21

1K 108 22
                                    

Ceata inca ne invaluia. Sau ma invaluia, pentru ca nu aveam idee unde au disparut restul. Spre surprinderea mea, nu erau in pericol, pur si simplu nu erau acolo. Am continuat sa inaintez pe plaja pana cand am dat de jacheta lui Sean, care a ramas pe jos de la bataia cu agentii. Am ridicat-o si mi-am luat-o pe mine acoperindu-mi parul umed si umflat cu gluga. Atunci i-am putut simti un miros ciudat de placut. Simteam ace de pin si un iz salbatic, liber, de vant. Marea care era pana arunci atat de calma a inceput sa se agite. La inceput nu era nimic neobisnuit, dar dupa un timp valurile au inceput sa loveasca atat de tare pamantul incat lasau cratere in urma lor, iar acesta a inceput sa se zguduie. Din ce in ce mai tare.

Cand mi-am deschis ochii, am realizat ca marea nu zguduia pamantul, ci zguduia nava pe care eram. Sean m-a prins de dupa umeri pentru a ma sustine, deoarece adormisem cumva cu capul cazut pe umarul lui.
-Ce se intampla? l-am intrebat cu o voce ragusita ridicandu-mi privirea.

Ochii mi-au cazut pe bandajul din jurul gatului lui, lucrurile care s-au intamplat cu mai putin de trei ore inainte revenindu-mi in fata ochilor.

Ne aflam pe o nava care avea capacitatea de a se camufla, cu membrii marinei Societatii Unite a Cobailor alergand dintr-o parte in alta pe sub punte. Era doar o furtuna obisnuita au explicat, dar pareau agitati. Din cate am observat, acele experimente semiacvatice erau agitate si din cauza ca erau in prezenta noastra, de parca eram ceva bomba cu ceas, dar acea furtuna ii agita peste masura, ceea ce impotriva sustinerilor lor, ma facea sa cred ca nu este o furtuna obisnuita.

Calatoria a mai durat in jur de doua ore, pe care le-am petrecut tacuta cu capul pe umarul lui Sean, ascultand cum Geko explica situatia noastra, respunzand frenetic la toate intrebarile membrilor armatei. Apropierea dintre mine si Sean era ceva nou, necunoscut, dar al naibii de placuta. Nu stiam ce simteam sau cum simteam, dar nu voiam sa se termine. Iar in privinta lui Sean, am observat ca era mai stingher ca de obicei, de parca avea un secret pe care nu stia cum sa il mai tina ascuns. Dar in acelasi timp, toata tensiunea dintre noi a disparut in momentul in care apropierea si-a facut aparitia. Pana la sfarsitul calatoriei pleoapele mi-au redevenit grele si eram prea epuizata ca sa ma opun dorintei lor de a se inchide.

M-a trezit un zgomot puternic dat de o alarma. M-am ridicat sprijinita de Sean, cu membrii armatei inconjurandu-ne. Am urcat inghesuiti pe scara de metal care ducea spre punte si am trecut o platforma coborand in port. Chiar daca in fata mea erau niste slodati inarmati care ne asteptau sosirea, o intampinare cam neprimitoare, daca ma intrebi pe mine, nu mi-am putut crede ochilor cand am vazut cum arata insula.

Tinand cont ca locuitorii ei erau niste cobai fugitivi, am fost complet data peste cap cand am vazut cat de mult a putut acel mic si salbatic grup initial de oameni sa se dezvolte. Daca ai fi vazut numai insula, nu si oamenii, ai fi crezut ca era un mic oras normal care se intampla sa se afle pe o insula, nici pe departe un sediu pentru o societate secreta. Cladirile erau pe mai multe nivele, in conditie buna, strazile erau imaculate, marginite de copaci, pline de experimente care aveau cele mai normale ocupatii posibile. Noi eram singurii iesiti din peisaj, murdari, jigariti si inconjurati de armata.

