Zâmbește! [CreepyPasta story]

Capitolul XII

Deci. Stiu ca nu am mai postat de mult di blaa-blaa. Dar sunt clasa a 8-a si imi e de asemenea, greu. Capitolul asta, ca sa ma revanzes, este foarte lung dar necorectat. Chiar nu am avut cand, deci va rog treceti peste greselile de gramatica etc.

Oare cer prea mult daca va rog sa imi dați o parere sincera si lunga? C:

ORICUUM, SPOR LA CITIT SII... POA SCARBELOR!!

Draga Sives,

Astazi este ultima seara, enervanta daca ma intrebi, a acestei misiuni careia nu ii vad rostul. Nu am invatat nimic, niciun dram de experienta nu mi s-a adaugat si nici macar cu ucisul nu stau mai bine. Pana si eu pot simti ca nu am... tehnica specifica unui criminal... intuitia aceea. Nu stiu cum sa explic acel gol ce il simt cand imi tin arma in mana. Arma in care inca ii simt aura, care imi da un curaj nebunesc, desi nu ii voi spune vreodata asta.

Seara trecuta l-am vazut ucigand... si a fost... atat de simplu. Lent, usor si firesc. Dar ceva in acele miscari detasate si blande ce la facea, ii dadeau o finete, o gratie aparte ce stiu ca nu voi fi capabila sa o ating vreodata. Dar sa trecem de sentimentalisme.

De fapt, era sa uit, misiunea asta chiar am invatat ceva. Ca de obicei criminalii se culca cand rasare soarele, ceasul lor biologic fiind unul dubios cel putin. Si se foiesc ca dracu. Un sfat ciudat. Nu te culca in pat cu niciun criminal, nu ca aveai de gand. Sau da -hehehe-. Daca o faci da-i ghinionistului si un HIV strasnic. Sau daca esti baiat si ala e baiat fa-l sa nu mai mearga vreo 3 zile.

Acum... sa trecem si la mine - nu ca acest jurnal nu ar fi despre mine si al meu-.

Simt ca innebunesc. In fiecare zi, de fiecare data cand inchid ochii simt o aura din ce in ce mai puternica ce imi genereaza fiori atat de puternici, incat, ma fac sa ma simt de parca imi ia foc antebratul. Sper ca nu vei avea aura de tip senzorial. E de rahat, si nu numai asta e un gunoi.

Toata misiunea asta, tot idealul conacului asta... tot ce are legatura cu Slenderman nu pot înțelege! Ma exaspereaza. Ma goleste pe dinauntru de fiecare strop de viata, si aceeasi senzatie o am si cand ii simt aura.

Ma enerveaza.

Ma enerveaza el, dimpreuna cu nefolosinta tatuajului asta idiot ce il am pe spate, dimpreuna cu toata "magia" asta. Macar Kara este in conac, unde o protejeaza numeroasele farmece, si nu ii am grija. Desi seara trecuta am avut un vis ciudat cu ea, nici macar nu mai stiu actiunea propriu zisa a visului, dar m-am trezit simtindu-i prezenta in camera, ceea ce era o simtire chiar mai nebuna decat acea aura arzatoare.

Iar eu aici, departe de orice protecție... ma simt expusa, infrigurata parca. E o senzație noua care nu o suport. Ma simt mai slaba si vulnerabila ca oricand. Asta fiindca in interiorul meu, pana si eu stiu ca de acum, ar fi trebuit sa imi gasesc macar o proprietate specifica aurei, cum si-au găsit atat de multi. Nici macar nu mi-am trezit aura. Si nici instinctele in totalitate, iar asta o stiu fara sa imi zica nimeni. Stiu ce inseamna privirile ce imi sunt aruncate, si acele zambete superioare ce mi le arunca majoritatea colocatarilor conacului. Urasc lucrul asta mai mult decat urasc toate misterele lui Slender.

Nici eu nu stiu ce sa mai zic, pe langa faptul ca tot port bocanci militari pe sub rochie. -desi nu iti pasa-.

Stai. Ar mai fi ceva. Imoto. Macar sa nu incheiem in nota asta macabra ce imi e atat de... nespecifica. La dracu, imi bag ceva in toate. Nu e stilul meu sa fiu asa de posomorâta, nu?

Continuand. Sa fi vazut cum i-a tras fata o palma lui Jeff, creca Erik ar fi dat si mana cu ea. Surprinzator, nu m-a ucis inca și a parut chiar... umana cu mine. Iti dai seama!? Presupun asta fiindca sunt FANTAstica.