Alpha(EXO)

Epilog

Zis și făcut. Fiecare băiat își canaliză gândurile spre Jessy. Mâinile lor se așezară deasupra pieptului ei formând o stea.
- Pregătiți? întrebă Suho. Să o facem. Pentru Jessy!
- Pentru Jessy! strigară ei în cor.
Mici fascicule de lumină începură să se răsfrângă asupra victimei. Corpul neînsuflețit fu înconjurat de o lumină orbitoare. Rănile dispărură.
Pielea fină începu să se lase, atârnând la brațe, picioarele deveniră mai subțiri, mai uscate, mâinile gingașe se preschimbaseră în unele muncite și venoase, părul castaniu își schimbă culoarea în alb.
Totuși, fața îi rămăsese la fel. Același contur de cireșică la buze,
aceiași pomeți. Doar niște mici riduri în colțul ochilor.
Vraja de îmbătrânire se sfârși.
Băieții răsuflară obosiți.
- Și bătrână arată bine, spune Baekhyun cu lacrimi în ochi încercând parcă să o tachineze.
- Luhan....îi atrage atenția Suho. Acum e timpul să o aducem înapoi.
Își așezară cu toții mâinile pe umerii lui.
- Jessy. Trăiește-ți ultimii 30 de ani în pace, fără să-ți mai amintești de noi, sau de cele întâmplate. De faptul că ți-am furat tinerețea sau că ai suferit așa de mult.
Din prima clipă când te-am văzut, am știut că ești specială...
Aveai acel ceva. Acel ceva pe care nu-l are toată lumea. Zâmbetul tău cald, mi-a luminat viața. Ai reușit să mă faci cel mai fericit de pe acest pământ. Te iubesc foarte mult și îmi pare rău că nu am putut...
Că nu am putu...
Că nu am putut să te protejez așa cum am promis!
Sunt de neiertat! spune Luhan lăsând lacrimile să curgă pe fața fetei.
- Sunt atât de incapabil. Te-am lăsat singură...
Eu sunt de vină pentru tot! Nu o să mi-o iert niciodată.
Mâinile băieților strânseră umerii lui Luhan pentru încurajare.
- O să ne fie dor de tine, pitico, suspină Kris.
- Da. Să trăiești bine! strigă Xiumin.
- Să nu încetezi să crezi în unicorni!
- Să nu fi săracă. Altfel ne supărăm, râde Suho.
- Să dai ce ai mai bun din tine și să faci ceea ce îți place! spune Chanyeol pentru Baekhyun, Tao și Kai.
Sehun se azvârli la picioarele ei.
- Cine o să îmi mai spună mie că mi-a vomat un unicorn în cap? Cine mă va mai confunda cu Luhan? Cine se va mai lua de pătrățelul meu? Cine mă va mai.pun vreodată să dau foc la casă? începu acesta să plângă.
D.O. luă fata de mână și își spuse gândurile de la revedere în șoaptă.
- Prințesă, spune Chen trăgându-și nasul, vei rămâne mereu în sufletele noastre.
Luhan continua să plângă cu ochii strânși. Nu mai îndrăznea să se uite la ea. Emoțiile îl copleșeau.
După ce toți terminară cu bocetul, masculul Alpha scoase din buzunarul stâng de la spatele pantalonilor o cutiuță mică roșie.
- Iubito... Azi vroiam să te cer în căsătorie. Chiar dacă erai mică. Întâmplarea a făcut să nu mai apuc să te întreb.
Deschide cutiuța tremurând.
Un preafrumos inel de aur, cu motive florale.
- Știu că e în zadar acum, dar, spune el zâmbind printre lacrimi.
Vrei să fi soția mea?
Luhan izbucnește într-un hohot de plâns.
Îi ia mâna stângă și îi așează inelul pe deget.
- Știu că răspunsul ar fi fost da. Câteva lacrimi căzură pe mâna ei.
- Acum... să te ducem în noua ta viață.
Se apleacă asupra ei și o sărută. Lacrimile continuau să curgă. Puterea celor doisprezece se scurgea în corpul ei.
Un mic răsuflu al fetei, îi făcură pe toți să schițeze un zâmbet.
- Să nu uiți că te iubesc, Jessy. Suspină Luhan.

★★★
Urmări:
Băieții au explicat situația tuturor.
Mama lui Jessy a cedat nervos. L-a acuzat pe Luhan că i-a stricat viața fetei sale. Nu și-a putut vedea fiica în acea stare două zile.
B.A.P. au rămas șocați la aflarea veștii. Nu le venea să creadă.
Chris și Justin au aflat de toată tărășenia cu lupii Alpha. Aceștia au căzut în depresie pentru o lungă durată de timp, dar au hotărât că ar fi mai bine să fie alături de surioara lor mai mică.
Diana nu a putut accepta nici ea schimbarea. La aflarea veștii a făcut atac de panică.
Angel a fost informat că Jessy are o boală gravă care o îmbătrânește. La fel au fost informați și restul oamenilor cu care interacționase Jessy.
Clarion a simțit schimbarea din corpul fetei și a căzut în depresie.
Sara s-a mâniat la gândul că Jessy încă trăiește.
Amanda a dispărut subit.
Iar tatăl fetei a decis că-și va muta familia undeva departe, pentru a evita alte pericole. Și chiar așa a și făcut.

