? Nu va știi niciodată. Îi va rămâne în minte fața lui de frumos.

  —Ivanov Anya, se ridică în picioare ascultând vocea bărbătească venită din coridor. Niște pași deloc grăbiți se fac auziți. "Altă cotoroanță?"

  Se uită spre coridor și vede un om mai în vârstă, cu barbă și mustață.

  —Ivanov Anya, ai procesul sâmbătă la 12:00. El este avocatul tău, Dimitri Petrov. Un bărbat șaten, îmbrăcat la costum și ținând în mână o servietă, zâmbește glorios. Are până în treizeci de ani și o frizură ordonată. 

   Omul mai în vârstă părăsește coridorul. Avocatul arătos rămâne, privind spre Anya. Ce se întâmplă? Cheia se aude rotindu-se în lacăt de către avocat. Poarta scârțâie, deschizându-se.

    —Ieși! Ordonă acesta.

    —De ce aș face asta? Dacă vrei să mă omori? Sau să mă violezi?

   — Cred că cel mai probabil ar fi invers, după situația în care ești. Așa că îmi asum. 

 Încetă cu vorbăria și ieși în coridor. Ușa era deschisă, putea să fugă, ajungând tot aici.

    —De ce îmi faci asta?

   —Vreau să văd dacă vrei să fugi... Sau să faci o altă mișcare, spune învârtindu-se în jurul ei. O studie din cap până în picioare, nespunând nimic. Se rotește, observă.

   —Omule, oprește-te! M-ai amețit.