Alpha(EXO)

Capitolul 1-Cum a început totul

                                                                               "Plecăm în Coreea"

- Mamă!
- Da, Jessy?
- Unde îmi sunt pantalonii preferaţi?
- Sunt în cutia cu rufe de călcat din debara. 

Dau buzna în micuța cămăruță și caut din priviri favoriții. Nu aveam șanse să-i găsesc. Cutia era plină și așezată pe raftul de sus. Trag de mâneca unei bluze ce atârna în voie,  în speranța că voi reuși totuși să culeg ceva ce voi putea atașa bagajului meu. Bluza alunecă în brațele mele și odată cu ea și cutia cu rufe. O bubuitură înfundată se auzi din camera mea perturbând liniștea.

Mama alergă într-un suflet la etaj, purtând șorțul de bucătarie plin de făină, ca să vadă ce s-a întâmplat.  

Mama îmi spune foarte des că sunt o dezordonată și că am nevoie de organizare. Tot ea spune că în viață ai nevoie și de puțin haos ca să ai parte de distracție.
Hosul la ea reprezintă ceva amuzant și demn de memorat. Adică tata. Se încurcă în toate și cade. Înjură în barbă, se ridică și merge mai departe de parcă nu s-ar fi întâmplat nimic. Mă numesc Jessy și sunt încă la pragul lui 16. Locuiesc în America, iar vecinii mei sunt trupa mea preferată de rock. O introducere deseori întâlinită și destul de expirată. Dar nu și de data asta. 
Locuiesc în România, într-o casă cu etaj. Sunt în clasa a X-a și mă bucur de libertate ca orice adolescent.
În sfârşit a venit vacanţa de Crăciun! Părinţii mei stabiliseră acum ceva timp ca eu să plec în străinătate. Puțin iritați de modul de predare din România. Nu mi-au zis când voi pleca decât cu o oră în urmă. Timp în care eu vizionam un serial.
Plecarea are loc cu vreo patru zile înaintea naşterii Domnului Iisus Hristos, dar nu mă culc pe o ureche. Am o urmă de regret... Nu voi fi acasă pentru a sărbătorii cu familia. Și este printre singurele dăți când ne strângem la un loc. Tatăl meu este director la SM Entertainment în Coreea. El a preluat afacerea bunicului. Nu l-am văzut de ceva timp. Când eram mică, mi-a promis că voi locui într-o vilă mare cu patru etaje, împrejmuită de o grădină plină cu flori.
Normal că mama nu a fost prea încântată. "Nu ești majoră! Nu pleci nicăieri!"
Cum cineva acolo sus mă iubește, prietena mea Diana sau cum îi zic eu, Dadi, a decis să mă acompanieze.
Entuziasmul a crescut instant. Ea e singura persoană cu care aș fi dat bani să merg. Ne cunoaştem de la gradiniţă și tot de atunci am devenit apropiate. Ne asemănăm din mai multe puncte de vedere.
Motivul pentru care ţip din camera mea la mama este pentru că îmi fac bagajele şi nu îmi găsesc cele necesare. Știu că este ceva tipic unei fete... Dar am să disper! Mâine trebuie să plec. Mă lupt cu dulpul de haine, încercand să îmi găsesc pantalonii preferaţi. O pereche de blugi albi cu pete de vopsea colorate pe ei aduși de tata din America.
- Unde naiba i-am pus? În al treilea sertar ... aici erau! Sub grămada asta de haine groase înghesuite. Apuc de un colţul unei bluze şi încep să trag.
- Ieşi afară!