★★★

Într-un loc îndepărtat, aproape neștiut de nimeni, un mic sătuc uitat de lume, situat la marginea unui lac, o casă destul de mare, trona pe malul lacului.
Soarele se scălda în apa lacului. Cerul începuse să își schimbe culoare. Totul era acoperit de un portocaliu imaculat.
Pe prispa casei, așezată pe un scaun-balansoar, se legăna alene o femeie în vârstă privind spre soarele care apunea. Zâmbea ușor și privea cu multă bucurie amurgul.
Părea fascinată de jocul de culori pe care natura o oferea.
- Jessy! Ți-am făcut terciul de ovăz! În cinci minute să vi să mănânci!
Un bărbat de vreo 20 și ceva de ani veni încet lângă ea.
- Da, Justin. Nu trebuie să strigi așa tare. Nu sunt chiar babă. Râde ea. Mai stau puțin. Mă cam doare spatele. Știi și tu, bătrânețea asta. Ha ha ha.
- Bine, tu mamaie. Te aștept.
Justin plecă.
În timp ce privea asfințitul, sunetul unui aparat foto îi distrase atenția.
O fată tânără de vreo 18-19 ani făcea poze la apus. Îi făcu cu mâna femeii de pe prispă.
- Unnie!
- Bună, Cleo.
- Unnie! Am venit să îmi mai spui povești!
- Ce poveștile tale. Alea cu lupi. Ai promis că vom continua data viitoare.
- Nu m-am gândit la o continuare încă...
- Bunico!
- Bine, bine. După ce mănânc îți mai spun.
- Abia aștept să văd ce mai fac lupii aceea. Dar păcat că nu le-ai dat nume. Bunico. Știai că ai imaginație?
Jessy zâmbește la fata.
În timp ce se plimba pe afară, Cleo, o fată de sat, a văzut-o pe Jessy pe prispă și au legat prietenie. La exterior, Jessy arată ca o bătrână, dar sufletul ei tot copil a rămas. Așa se face că cele două au continuat să vorbească. Deseori bătrâna îi spunea fetei povești, povești pe care credea ea că le inventa.
- Bunico! După masă vreau să-ți arăt o pasăre superbă. E mare! Și aurie! Zici că a luat foc!
Mama lui Jessy intră în bucătărie.
- Nu vă duceți prea departe.
După masă, copila o trase pe bătrână în pădurea de lângă lac.
Cântecul păsărilor răsuna plăcut printre copacii înalți. Câteva raze de soare evadau printre frunzele verzi făcând astfel un peisaj superb.
- Mai încet Cleo, spune Jessy sprijinindu-se în baston.
- Hai, bunico! Grăbește-te!
Ajunse la locul unde se presupunea că ar trebui să fie pasărea, Cleo începu să se agite.
- Unde e pasărea aia de care ziceai? întreabă femeia așezându-se pe un buștean și respirând greu.
- Era aici!
- Ți s-a părut. Vai ce am obosit.
- Bunico. Câți ani ai?
- 64. Aproape 65.
- Wow. Mult. Pasărea aia era foarte frumoasă. Și credeam că e aici.
- Poate a zburat.
Tot plângându-se, Cleo se împiedică de rădăcinile copacilor și cade.
- Pfiuuuu! În ce am căzut! Praf!
Jessy se ridică alarmată.
- Aia e cenușă.
- Cenușă?
- Pasărea a ars.
- Pasăre care să ardă?!
- Posibil să fie pasărea aia mitologică Phoenix? Nu se poate. E mitologică. Nu există.
O amintire vagă îi provocă un fior. Vedea parcă acea pasăre cum zbura.
Brusc o durere îngrozitoare de cap o făcu să se dezechilibreze.
- Bunico! Mă duc să îl chem pe Justin!
Fata plecă alergând.
Rămasă singură, Jessy încercă să se ridice.
Vedea secvențe și nu știa ce-s cu ele. Încerca să le lege. Mulți băieți. Fața lui. Fața cui?
Tufișurile începură să se miște.
Femeia căzu pe pământ speriată.
- Cleo? Tu ești?
Două lumini sclipeau în tufiș.
- Ajutor!
Un lup imens alb ieși ușor. Merge cu pași mici spre ea.
Ochii femeii se umeziră.
- Acum știu continuarea poveștii. Știu și numele lor... suspină ea.
Își acoperi gura cu mâna și pufni în plâns.
Lupul se așeză lângă ea și își așeză capul pe genunchii ei.
Tremurând, femeia puse mâna pe capul lupului. Îl mângăie ușor continuând să plângă.
- Lu...Lu...Luhan...
Îl strânse tare în brațe.
- Bunico! Am venit cu ajutoare! Vocea lui Cleo se auzi din îndepărtare.
Lupul se transformă în om.
- Te iubesc, să nu uiți. Te voi aduce înapoi. Cândva. Băiatul își lipește buzele de ale ei.
Cleo ajunge la Jessy împreună cu Justin.
Femeia stătea pe jos confuză.
Nu își mai amintea nimic din cele întâmplate.
- Hai, Jessy, acasă. Spune Justin râzând. Ești o împiedicată, ca mai întotdeauna.

NOTA AUTORULUI: PLÂNG, BĂ! PLÂNG!

VĂ MULŢUMESC TUTUROR PENTRU RĂBDAREA DE A CITI ACEASTĂ POVESTE PÂNĂ LA FINAL!

ÎMI PARE RĂU CĂ A DURAT ATÂT DE MULT. VĂ INVIT SĂ CITIŢI SI CELELALTE POVEŞTI SCRISE DE MINE ŞI VĂ PROMIT CĂ VOI MAI SCRIE ŞI ALTELE LA FEL DE INTERESANTE. CHIAR DACĂ EROII PRINCIPALI NU VOR MAI FI TRUPA EXO. MULŢUMESC ÎNCĂ O DATĂ TUTUROR. APRECIERILE VOASTRE M-AU ÎNCURAJAT SĂ SCRIU ŞI IATĂ CE A IEŞIT...

CU MULT DRAG,

VENDRINA!