Wings

5.

Nici nu am apucat sa ma panichez si am auzit inca o voce.

-Mike, o iau eu de aici. E domeniul meu. Acum nu mai pierde vremea.
-Dar, sefu, cred ca fata asta...
-Am zis sa nu mai pierzi vremea!
-Bine, sefu.

M-am ridicat incet fara sa respir, pastrandu-mi patura pe spate.

-Nu am facut nimic rau, am spus incet.
-Copilo, vino cu mine. Mi-a pus mana pe umar facandu-ma sa tresar.
-Dar nu am facut nimic. Trebuie sa plec, am spus incercand sa raman calma.
-Pot sa te ajut.
-Nu. Nu intelegi. Nu pot ramane aici.

Mi-am smuls umarul din starnsoarea lui. Politistul a oftat si a chemat pe cineva prin statie. Am inceput sa numar de cati pasi ar fi nevoie ca sa ies din raza lui de actiune. Imi calculam optiunile in minte. Puteam sa stau si sa merg cu el la sectie. Ar fi aflat cine sunt, dar i-as fi putut povesti ce se intampla la laboratoare. Sansele sa ma creada erau mici, iar cele sa nu ma creada si sa ajunga sa ma creada periculoasa erau mari. As fi putut sa fug, dar mi-as fi pus politia pe urme. Nu am apucat decide, dar era evident ca ambele variante puteau conduce la acelasi lucru.

Un alt om a venit in fuga spre mine. Nu era imbracat in uniforma de politist, dar s-a uitat la cel din fata mea cunoscator. S-a apropiat incet de mine. M-am dat cativa pasi in spate si aproape am cazut din cauza paturii. Nu mi-am dat seama daca mi-au vazut aripile sau nu, desi pareau sa stie ce se intampla. Acest fapt ii facea transforma in cea mai mare amenintare cu care a trebuit sa fac fata decand am scapat. Trebuia sa fug inainte sa ma duca inapoi. Nu puteam sa ma intorc dupa ce am trecut prin atatea si in orice caz nici moartea nu mai era o varianta. Nu dupa ce am obtinut o sansa la viata.

"Dar ce viata poti sa duci cand esti mutant?"

Indecisa, am pierdut prea mult timp gandind, iar sansa mea de scapare mi-a scapat printer degete cand politistul m-a prins de incheietura. Celalalt barbat m-a prins de ambii umeri. Am inceput sa ma zbat cu toata forta. Politistul nu a reusit sa ma tina mult timp, dar celalalt ma strangea din ce in ce mai tare de umeri. M-am oprit din zbatut cand stransoarea lui a devenit insuportabila si mi-am auzit umerii pocnind.

M-au impins spre masina de politie. Incercam sa imi retin lacrimile. Nu voiam sa ii las sa vada ca eram speriata de tot ce se intampla. Cine era omul ala?

In drum spre sectie, au incercat sa ma interogheze, dar nu am spus nimic. Imi tineam strans patura in jurul umerilor. Faptul ca nu m-au obligat sa o dau jos era suspect si intr-un fel linistitor. Dar totusi, faptul ca barbatul acela era mai puternic decat mine ma speria foarte tare.
Cand s-a instalat tacerea in masina de politie am reusit sa ii analizez mai bine. Politistul era inalt, cam ca si mine si arata de varsta mijlocie. Era un om normal din toate punctele de vedere. Dar celalalt, era mult mai tanar. Avea cel mult douazeci de ani, era brunet, lat in umeri si foarte, foarte inalt. Era mai inalt decat mine cu cel putin zece centimetri. Ceva nu era inregula. Capul imi zumzaia si aveam senzatia aia pe care o ai cand esti la o aruncatura de bat de adevar.

Afundata in ganduri, nu mi-am dat seama ca ma holbam, doar cand s-a intors la mine. Avea o privire foarte cunoscatoare si atunci mi-am dat seama ca banuielile mele puteau fi adevarate. I-am sustinut privirea pana a cedat. Nu aveam de gand sa ii dau vreo sansa sa se arate mai puternic, din nou. Cand am ajuns la sectie aveam deja un plan infiripat in cap.

Cladirea era plina de oameni, ceea ce m-a intimidat foarte tare. Politistul a salutat cativa ofiteri si m-a condus intr-un birou gol. M-a pus pe un scaun de care mi-a legat incheieturile cu niste franghii. Mi-a venit sa rad de inconstienta lui. Asezandu-se pe un scaun, mi-a spus:

-Stiu ce esti.
-Atunci sti si ca franghiile astea nu ma pot tine, i-am raspuns rupand cu usurinta legaturile.

M-am ridicat brusc si patura mi-a cazut de pe spate. Nu am facut nici cel mai mic efort sa o ridic.