Un Vis?

◀Podul Banpo▶

Pandalinu's P.O.V

Coborând din copac am început să mă gândesc la ceea ce scria pe bilet.
"În locul în care ai vrut mereu să mergi." La ce se referea? Am stat și m-am gândit câteva secunde înainte să îmi aduc aminte de o discuție pe care am avut-o cu el înainte de terminarea clasei a VIII-a. Amintirile începuseră să răsară de nicăieri, iar acea secvență derula deja în capul meu.

„Eram în parcul de lângă școală. Îl așteptam pe Yoyo, aveam nevoie de ajutorul lui pentru proiectul la geografie. Exact în momentul în care mi-am luat geanta, pregătită să plec l-am observat pe el fugind spre mine cu geanta arătată de un umăr și cu câteva caiete și cărți în mâini. Nu se pricepea la organizatul timpul, de aceea mai mereu întârzia la orice întâlnire pe care o avea. Fie aceasta legată de studiu sau doar câteva ore de jocuri video. Acesta se așează lângă mine pe bancă și își întoarse privirea spre mine.
–"Deci? Despre ce oraș ai de gând să scrii?" Mă întreabă el cu o privire suspicioasă.
–"Despre Seoul." Îi răspund eu scoțând din geantă câteva hârtii pline de informații despre orașul sud coreean.
–"Iar, Coreea? Ce te fascinează atât de mult la locul acela? Vrei să mergi acolo doar pentru coreenii aceia ciudați?" Spuse el arătând către un poster cu Bigbang pe care îl aveam în geantă.
–"Ce? Nu! Adică în Coreea sunt atât de multe locuri superbe. Cum ar fi Gangnam Square, sau Parcul Namsan sau Podul Banpo, mereu am vrut să merg acolo, e atât de frumos." Îi răspund eu arătându-i câteva poze cu podul și fântânile colorate.
–"Da, era clar că nu vei merge acolo pentru Coreeni drăguți, ai deja unul" Spuse el arătând către el însuși și încercând să ieie o poziție seducătoare, dar tot ce reușise era să își pună cotul mult prea pe marginea bănci astfel alunecând și căzând "grațios" pe pământ. Abia am reușit să mă opresc din râs pentru a îl putea ajuta.“

Știindu-mi deja destinația mi-am verificat telefonul. Era ora 7:38. Perfect, încă mai aveam timp să ajung. Am început să alerg sperând că niciunul dintre băieți nu se uitau pe geam, deoarece eram destul de ușor de observat. Stilul meu unic și părul neobișnuit de lung m-ar fi dat de gol. Am continuat să alerg sperând că nu voi întârzia. Ajunsă la destinație am urcat pe pod și am început să admir priveliștea superbă.
Locul arăta incredibil. Luminile orbitoare ale orașului împreună cu superbele fântâni făceau locul să pară a fi desprins parcă dintr-un tablou. Știam dinainte că locul acesta era superb, dar acum că îl văd în fața mea totul pare mult mai spectaculos.

Am fost însă scoasă din transa adâncă în care mă aflam de către cineva care mă îmbrățișa pe la spate. Întorcându-mi privirea ochii mei au făcut contact cu o pereche de ochii mari și căprui. Îndepărtându-mă stânjenită de către situația în care mă aflam mi-am lăsat privirea în jos încercând să evit contactul vizual. Am rămas așa câteva secunde, iar când mi-am ridicat din nou privirea l-am observat pe Yoyo zâmbindu-mi vesel.
–"Deci până la urmă știai unde aveam de gând să vin." Îmi spune acesta cu un zâmbet.
–"Evident, nu pot uita de discuția pe care o avusem înainte să cazi de pe bancă." Îi răspund eu râzând.
–"Cum nici eu nu pot uita de faptul că m-ai întrebat în ce țară e Etiopia?" Continuă el. L-am lovit încet în umăr și m-am întors cu spatele.
–"E vina mea că nu suntem toți genii în geografie?" Îl întreb eu ușor iritată.
–"Da! Pentru că nu înveți!" Îmi răspunse el râzând. "Dar hai să nu mai vorbim despre geografie și să ne bucurăm de priveliște." Continuase el plecând în spatele meu.

Am stat câteva secunde privind apa care curgea și luminile colorate pe care le primea. O liniște stranie se lăsase peste noi până în momentul în care i-am simțit bărbia sprijindu-se pe umărul meu drept.
–"De cât timp ești în Coreea, ai mai fost pe aici?" Mă întrebă Yoyo zâmbindu-mi vesel.
–"Nu, chiar dacă aș fi vrut. Am avut un program mult prea ocupat." Îi răspund eu încă captivată de complexitatea peisajului.
–"Deci asta înseamnă că am fost primul care te-a adus aici?" Mă întreabă el ridicându-și bărbia de pe umărul meu.
–"La ce te referi?" Îl întreb eu confuză.
–"La nimic, doar la faptul că seara asta e perfectă și nimic nu ar putea să o strice." Continuă el uitându-se las cerul înnorat. Însă expresia lui calmă și veselă dispăruse în momentul în care începuse să ploaie.