O bubuitură înfundată se auzi din camera mea perturbând liniștea.
Mama alergă într-un suflet la etaj, purtând șorțul de bucătarie plin de făină, ca să vadă ce s-a întâmplat.
- Jessy! Eşti bine?
Un morman de haine zăcea lângă dulap.
- Jessy?
O mână ieşi dintre materiale îndepărtându-le. Am ieşit cu pantalonii în mână.
- Am reuşit! zic răsuflând ușurată.
- Nebuno! Ce ai făcut aici?
Am recunoscut imediat acea voce. Îmi strig prietena și o trag într-o îmbrățișare.
- Dadi!
- Dărâmi casa!
- Dar mi-am găsit pantalonii!
- Hai pe cuvântul tău.
- Nu, pe al lu' Tanţa. Uite-i!
Mama zâmbi şi ieşi din cameră scuturându-se pe covor.
Diana se oferi să mă ajute. Neavând nimic împotrivă, ne punem pe treabă.
- Tu cum de apari de fiecare dată la timp?
- Pai nu ştiu. Magie ... paranoia...un mesaj de la tine cu "Ajutor: Blocată sub haine!" Te-ai interesat unde vom sta?
- Da. Şi cred că o să îţi placă. Ţi-am zis că o sa stăm într-o vilă cu patru etaje. Mai ştii trupa Skillet?
- Trupa noastră preferată de rock.
- Da. Ce-i cu ea?
- Ştii că tata e producător, nu?
- Jess. Nu m-au răpit extratereștrii ca să nu știu.
- Aşa ... a zis ca vom sta cu ei în vilă.
- Ce? Nu cred! A! țipă Dadi fericită.
- Mai uşor, disperato!
- Tu eşti disperată!
- Ei stau la etajul unu şi noi la doi.
- Super! În sfârșit o să îi cunosc! Și...
Mama intră surprinsă în cameră, cu o tavă plină de prăjituri. Mă uit suspect la ea.
-O...
Stai...
Mama a făcut prăjituri cu glazură. Mă uitat cu atenţie la faţa ei.
- Înseamnă că e ceva ce nu mi-a spus! Mamă?
Îmi încrucișez brațele la piept și încep să bat din picior.
- Păi să vezi, draga mea... Poveste interesantă.
- Scuipă tot!
- Fratele tău ...
Am un frate mai mare Chris. Este mai mare cu doi ani și ceva ca mine. Întotdeauna l-am admirat. Ochii căprui, fața fără de imperfecțiuni, corpul perfect plus o aluniță adorabilă sub ochi. A fost tipul de băiat râvnit de toate fetele în liceu. A ales să debuteze datorită vocii sale. Trupa care s-a format mi-a devenit imediat familiară.
- Chris. Ce e cu el?
- Ştii că a plecat cu trupa în America...
- Aha.
- Și se întoarce acasă de Crăciun. Deci nu te poate duce în Seul. Prăjituri?
- Ce?
- Prăjituri?
- Da, vreau! Nesimţitul!
- Lasă că ne descurcăm, zise Dadi.
- Idiot! Tâmpit! Cretin! Termin prăjitura de nervi. Mă calmez și arunc o privire superioară mamei.
- Mi-a lăsat ceva la poştă?
- Da. Dar e de luna trecută. Am uitat să ți-l dau.
Mama îmi întinse un pacheţel pe care îl avea în buzunarul şorţului.
De fiecare dată când fratele meu pleca undeva îmi trimitea suveniruri. Sau scuze jalnice.
Îl iau repede şi îl desfac.
Era o hartă cum să ajung la Seul. O poză cu el şi trupa şi o brăţară drăguţă, roz cu diferite modele.
- Ce frumos! zise Dadi.
- Îmda.
După ce am mai vorbit și ne-am făcut planuri, am ieşit împreună cu Bavi şi Alex, vecini şi prieteni din copilărie pe afară.
- Deci gaşca se destramă? Se smiorcăi Bavi.
- Aşa se ​​pare. O să ne duceţi dorul? Întrebă Alex foarte interesat.
- Normal că ...nu.
- Sper că o sa vorbim în fiecare zi.
- Pai da normal, zise Dadi.
- Se poate altfel? Am continuat ironica.
În timp ce mergeam, un băiat se lovi de mine. Sau eu de el. Cert e că am căzut amândoi pe jos.
Băiatul avea nişte ochelari rotunzi și groşi.
-Băi, Harry Potter. Nu te uiţi pe unde mergi? M-am răţoit la el.
-Scuză-mă, Jessy.
-Nu-i nimic, Marius. Ridică-te.
Nu era altul decât verişorul meu mai mic. L-am luat şi pe el cu noi. Ne-am dus prin parc pentru a-i pune pe restul la curent.
-Ce îmi aduceţi din Coreea? Vreun orezar?
- Băi, Alexe. Ce vom face fără nebunele astea?
- E sanşa noastră să mergem la agăţat gagici. Un zâmbet idiot se ivi pe faţa lui.
- Perversule! Nu îţi ajunge să te gâdeşti. Tu şi practici!
- Poate ... S-a lăsat o linişte mormântală. Doar ce Alex o putea face.
- Bun! Şi să vă mai zic. O să studiem la şcoala Jeguk. Zic eu încântată.
-Abia aştept. Din câte am înteles, e plină de staruri.
- Dar nu avem norocul să dăm peste ei...
- De unde ştii, negativisto? strigă Dadi la mine.
- Negativistă e mă-ta!
- Du-te-n boscheţi!
- Ieşi că te împuşc!
- Într-o zi am să te omor.
- Şi eu te iubesc, Dadi!
Ne-am luat în braţe.
- Hei, voi două ! țipă Marius.
- Ce? Un răspuns la unison.
- E timpul să mergem acasă. E aproape ora nouă seara. Si mâine parcă aveaţi de gând să plecaţi. Sau v-aţi răzgândit?
Eu şi Dadi ne-am uitat la alta.
- Cum? De ce nu ai zis mai devreme! țipa Diana. Am luat-o la sănătoasa spre casă.
- Pa, Diana.
- Pa, Jessy. Ne vedem la geam.
Ce e mai plăcut decât să ai cea mai bună prietenă care stă geam în geam cu tine? Am urcat în cameră şi am ridicat jaluzeaua.
- Hei! Nu te-am văzut de aproape un minut.
- Eu zic că au durat două.
- La culcare. Mâine ne trezim devreme.
- Zici că eşti mama.
- Sunt.
- Noapte bună.
- Noapte bună.