-Destul de dragut, nu? a intrebat o femeie imbracata frumos, cu parul blond platinat si niste riduri pe care abia le puteai observa in jurul ochilor, intinzandu-mi mana. La prima vedere, nu ar fi observat nimeni ca avea unghiile neobisnuit de lungi si urechile ascutie. Era cazul fericit de experiment care ar fi reusit fara probleme sa se adapteze in lumea normala.

-Bun venit! Eu sunt Amanda Wlofkin, Experimentul 653 si conducatoarea Scocietatii Unite a Cobaior. Sunt onorata sa va primesc, in ceea ce va fi curand noua voastra casa, a spus dand mana cu mine dar adresandu-se tuturor. Cadet, a continuat, du copii la spital imediat! i-a ordonat soldatului de langa ea care i-a luat pe Ash si pe Lily in brate si a luat-o la fuga cu o viteza inumana.
-Comandant Gekolius Lichtenstein, sunt onorata sa va intailesc. Va rog sa ma urmati impreuna cu...
-Sean Dark, Experimentul 1998, Penny, Experimentul 2313, si Zack, care nu a ajuns un experiment, a raspuns Sean in locul tuturor.

Desi in mod normal m-ar fi deranjat, eram atat de epuizata incat nu am mai zis nimic. Am pornit impreuna cu Sean, Geko, Zack si Amanda. Aceasta din urma ne-a condus in plimbare spre acelasi spital la care au fost dusi Ash si Lily, dar noi am fost dusi intr-o camera de testare.

-Va vom face niste teste generale doar pentru a determina daca sunteti in totalitate sanatosi dupa aceste saptamani care sunt sigura ca au fost stresante. E in regula? a zis Amanda uitandu-se doar la mine.
-Da, e in regula, am spus incet.

Toate aceste zile in care am fost cu nervii si simturile intinse la maxim, au avut un impact mult mai mare decat m-am asteptat. Acum, cand o parte din grijile si tensiunile anterioare mi-au fost ridicate de pe piept, chiar si pentru un moment, simteam ca am in sfarsit voie sa fiu normala, sa imi ridic valul de razboinica invincibila, lasand obolseala acumulata sa se arate in final. Astfel, dupa mult timp, mi-am acordat libertatea sa observ fara sa actionez.

Stateam pe un pat de spital, uitandu-ma la o asistenta cu pene la tample. Era evident intimidata de aparitia noastra, dar in special am observat ca a fost luata prin surprindere cand m-a vazut pe mine. Imi puteam imagina ca aratam groaznic, straini si salbatici si stiam ca si-a dat seama de ce eram aici si ce urma dupa asta, dar nu imi puteam imagina cum se simtea.

Incepand testele, aceasta mi-a infipt o branula in umar, uitandu-se la mine alarmata cand am tresarit. Imagini dureroase cu experimente inlantuite si teste de aptitudini fizice imi treceau prin fata ochilor dandu-mi dorinta arzatoare si inexplicabila sa lovesc, sa rup, sa distrug tot ce se afla in jurul meu. Dar am simtit o mana calda pe spate, care m-a oprit din a face asta.

Dupa acel episod, restul testelor au fost in ceata, revenindu-mi in simtiri doar cand usa s-a deschis din nou, iar Amanda ne-a condus spre o alta cladire, unde urma sa dormim.
De fiecare data cand ma aflam pe orice drum al insulei eram socata de cat de normala si activa era viata de pe aceasta. Asa ca atunci cand i-am observat pe acei copii jucandu-se cu mingea pe trotuar, cu mamele lor impingand carucioare langa ei, am realizat ca scopul meu este cu atat mai mare. Am realizat ca acolo, pana si eu aveam sansa la o viata normala, dar ca normalitatea vietii tuturor de pe acea insula tinea de victoria in marea lupta ce urma.

WingsWhere stories live. Discover now