14.

1.5K 151 16
                                    

Mi-a trebuit tot ce aveam mai bun in mine ca sa nu ii rup gatul. Nu stiam de ce nu am facut-o. Stiam doar ca atunci cand paznicii au dat buzna in camera si m-au prins de maini incercand sa ma opreasca, i-am lasat. In mod normal nu ar fi putut, stiau si ei asta, stia si cercetatorul asta. Nici macar nu s-au straduit sa isi ascunda uimirea.

-Nu stiu cum, dar umanitatea te-a lovit puternic, fetito, mi-a ranjit in fata si a iesit grabit din camera, lasandu-ma singura inconjurata de paznici. Acestia m-au dus inapoi in cusca mea, acum despartita de a lui Geko, stand incordati pregatiti pentru orice. Nici nu puteam exprima cat de multa satisfactie imi oferea frica pe care le-o provocam.

Desi eram separata de Geko, celulele noastre erau despartite doar de un perete de sticla. Cand m-a vazut adusa inapoi in celula calma fara nici o pata de sange pe mine, mi-a zambit cumva cunoscator.

-Sa inteleg ca a mers bine discutia cu sefii? m-a intrebat batjocoritor.
-Nu, i-am raspuns si i-am intors spatele de dupa peretele de sticla.

Cand intr-un final am incercat sa ma uit pe furis la el, i-am surprins privirea fixata pe mine. In acea fractiune de secunda in care am facut contact vizual, stralucirea din ochii lui a devenit aproape umana. Am putut sa revad o parte din vechiul Geko, mandru, increzator si plin de compasiune pe care l-am vazut in inregistrare, o parte din Geko pe care l-am cunoscut cand m-au aruncat in acea celula.

-Copile... trebuie sa inveti sa nu te increzi niciodata in aparente, a spus de nicaieri si s-a intins pe jos, incepand sa sforaie incet.

Am fost putin socata de revenirea neasteptata a vechiului Geko. Nebun sau nu, tot ii placea sa vorbeasca in ghicitori si proverbe. Desi ce mi-a spus era vag, puteam sa imi dau cat de cat seama la ce se referea. Ce nu integeam era de ce a avut dorinta de a-mi spune atunci, in acea incapere statica. As fi putut petrece ore intregi incarcand sa raspund la acea intrebare, dar dupa cateva zeci de minute nimic nu a mai avut sens, toate sforile ajungand in acelasi timp sa se lege.

Totul a inceput cu doi paznici fugind pe langa celula mea, urmati in de aproape de alti patru paznici si un cercetator pe care nu l-am mai vazut niciodata. Acestia s-au oprit in fata celulei uitandu-se la mine. Fara niciun cuvant au deschis usa controlata de o telecomanda si fara nici un cuvant i-am urmat. Nu imi era foarte cunoscuta tehnica pe care am inceput sa o folosesc, dar consideram ca nu merita sa imi consum energia incarcand sa ma lupt. Eram in cunostinta de cauza si stiam ca totul face parte din ceva mai mare.

Desi ma asteptam la inca un lucru dezgustator la care sa imi fie greu sa nu ripostez, nu am fost pregatita pentru ce mi s-a aratat. Am fost condusa pe holurile cladiri, cu toate ocolisurile necesare, spre o alta camera gri fara ferestre. Camera parea complet goala si ce m-a bagat si mai tare in ceata a fost faptul ca paznicii si cercetatorul au iesit rapid lasandu-ma singura. Am inceput sa ma uit in jur pentru orice semn ciudat deoarece puteam sa vad neregularitatea situatiei, dar nu eram destul de spalata pe creier incat sa nu imi dau seama ca lucrurile nu se vor termina acolo, cu mine intr-o camera goala.

Dupa cateva minute de inspectat peretii goi am inceput sa vad diferentele dintre peretele opus usii pe care am intrat si restul peretilor. Era cumva mai suptire si mai neted. Cand am ajuns la numai cativa centimetri distanta, acesta a inceput sa se ridice. De data aceasta nu am mai tresarit. Pentru efectul dramatic mi-am planuit sa nu ma aplec pentru a vedea ce era dupa, dar curiozitatea m-a invins. M-am aplecat si spre surprinderea mea m-am lovit de un alt perete de sticla. Cand am deschis ochii dupa impact teroarea mi-a invadat venele. Dupa acel perete de sticla erau patru oameni. Erau raniti, cu vanatai pe tot corpul, cu taieturi adanci infectate, cu sange uscat pe pielea crapata.

Copii plangeau si ma strigau. Zac era in genunchi si se uita rugator la mine. Sean avea privirea in pamant. Dintre toti el arata cel mai rau. Nu am crezut ca o sa il vad vreodata atat de invins. Intotdeauna am crezut ca oricate rani o sa aiba, vointa de fier care il stapanea mereu, va face ranile sa para intentionate, parca aruncandu-ti in fata curajul si puterea lui. Dar m-am inselat. In acel moment, acel barbat si-a pierdut tot ce avea mai scump.

