În timp ce stătea pe unul din scaunele de pe holul spitalului, aude gălăgie afară. Ah, da, se pare că au ajuns deja. Ce rapizi sunt! Face câțiva pași apoi iese pe ușă.
—Doamnelor și domnilor, spectacolul s-a terminat. Nu am fugit, bine, am fugit, dar nu pentru că voiam să fug, adică... Realizează că, de fapt, polițiștii nu erau aici pentru ea. Nici măcar nu se uitau la ea. Ea țipa degeaba. Nu o asculta nimeni. De fapt, se uitau câțiva copii internați aici la ea de parcă ar fi o stafie, îmbrăcată într-un halat alb, cu un coc dezordonat și niște pijamale de copii. De parcă nu ar fi fost tot, avea și o pereche de teniși roșii în picioare. A mers mai aproape de locul cu pricina, nu știa ce se întâmplă.
Erau o mulțime de oameni în jur, o mașină de poliție și o ambulanță. Tinde să creadă că a fost un accident. O mașină era izbită rău, iar un autobuz era răsturnat. Crede că a fost urât.
—Tu trebuie să fii Anya Ivanov, nu? Întreabă unul din polițiștii de acolo.
—În persoană pentru bucuria ochilor voștri. Voiai să îmi spui să mă urc în mașină ca să mă duci la secție, am înțeles mesajul... Jace, citește pe ecusonul său. O târăște până la mașina lor, îi pune cătușele la mâini și o urcă în mașină.
E drăguțel ăsta. Nu știu câți ani are. Are ochii albaștri că marea, ce clișeu. Acum înțeleg de ce toată lumea folosește fraza asta. E șaten și e cu mult mai înalt decât ea La cei 1,65 ai ei, se consideră o persoană înaltă. Aș estima pentru el un 1,88, dacă nu mă înșel.
—Auzi, domnule Jace? Te pot întreba ceva? El afirmă din cap și pornește motorul. Ce înălțime ai?
—Poftim? Înălțime? 1,91.
—Oh, la naiba, eram aproape. Hm, eram doar curioasă. Pun pariu că tu credeai că te întreb ceva legat de poliție, dacă mă vor aresta bla, bla, bla, dar nu.
Se lasă o liniște ciudată, eu mă gândesc la ce o să fac.
—Știi, eu voiam să fiu actriță. Chiar voiam, adică ăsta era visul meu. Era. Și uită-te la mine acum. Mi-au trebuit mie altele, că ce... Viața mea nu era destul de interesantă. Uite în ce stadiu sunt acum. Îmi place că țin un monolog, abia acum pot să spun și eu ce gândesc cu voce tare. Măcar mă auzi sau ai adormit? Nu aude nici un răspuns, deci trece mai departe. Și chiar cred că îmi place de Dimitri. Nu cred că îl cunoști. Dacă nu aș fi fost doar unul din cazurile lui, poate aș fi însemnat mai mult.
—Vorbești de Dimitri Petrov, avocatul?
—Da, de ce? Spune-mi că nu îl cunoști!
—Nu îl cunosc, răsuflu ușurată. E doar fratele meu.
—Frate?! Ce frate? Nu știam că are un frate. Ăm, acum mă simt prost. Nu trebuia să îți fi spus toate lucrurile astea. Adică, de unde naiba să știu eu că ești fratele lui, domnule Jace?!
—Jace Petrov, încântat de cunoștință, zâmbește victorios. O să îmi țin gura, nu te ambala așa! Ți-a mai spus cineva că vorbești mult prea mult? Dau din cap, ca să nu mai spun nimic și el râde. Serios acum, taci. Asta a fost dur și calm. Cel mai dureros.
YOU ARE READING
COD ROȘU ÎN F.B.I.
General Fiction"-Așa i-ai făcut și tu tatei, nu? Exact așa. Cu pistolul ăsta, în locul ăsta, pe scaunul ăsta. Cum te simțeai? Simțeai o oarecare putere, mândrie? Și eu o simt acum. Crede-mă, te înțeleg. Dar ceea ce nu înțeleg e, de ce? De ce l-ai omorât? Îți era u...
