The Angel of Death

5. Revedere

      Este puţin trecut de opt seara. Am rămas îmbrăcată exact ca dimineaţă. De data asta nu mai sunt emoţionată. Sunt doar nerăbdătoare. Şi dimineaţă eram nerăbdătoare, dar emoţiile nu m-au lăsat să mă bucur de sentimentul plăcut din interiorul meu. Acum, pot să mă bucur de el. Chase este prietenul meu. Prietenul meu de-o viaţă. Nu am de ce să am emoţii când vine vorba de el.

      Cum nu am fost nevoită să mă stresez din cauza lui Chase, m-am gândit la Jack. Şi doar la Jack. Nu ştiu cum, şi chiar urăsc chestia asta, dar nu mi-l pot scoate din cap. M-am simţit atât de bine cu el azi... şi nu am făcut nimic. Doar am vorbit. Am mâncat. Ne-am privit. A fost mirific, naibii! Chestia asta mă face să mă îngrijorez. Sau să mă enervez. Nici eu nu știu.

      Eu când sunt supărată am obiceiuri ciudate. Ba încep să mănânc îngheţată de ciocolată uitându-mă la un film, ca orice adolescentă, ba încep să mă plimb prin casă şi să mormăi că viaţa mea e oribilă, şi dacă problema e chiar gravă, arunc cu lucruri.

      În acest moment simt că vreau să arunc cu lucruri! De ce să mi se lipească un băiat de creier în halul ăsta?!

      Pufnesc, uitându-mă la ceas. Opt şi jumătate. Ok, ar cam fi timpul să plec. Mă ridic de pe pat şi mă întind după geantă, dar aud două bătăi în uşă. Strig "intră" şi mă aşez din nou pe pat. Din micuțul hol apare Jack, cu părul ciufulit, hainele sifonate şi zâmbetul specific pe chip. De ce arată atât de bine în orice moment al zilei? Nu-i corect.

      — Pleci undeva? mă întreabă, studiindu-mă.

      În caz că geanta din braţe, una mai ușoară, şi hainele de ieşit afară nu erau destul de evidente, mai adaug şi un "da" hotărât. Se vede că ies. A pus întrebarea pentru... efectul dramatic, cred. Pare că vrea să mai întrebe ceva, dar se răzgândește, inspectând camera.

      — Zack e pe aici? întreabă, într-un final.

      — De ce ar fi Zack aici?

      — Pentru că Mell e iubita lui şi asta e camera lui Mell.

      Îşi desface braţele, prezentându-mi camera. Are dreptate. Zack chiar ar fi putut fi aici. Cu Mell. Poate făcând chestii pe care eu nu vreau să le văd. O să mă gândesc la asta data viitoare când mai intru în cameră fără să bat la uşă.

      — Nu am văzut-o pe Mell, nici pe Zack.

      Dă din cap, iar eu mă ridic şi îi simt privirea pe spatele meu. De ce îi sunt privirea pe spatele meu?

      — Mai ai ceva de făcut aici? îl întreb.

      Mă port cam urât cu el, chiar dacă astăzi a fost o zi frumoasă, cu el a fost... frumos. Perfect chiar.

      — Nu. Tu?

     — Nope.

     Apoi mă îndrept spre uşă, iar el mă urmează, mă salută şi dispare pe hol, iar eu încui uşa, privindu-i spatele.

      Oare cum ar fi fost dacă m-aş fi întâlnit cu el, nu cu Chase? Oare el îmi simte privirea așa cum fac eu?

      Oh, nu! N-am gândit asta!

      Patruzeci de minute mai târziu, eram în fața hotelului lui Chase. Are gusturi bune tipul, trebuie să recunosc. Este unul dintre cele mai bune – şi scumpe – hoteluri din oraş. Dar hei, nu se poate spune că nu-şi permite. Alte câteva minute mai târziu, sunt în lift spre camera lui. Poate aş fi fost deja cu el, dar recepționera se mişca mult mai lent decât aş putea eu să mă mişc vreodată. Cât am aşteptat să-l anunţe că am ajuns, m-am holbat la hotel. Predomina roşul, cremul şi albul. E un hotel de lux, aşa că totul este aranjat până la cel mai mic detaliu. Asta mă bucură, oarecum. Orice loc în care stă Chase - sau eu - ajunge atât de dezordonat încât ai crede că nu ştim cum arată o mătură.