-Mai, mai, a zis cercetatorul batand cu pumnul in geamul de care aveam fata aproape lipita.

Fara sa tresar i-am aruncat o privire plina de ura.

-Domnisoara ne-a mintit pe toti. Nu sti ca nu e bine sa tradezi increderea oamenilor? Deci ii cunosti pe acesti tradatori? a mai intrebat odata foarte inocent. Nu? a inceput vazand ca nu raspund. Pai ei par sa te cunoasca pe tine, nu-i asa copii? a spus atingandu-i obrazul plin de lacrimi al lui Ash.
-Ia mana de pe el, i-am spus printre dinti, incapabila sa ma stapanesc, provocandu-I un pufnet de ras.
-Deci sa inteleg ca raspunsul este da, ii cunosti. Pai asta e pacat! Puteau sa traiasca o viata plina si sanatoasa aici la centrul de hibridizare, dar acum ca ne stiu secretele si tu pe ale lor nu am de ales, trebuie sa ii omor. Hubert, toporul, i-a facut semn unei garzi.

Cu toporul pregatit, a inaintat incet spre coltul camerei, spre Lily, dar s-a oprit la jumatatea drumului deoarece nemaiputand sa se abtina, Zack a gemut de frica.

-Nu, nu si nu! a tipat deranjat. Nu pot lucra in conditiile astea! Nu se poate lucra in atata galagie, nu-i asa roscato? zambi desfigurat la mine. Nu-i asa! a urlat lovindu-l simultan pe Zack in genunchi si stomac.
-Asa e! am tipat ca sa se opreasca.

Nici macar nu mi-am recunoscut vocea. Dar cercetatorul s-a oprit dupa cateva lovituri.

-Ok,ok, stiti ceva? O sa fiu dragut de data asta, a spus cu o voce infricosator de calma. Nu v-a placut in partea asta, o sa ma duc in partea cealalta, zise pornind catre Sean.

Cand a ajuns langa el, l-a inpins puternic iar Sean lipsit de forta si vointa s-a prabusit in genunchi. Numai atunci si-a ridicat privirea la mine.

Simtindu-ma lipsita de putere, plina de groaza mi-am ridicat privirea la tavan, incercand sa imi vin in fire si sa scap de senzatia ca urma sa imi pierd cunostinta. Atunci am remarcat ceva diferit fata de inacperea dinainte. Tevile nu erau zidite in tavan.

...trebuie sa inveti sa nu te increzi niciodata in aparente

-Penny, Sean spuneti-mi unde se afla insula sau toti vor muri.

Copile... nu te increzi niciodata in aparente

-Stiu ca Sean nu ar turna insula nici daca l-as omori, dat tu, Penny?

nu te increzi niciodata in aparente...nu in aparente

-Nu.
-Cum?

Cand toporul era in aer, deasupra capului lui Sean, mi-am ridicat ambele aripi si am lovit cu toata puterea tevile de pe tavan. Au explodat. Una din barele de fier l-a lovit pe cercetator in cap zdrobindu-i craniul.

aparente

Ceata formata de la pierderea de presiune din tevi a invaluit totul, camera, oamenii, paznici, pana si gandurile mele. O atingere puternica si sigura m-a adus la realitate. Mana lui Sean o tinea strans pe a mea in timp ce ma tragea in fuga pe holuri. In spatele meu se auzeau pasii apropaiti ai lui Zack. Sean ii avea pe ambii gemeni in spate. Tipetele paznicilor se auzeau de peste tot. Ecoul lor lovindu-se de peretii holurilor de ciment si intorcandu-se la noi. Erau hipnotizante si innebunitoare. Dupa un timp, am ajuns sa ghidez eu grupul spre Geko. Cand am ajuns in fata celulei am trecut prin sticla ca printr-o panza de paianjen.

Nu stiam incotro era iesirea dar haosul care a acaparat cladirea ne facea munca mai usoara. Trebuia doar sa mergem spre grupurile mai mari de paznici, deoarece acestia incercau sa pazeasca drumul spre iesire. De la adrenalina si socul pe care imi functiona corpul, nici nu imi simteam aripile cum ii loveau pe paznici, dar nici nu simteam cutitele si socurile electrice care mi le strapungeau. Intr-un minut, sau o ora am ajuns la intrarea principala pe care Geko a doborat-o fara niciun efort. I-a luat pe copii si a sarit gardul cu amandoi in brate. Eu l-am apucat pe Zack si cu ultimele rezerve de adrenalina pe care o foloseam ca pe un drog ne-am ridicat pe amandoi in aer peste gard si am cazut pe cealalta parte. Sean a trecut cu mainile goale fara sa simta socurile electrice. Si am fugit.

Chiar si cand am ajuns departe de acel sediu, desi eram siguri ca nu mai aveau destul personal pentru a-i trimite sa ne urmareasca, nu ne-am oprit din fugit.

-Aproape v-am pierdut, am soptit lasand prima lacrima sa cada si simtind mana lui Sean strangand-o mai tare pe a mea.

WingsWhere stories live. Discover now