Viata Complicata vol I Război

Capitolul 23

- Treaba ta frate. 

- Nu, lasa-l Zac, e nebun nu vezi ?

- Dalton, are si dreptate in mare parte, daca fugim ca niste gaini fricoase si nu luptam asa cum trebuie cu ei , tot ne vor urmari si nu ajungem nicaieri. 

- Adica ma faci tu pe mine gaina fricoasa Zac? 

- Pai cam esti din moment ce ai vrut sa abandonam frontul si sa plecam. 

- Daca iti un dos de palma sti unde intrii ?

- Unde?

- Inapoi in gaurica lu' mama ta. 

- Ohhh ce dur frate, dar stii ca nu mai incap pe acolo? 

- Lasa ca te fac eu sa intrii. 

- Gata!, tipa Beny si Tamara in acelasi timp, incepand sa rad , se purtau ca niste copii mici la ora de gradinita pentru ca profa nu le-a dat aceeasi carte de colorat. 

- Va comportati ca niste copii de gradinita, gata. Glasuie Tamara cu vocea ei linistitoare si blanda facandu-i pe toti sa taca si sa isi inghita cuvintele. 

- Pai bine si...ce facem ? , intreaba Dalton privindu-ma. 

- Luptam , eu ce am spus pana acuma?

- Okok, sa zicem ca luptam da? Cum facem asta ?Nu avem armele necesare, ei au unele mult mai bune care ne pot omora dintr-o miscare daca vor. Trebuie sa ne gandim bine la tot. 

- Pai m-am gandit deja frate. Omoram cum am spus pe fiecare in parte, apoi ne continuam drumul. 

- Esti imposibil. 

- Imposibil de atragator si plin de adrenalina in sange da stiu , multumesc frumos de complient. 

- Mda, se vede ca e un Cooper, mijeste Zac in timp ce se uita catre Beny, care acesta schiteaza doar un mic zambet pe fata oftand. 

- Ok, atunci asa facem. 

- Bun, atunci vom actiona in felul meu. In momentul ca ei se apropie cu masinile si coboara, tragem in ei fara mila, fara oprire. Nu trebuie sa lasam pe nimeni in viata, doar sa omoram si atat. Ati inteles? 

- Da, am inteles, spun toti in cor scotandu-si fiecare armele si punandu-se pe pozitii, schitand cate o fata dubioasa , ciudata, sau insapimantata. 

- Ok, deci acuma vom actiona exact asa cum mi-am propus si nu voi mai lasa pe nimeni viu dupa asta. Cei ce trebuie sa supravietuiasca trebuie sa fim doar noi, restul caput. 

Nu stiam daca ceea ce fac e corect sau nu, credeam pe moment ca este, dar creierul meu sau mai bine zis toate cele patru creiere ale mele gandesc diferit in acelasi timp incat nu stiam pe care sa ascult si care nu . Sincer sa fiu, eu in totdeauna am ales varianta 1, in care i-am eliminat pe toti ce ma enervau din peisaj. Nu ma gandeam ca eu , Gate Cooper, voi devenii un criminal insetat de sange, dorind sa il vad in fata ochilor cum tasneste, iar carnea se despica usor usor, sangele iesind si curgand incet,ca un sos. Adoram chestia asta, era satisfacerea mea suprema, niciodata nu ma puteam opri, era ca si cum ma hraneam prin chestia asta. Hrana aceea fiind practic ca un drog ce imi patrundea printre firicelele grosute ale venelor mele, circuland in tot corpul meu, activand codu rosu, care pentru mine era o alarma, in care trebuia neaparat sa fac o crima. O prima crima ducandu-ma la altele, strangandu-se o suma mare de cadavre pe care eu l-am ucis si chinuit. O moarte provocata de catre manutele astea doua ale mele e mai rea chiar si decat iadul. Iadul e parfum pe langa ceea ce fac eu. Multi se sperie si fug, dar oricat de mult ar fugi, nu pot scapa de mine. Sunt chiar mai rau decat un diavol. Sunt intruchiaparea lui, dar cu un suflet mult mai negru , cu un suflet plin de intuneric si un gol adanc exact ca un tunel al mortii prin care nimeni nu poate trece, pentru ca nimeni nu a reusit sa doboare toate obstacolele mele interioare, nimeni nu a avut curajul sa ma cunoasca atat de adanc, nimeni nu a fost capabil sa ma inteleaga si mai ales sa imi inteleaga actiunile.