Zâmbește! [CreepyPasta story]

Capitolul X

- Nu inteleg.

Slenderman si-a pus mana alba la frunte, lumina lunii reflectandu-i-se pe inelul ce il purta mereu la degetul mare.

- Trebuie sa treacă 14 zile, a repetat el. Este un farmec puternic, ca sa iti poata da acea protecție trebuie sa se acomodeze cu aura ta.

- Adica este doar un amarat de tatuaj astea 14 zile? am repetat a nu stiu cata oara.

Si-a frecat fruntea scotand un oftat mut, exasperat, in timp ce din padure se auzea urletul unui lup. Oarecum stiam a cui era acel strigat.

- Da, e doar un tatuaj, a zis el invins. Acum pot sa continui ce ziceam? a intrebat iritat.

Am dat din cap.

- Uneori mai primin meserii de asasinat de la diverse surse... generoase pot zice, a spus captandu-mi din nou atentia exact ca in acea zi. Am auzit un zumzet vag ce m-a facut sa ii arunc din nou o privire care sa ma faca sa raman uimita. Atunci mi-am dat seama de toata smecheria lui. Era brusc, simplu si destul de enervant. Una era sa ma bati, una era sa ma umilesti, dar alta era sa faci influențare mentala. Nu puteam nega, totusi, ca asta insemna ca avea o aura imensa. Respectul meu pentru el crestea.

- In principal din cauza misiunilor noi putem sa trăim in conacul asta, l-am auzit concluzionand cand mi-am focusat din nou atentia spre el. Azi am primit una ce mi se pare mai mult ca buna pentru un criminal in devenire ca tine, a adaugat fixandu-ma cu portiunea de fata unde trebuia sa aibă ochii.

Mi-am pocnit degetele deloc impresionata. In fond, asta era cel mai normal lucru ce il auzisem de cand venisem in acest loc nebun ce in vreo 10 zile te facea sa devii Proxy. Am inconjurat cu privirea biroul sau ce nu era cu mult diferit de cel deținut de el in incinta scolii. Desi biroul si-l tinea exact la fel, sentimentul ce mi-l dadea era diferit. Nu locul asta se schimbase. Ci eu o facusem. Am mai aruncat o privire incaperii si am oftat.

Locul asta te schimba de-abinelea. Am dat sa plec, ridicandu-ma de pe scaun. Nu era placerea mea nici cand era un biet elev mediocru sa fiu in biroul sau, d-apai cand stiu ca e o chestie de 2 metri ce te face pilaf in 3 secunde cand il enervezi. Cand m-am îndreptat precauta spre usa nu am primit nicio obectie, cand am inaintat putin mai hotarata niciun sunet, nicio atentionare. Trebuia sa imi dau seama ca nu putea fi asa usor, fiindca nu luasem in calcul o posibilitate. Aceea ca usa sa fie incuiata.

M-am intors pe calcaie fixandu-l pe Slender. Privindu-l in pozitia lui naturala din fata biroului mi-am dat seama ca acea creatura din fata mea era un munte de mistere. Ii simteam aura parca facand franturi circulare ale aerului ce se loveau ritmic din perete.

- Sa ghicesc ca asta nu e tot? am intrebat morocanoasa oftand.

- Cum incercam sa iti explic, semnul Proxy nu iti oferă protectie, a continuat el de parca nimic nu se intamplase. Deci vei merge cu o echipa, a explicat in timp ce a pus cu un tentacul negru ce mustea de aura, un bol plin de hartii pe masa, asa ca alege-ti doi coechipieri, a continuat.

I-am aruncat o privire a nu stiu cata oara si am dat din umeri. Ceva nu imi suna deloc bine in povestea asta. Simteam un tremur diferit fata de al aurei. Se simtea de parca... ceva oribil avea sa se intampla. Simteam pericol. Simteam ca nu ar trebui sa accept misiunea aceea, dar nu puteam obiecta. Pentru ca asta era codul Proxy. Am scrasnit din dinti, incercand sa nu arat iritarea ce punea stapanire me mine. Inca nu aveam destula putere ca sa ma pot opune lui sau oricui altcuiva din conacul asta. Poate ca in 10 zile devenisem Proxy, dar nu devenisem criminal.

Afundandu-mi mana in bolul rece, am extras o hârtie. Curioasa din fire m-am grabit, despaturind-o rapid. Citind numele scris pe ea, fiecare particula de calm din mine se evaporase. Jeff the Killer. Am luat o gura de aer si am dat din umeri. Uneori lucurile trebuiau sa isi urmeze cursul.