The Angel of Death

19. Cine sunt eu?

SKYLAR

Te temi vreodată să devii lucrul de care te temi?

Eu am devenit lucrul de care mă temeam. Am devenit o persoană fără inimă. Am doar un muşchi care pompează sânge, dar inima mea nu mai bate pentru nimeni.

Am plecat de-acolo. În acest moment stau pe capota maşinii mele şi mă uit de sus la oraş. Aici veneam când eram mică, împreună cu mama şi cu tata. Făceam cortul sâmbăta dimineaţă şi plecam duminică seara înapoi acasă. De pe această margine de prăpastie, să o numesc aşa, poţi vedea tot oraşul. Iar acum este noapte, deci îi văd toate luminile. Doar luminile.

Când te uiţi de sus, la plasa aceasta de lumini, ai crede că nimic rău nu se poate întâmpla acolo. Totul pare aşa frumos. Străluceşte! Lucrurile care strălucesc nu sunt frumoase?

Dar orice lumină are şi o umbră. Iar eu văd doar umbra luminii.

Tata m-a învăţat să văd lucrurile aşa. El era un om foarte dur, dar şi foarte blând. Se comporta exact cum merita persoana din faţa lui. Asta încerc şi eu să fac, să mă comport cu oamenii după cum merită. Tata m-a învăţat să văd şi partea rea a lucrurilor, ca să mă bucur de partea bună mai mult.

Mama m-a învăţat exact opusul. Să văd partea frumoasă şi să luminez partea întunecată. E interesant cum teoriile tatei se băteau cap în cap cu ale mamei, iar ei totuşi se iubeau atât de mult. Erau făcuţi unul pentru celălalt. Nu se certau. Niciodată nu l-am auzit pe tata ridicând vocea la mama sau suspinele mamei. Ea radia de fericire, sclipea de împlinire şi tata avea mereu pe chip un zâmbet satisfăcut când o vedea. Nu era o viaţă perfectă, dar se apropia de perfecţiune. Stăteam bine cu banii, chiar dacă mama nu muncea. Nu o lăsa tata. Zicea mereu că vrea să ţină toţi masculii hormonali departe de ea. Un gelos mai mare ca el nu am văzut! Dar mamei îi plăcea asta, gelozia tatei era dovada lui de iubire. Mama ştiu că l-a rugat ani întregi să o lase să muncească, se plictisea în casă şi avea diplomă în managementul afacerilor, dar asta a fost singura dorinţă pe care tata nu i-a îndeplinit-o.

Banii tatei proveneau din afacerile ilegale. Transporturi de droguri. Punea o întreagă mafie pe picioare în momentul în care a murit. Voia să conducă traficul de substanţe ilegale din toată Europa. Şi era atât de aproape de visul său.

Eu, cu mama şi cu tata locuiam în New York, chiar dacă ei doi s-au cunoscut la Madrid şi tot acolo s-au şi căsătorit.

Povestea de dragoste dintre mama şi tata? Poate aşa ar trebui să încep povestea vieţii mele.

Mama era o fată săracă din Madrid, doar o puştoaică spanioloaică. Tata era aşa numit bad-boy al liceului. O poveste clișeică de dragoste, zic eu. El învăţa la cel mai bun liceu din oraş, provenea dintr-o familie bogată. Cu toate astea cocheta cu cursele ilegale de maşini încă de pe atunci. Oricum, mama a primit o bursă în acel liceu, pentru ultimii doi ani. Când mama a intrat pe poarta liceului, l-a văzut pe tata, pe Alexander. După mult timp în care tata a umblat după ea, Monica, mama mea, i-a cedat. Şi au fost împreună până a terminat tata liceul, el fiind cu un an mai mare faţă de ea. Apoi, familia tatei a aflat şi nu au vrut să audă de o astfel de relaţie. Una cu o fată săracă, o vedeau pe mama ca pe o lipitoare. Când tata a refuzat să se despartă de ea, l-au renegat. Mama şi tata au fugit împreună, în New York. Mi-au povestit că părinţii tatei urmau să-l caute, aşa că a fost nevoie să plece departe. Nu aveau mulţi bani, aşa că au luat bilete la clasa a treia, la primul zbor pe care l-au găsit. Zborul de noapte spre New York. Alexander a intrat în afacerile ilegale din cauza lipsei banilor. S-au întors în Madrid doi ani mai târziu. Şi s-au căsătorit. Bunicii de pe partea mamei au murit de cancer. Asta au aflat când au vrut să le dea vestea. Tata avea deja proprii bani şi propria afacere necurată. Ideea era să îi întreţină şi pe ei, dar din păcate, ajunseseră prea târziu. Apoi, au încercat să se ducă la familia lui, dar bunicii mei rămaşi în viață le-au închis uşa în nas. Cu toate uşile închise, nu au mai avut ce să facă. Locuiau în apartamentul lor, căsătoriţi, iar eu am apărut în cel mai bun moment. M-au iubit şi preţuit mult încă de la început.

