Zâmbește! [CreepyPasta story]

Capitolul XV

Imediat cum am ajuns in biroul lui, i-am simtit aura. Din nou acele rotocoale ritmice ce imi provocau fiori intensi pe sira spinarii, dar mai era ceva, mai era cineva, caruia i-am simtit aura dinainte sa il vad, dinainte sa intru chiar. Erik.

M-am uitat la el cerându-i parca o explicație la ce dracu se intampla, dar el s-a multumit doar sa imi faca un mic gest cu mana spunându-mi parca sa ma linistesc. I-am raspuns la gestica cu o inclinare scurta a capului, in timp ce el s-a rezemat si mai mult de speteaza scaunului, aratand chiar amuzat de ansamblul situatiei.

Macar tu, Erik mama.

Slenderman avea portiunea goala de fata indreptata spre mine, scanandu-ma, ceva din infoierea vidului sau infinit de putere aducand a dezgust. Fix de asta nu mai puteam eu acum.

Si-a dres vocea.

- Erik mi-a dat raportul a ce s-a intamplat seara asta, a spus pe un ton grav, ce din pacate, nu ma mai impresiona ca in prima zi. Dar vreau sa aud de la tine, a accentuat el ultimul cuvant.

Am pufnit usor, in sictir, pocnindu-mi degetele. Voia relatare? Fix asta aveam sa ii dau.

- Nenorocitii aia 3, din conacul nenorocitului tau frate, m-au atacat ca lasii. Am reacționat. Mai vrei explicatii? am scuipat cuvintele incercand sa ignor privirile ațintite spre mine ca ma faceau sa imi arcuiesc usor spatele, ce imi dadeau mai multa dorinta de a sfida tot ce era in locul asta.

Doar din modul in care batea cu degetele in birou-i scump, se vedea ca lunganul nu era mulțumit, lucru ce in acel moment ma calma mai mult decât orice, dandu-mi puterea de a zambi plina de binevointa, parca așteptand următoarea replica a celui ce inca putin si isi rupea masa.

Ii simteam privirea lui Jeff asupra mea de asemenea. Frantura aerului sau era incredibil de versatila, rotindu-se in franturile ei iar si iar fiorii ritmici atat de familiari facandu-ma sa simt parca vibratiile propriei ființe. Ii simteam regretul si incapatantarea in acelasi timp, ce acum ma faceau doar sa ma gandesc asupra ansamblului prieteniei noastre. De ce trebuia sa fim mereu asa? Mi-am strans pumnii.

Chiar briceagul sa i-l dea? Atat de prost sa fie? Rahat. Putea sa il dea oricui, numai aleia nu. M-am abtinut sa nu ii dau una din nou.

Din partea mea, sa faca ce doreste.

- De ce crezi ca te-au atacat cei trei? a intrebat Slender pe un calm fortat, desprinzandu-ma din marea ideilor mele ce se adâncea din ce in ce mai mult, asa zisa profunzime clasica nebunilor parandu-mi-se din ce in ce mai aproape de realitate.

Mi-am dat ochii peste cap, a lehamite.

- Poate din cauza ca le-am înjunghiat sefa cu un cuțit de vreo 30 cm, nu stiu? am zis in cel mai ironic mod posibil, la afirmatia mea cutitarul facand un sunet de parca se ineca si dorea sa ia aer.

Erik si-a înăbușit un chicot, uitandu-se la bocancii ce, nu cu mult timp in urma, planuiseram sa i-i arunc fix unde nu rasarea soarele. La gandul acela am chicotit si eu. Proasta alegere. Mi-am adancit unghiile in palma incercand sa adopt o mimica cat de cat plina de sictir si imobila.

- Stii ca Offenderman mi-a depus plângere ca i-ai parjolit membrii cei mai importanți, nu? a comentat cel fără fata apasat.

M-am ridicat in picioare in toata splendoarea mea, lovindu-i cu palmele in masa.

- De ce mi-ar pasa? am marait mai mult cuvintele.

- Din cauza faptului, ca in joc este prestigiul nostru, a bravat oarecum neconvingător.

Ii simteam aura mai detaliat ca oricand apasand golul care ne despărțea,  deodata fiind chiar... ostila.

- Dar nu de asta m-ai chemat nu? am trecut direct în subiect nemaivand chef de alte drame sau discuții filozofice.