Ploaia era superbă. Contrastul dintre picaturile reci de ploaie care ne loveau și seara caldă de vară era perfect. Pentru mine era o atmosferă plăcută. Priveam oamenii care se plimbau sub umbrele colorate, sau pe cei care fugeau speriații sperând să nu se ude. Iar eu stăteam zâmbind în ploaie, lăsând picăturile mărunte să cadă peste mine. Sau cel puțin înainte de a realiza faptul că ploaia era scuza perfectă pentru a pleca de la întâlnirea asta.

–"Ști, e frig și plouă, poate ar trebui să plec..." Spun eu uitându-mă la Yoochan căruia îi apăruse un zâmbet pe fata.
–"Parcă ție îți plăcea ploaia." Spune acesta cu o privire suspicioasă.
–"Yoochan, eu chiar trebuie să plec..." Spun eu încercând să plec, dar alunecasem. În următorul moment fără să îmi dau seama de ceea ce se întâmplase mă aflam în brațe la Yoochan. Mă uitam confuză și șocată la băiatul care cu o mână mă ținea de încheietură în timp ce cealaltă era înfășurată în jurul taliei. 
–"A-ar trebui să ai mai multă grijă..." Spuse el încercând să își ascundă fața roșie.
–"M-mersi, dar ar trebui să plec. Poți te rog să îmi dai drumul?" Îl întreb eu stânjenită de situația în care eram acum.
–"Da, dar mai întâi trebuie să îți spun ceva, ceva foarte important..." Îmi supuse el trăgându-mă mai aproape de el. Mă simțeam ciudat fiind atât de aproape de el, mai ales știind deja ce avea el de spus. "Am vrut să îți spun asta de foarte mult timp, dar nu îmi găseam curajul. Să ști că... Te plac, și să ști că nu mă voi supăra dacă tu nu simți același lucru, vom rămâne prieteni, dar sper că vom putea fi mai mult de atât." Spuse el uitându-se zâmbind la mine. Am reușit să îl fac să îmi deie drumul așa că l-am prins de mâini și mi-am mutat privirea spre asfalt.
–"Chan... Îmi pare rău, dar..." Spun eu dar am fost întreruptă de către vocea tremurândă a lui.
–"Dar tu îl placi pe Sanha, așa-i?" Îmi spune el cu un zâmbet trist. Mi-am ridicat șocată privirea. "Era destul de clar, și pe deasupra nu așa se tachinează oamenii." Continuase el.
–"Stai, asta înseamnă că nu te-ai supărat pe mine?" Îl întreb eu.
–"Nu, tot colega mea de bancă ciudată rămâi!" Îmi răspunse el râzând. "Chiar dacă mi-aș dorit să fiu în locul lui." L-am auzit murmurând. I-am zâmbit, după care i-am dat o ultimă îmbrățișare înainte de a pleca.

Eram în drum spre apartament , sau mai bine zis casă căutând câteva scuze pe care le puteam folosi în momentul în care aveam să intru. De data asta nu voi mai intra pe geam, eram mult prea obosită și mult prea supărată. Ajunsă în fața clădirii am ezitat puțin înainte de a deschide ușa. Eram pregătită să ignor toate țipetele lui Eunwoo, dar deschizând ușa am realizat că nu eram pregătită să ignor și țipetele Keylei. Intrând am ajuns față în față cu privirea nemiloasă a ei. Ea mă privise câteva secunde înainte de a începe să strige.

–"Bravo! Sper că te bucuri, din cauza ta Sanha stă închis în cameră și continuă să zică că îl urăști, iar eu mi-am făcut griji, dar ție nu îți pasă!" Spuse ea gesticulând agresiv prin aer.
–"Ști ceva? Acum chiar nu am chef de o lecție de viață. Tu du-te și stai cu Sanha, cel care spune același lucru ca tine. "Că nu îmi pasă" Între timp eu voi pleca, mă doare prea tare capul. Dar nici ție nu îți pasă. Și să nu vi cu scuze de genul "Îmi pasă, dar nu am fost acolo" pentru că și dacă ai fi fost nu s-ar fi schimbat nimic. Doar ai fi aflat cât de mult țin la el... Și nu mă refer la Chan!" Strig eu furioasă înainte de a fugi stânjenită în cameră.

Keyla's P.O.V

Auzind tot ce a spus am încercat să o prind de mânecă dar nu am fost destul de rapidă. Am stat câteva secunde pentru a îmi calcula mișcările înainte de a fugi spre camera în care se afla Sanha. Ajunsă în prag, am bătut la ușă. Observând că nu primisem nici un răspuns am intrat încet în cameră. În momentul în care am închis ușa el își întorsese privirea spre mine. M-am apropiat veselă de el și i-am spus.

–"Ea încă ține la tine!"