Tata mereu mă răsfăța. În fiecare an, de ziua mea, mă trezeam cu o cutie de cadou lângă patul meu. În cutie era o rochie, sau un tricou. Însă, pe cât de bine se pricepea mama la cumpărături, pe atât de praf era tata la asta. Niciodată nu mi-a luat ceva ce să-mi fi plăcut. Dar le purtam o zi, apoi făceam să aibă un accident subit. Unele ajungeau pătate cu mâncare, altele decolorate, sau în cazuri extreme, aruncate în foc.

Până la zece ani, tata, când se întorcea acasă, îmi aducea un cadou. O păpuşă Barbie de-obicei. Iar când nu-mi aducea, mă îmbufnam şi trânteam uşa în urma mea. Dar eram prea mică şi îl iubeam prea mult ca să pot sta supărată, aşa că după zece minute mă întorceam şi îl pupam.

Iar mama... mama a fost femeia perfectă. Soţia şi mama perfectă. Gătea excelent, lucru pe care eu nu l-am moştenit. Dar de la ea am moştenit vocea. Şi a insistat să iau cursuri de chitară şi pian, astfel încât, la paisprezece ani, cântam în music hall-uri la şcoală, pe scenă. Vocal sau la un instrument.

Dar apoi, a avut loc accidentul de maşină. Şi am rămas singură. La scurt timp l-am cunoscut pe Max şi am ajuns să fiu împreună cu el. El m-a sprijinit şi m-a susţinut în a ajunge ceea ce sunt astăzi. O şefă de mafie. Eu şi cu Max am pus pe picioare mafia moştenită de la tata, împreună cu el am trecut peste moartea părinţilor mei. Am fost împreună un an. Sunt sigură că mama şi tată l-ar fi iubit.

Apoi a fost accidentul lui Max. Moartea lui Max. Pe care eu am provocat-o.

Era noapte, ploua şi nu puteam vedea nimic prin parbriz. Eram la volan, iar Max era în dreapta mea. Eram pierdută în gânduri, mă simţeam rău. Şi am văzut nişte faruri în faţa ochilor. Nişte faruri albe, mari, care m-au orbit. Am bruscat volanul şi am ieşit de pe drum, îndreptându-ne spre baza dealului pe care eram. Max s-a aruncat peste mine, pentru a mă feri de cioburile geamurilor maşinii. Asta e ultimul lucru pe care mi-l amintesc. Apoi ştiu doar că m-am trezit pe patul de spital, lângă Chase.

Apoi a urmat cea mai rea perioada din viaţa mea. Sufeream mai mult decât după moartea părinţilor. Când ei au murit, l-am avut pe Max, când a murit el, nu mai aveam pe nimeni.

În afară de Chase. Care mă recupera de prin toate barurile. Care mă punea cu grijă în patul meu şi stătea cu mine. Care mă asculta toată ziua şi toată noaptea plângând şi blestemându-mi zilele.

Acela a fost ultimul pas pe care l-am făcut spre a deveni Îngerul Morţii. Moartea lui Max m-a făcut să fiu aşa, atât de goală pe dinăuntru. El mereu îmi spunea înger... îngerul său. Între timp, am devenit Îngerul Morţii.

Prima mea crimă am săvârşit-o la cincisprezece ani. Mi-l amintesc pe acel om. Fusese un alt episod negru al trecutului meu. Mi-am pierdut virginitatea după un viol. Da, mereu se spune despre magia primei dăţi, dar la mine a fost un adevărat coşmar. Atât de înfricoşător încât nu i-am spus decât lui Max. Chase nu ştie, nici nu sper să afle. L-am omorât. Eram îmbrăcată în totalitate în alb şi sângele său a rămas imprimat pe hainele mele, ca o amintire. Amintirea propriei răzbunări. Se zice că atunci când o persoană e demnă de moarte, când moare îi explodează tot sângele în corp. Iar când nu este, pur şi simplu nu se întâmplă nimic special. E o superstiţie ciudată, dar eu o cred. Costumele mele în alb, pătate de sânge, sunt o dovadă a demnităţii duşmanului meu. Și o amintire a răzbunării mele.

Aceasta sunt eu, cu bune şi cu rele. O viitoare mamă care şi-a omorât propriul copil, o criminală fără scrupule... un suflet distrus.

Aştept un miracol de ani, dar nici eu nu ştiu ce aştept. Aştept pe cineva care să-mi facă inima din nou să bată, nu doar să pompeze sânge.

Nu ştiu de ce, dar am senzaţia că de când m-am reîntors în oraşul ăsta, am găsit ceea ce caut. Oare aşteptările mele se referă la Jack? În acest oraş am trăit cele mai frumoase momente şi cele mai mari dezamăgiri. Nu ştiu de ce... dar simt că urmează ca Jack să mi le provoace pe amândouă.

Dar poate într-o zi, măcar într-o zi, o să zâmbim împreună.