The Angel of Death

9. „Acum e prea târziu"

JACK

Vacanţa de vară este, cu siguranţă, ceea ce iubeşte cel mai mult un elev pe lume. Teoretic, încă sunt elev. Problema este că nu m-am bucurat prea mult de vacanţă.

Au trecut trei luni de când eu şi Skylar ne-am despărţit. Nu m-am gândit la asta toată vacanţa, însă când îmi las lucrurile în camera de cămin, mă lovesc toate amintirile frumoase, râzându-mi în faţă. Toate zâmbetele, certurile... toate momentele petrecute împreună sunt chiar aici, în oraşul acesta, pe care l-am evitat în ultimele luni.

Am stat cu mama, cu Jason, cu Angel, dar nu-mi ajungea. Ce mai, am stat cu o grămadă de oameni. Tot degeaba. Chipul şatenei îmi zbura prin cap. Nici ieşirile în club n-au fost de ajutor.

Spre surprinderea mea, n-am prea băut în ultimul timp. De fiecare dată când simţeam că mă apropii de limită, mă opream. Ceva din interiorul meu îmi spunea să nu abuzez de băutură. Cred că are legătură cu ceea ce s-a întâmplat în urmă cu câteva luni. Cu puţin înainte de sesiunea din vară.

Abia mă despărţisem de Sky. Eram dărâmat şi nu ştiam ce aş putea face mai departe, nu ştiam nici măcar cu ce am greşit ca să păţesc un asemenea dezastru. Aşa că, am făcut ce ar fi făcut oricine. Am băut ca şi cum cu fiecare gură de alcool, aş fi primit răspunsuri la cele mai adânci întrebări. Nu am primit niciun răspuns, doar o stare de plutire. Nu ştiu cum, dar m-am trezit în cămin dimineaţa următoare, chiar dacă nu-mi amintesc să fi ajuns eu acolo. Nici nu ştiu dacă fusesem în stare să ajung acolo. Prima dată am crezut că m-a ajutat Zack, dar când l-am întrebat, nu avea vreo idee despre ce vorbesc. Apoi, am început să accept că Sky m-a adus acolo. Era singura care știa de pistă. Câteva zile la rând, m-am uitat după maşina ei în parcare, dar nu am văzut-o. Nici pe ea nu am văzut-o. Când s-a terminat sesiunea, i-am văzut numele pe panoul cu rezultate de la examene. Le luase pe toate. Am luat-o la întrebări pe Mellisa, mi-a zis că şi-a strâns lucrurile din cameră şi s-a mutat la un alt cămin, care este mai departe de facultate decât cel în care stăm noi. Nu am mai văzut-o din dimineaţa în care a încercat să-mi vorbească. Asta a fost acum aproape patru luni.

Şi îmi este al naibii de dor de ea.

Şi nu este doar dorul. Este şi nevoia disperată de a mă certa cu ea. Vreau să-i spun cât de mult m-a distrus, dar nu vreau să-i spun. Vrea să ştie cât de tare o urăsc, dar nu vreau să ştie. Vreau să-mi descarc toţi nervii şi toată dezamăgirea pe ea. Dar nu mi-a dat ocazia asta niciodată. Mi-a luat dreptul de a şti adevărul despre ea, mi-a luat şi dreptul de a-i reproşa ceva.

Am încercat să aflu de la Mell nişte lucruri. Unde a fost, ce a făcut, sau măcar dacă este bine. Nu am aflat mare lucru. Mellisa nu a prea mai vorbit cu ea, mai ales după ce s-a despărţit de Chase. Mi-a zis doar că a plecat din oraş, dar nu ştie dacă se mai întoarce, nici măcar în toamnă.

Acum e toamnă şi sunt al naibii de curios dacă o să o mai văd vreodată. Dacă va încerca să repare ceva.

Aşa că mă ridic de pe pat cât de energic sunt capabil, gata să mă prefac că doar mă plimb prin campus, când în realitate, o voi căuta pe ea. Chiar dacă ştiu că nu o voi găsi.

În mare parte, nimic nu s-a schimbat. Unele clădiri au mai fost vopsite în timpul verii, gazonul a mai fost tăiat, dar din păcate pentru mine, locul acesta arată exact ca acum un an.

Acum un an, pe vremea asta, mai aveam vreo doisprezece ore şi o cunoşteam pe Skylar. Tot acum un an, pe vremea asta, eram pe undeva cu Olivia. O cunoscusem în vară şi îmi plăcuse de ea. Era veselă şi în ciuda vârstei ei, semăna cu un copil. Chiar îmi plăcuse. Dacă aş fi ştiut că legătura noastră o să ducă la moartea ei, o lăsăm naibii în pace. Chiar dacă la început ea se ţinea după mine, compania ei îmi mângâia suficient de mult orgoliul astfel încât să nu-mi pese dacă o voi răni. Sau distruge. Pentru că asta am făcut, am distrus-o.