Sărutul Diavolului ✅

7

Buzele noastre se mişca în acelaşi timp şi oricât mi-ar spune creierul sa opresc acest sărut, îmi e imposibil să o fac. Sunt practic înţepenită în braţele sale cu buzele peste ale ale, sărutându-l c mult prea multă dorinţa.

Ştiu că e foarte greşit ce se întâmplă aici dar sunt atât de prinsă în flama momentului încât nu mă pot oprii. Simt cum toată lumea din jurul meu, al nostru dispare şi siguri din încăperea asta suntem noi.

Dar apoi, când într-un final informaţia ajunge la creierul meu şi un mârâit puternic îmi vibrează în ureche acoperind muzica conştientizez că tocmai mi-am semnat sentinţa la moarte de una singură, fără niciun pic ajutor din partea cuiva.

Îmi pun mâinile pe pieptul blondului şi închid ochii înainte să-l împing cu toată forţa reuşind să mă eliberez din strânsoarea de fier a braţelor sale. Inima îmi bate cu putere şi sper până în ultima secundă ca persoana care m-a strigat să fie Anna. Deschid ochii şi mă întorc pe călcâie pentru a găsii în spatele meu numai adolescenţi beţi. Încheietura îmi e prinsă într-o strângere fermă şi eu mă smuncesc ridicându-mi privirea. Scanez camera şi inima mi se opreşte preţ de câteva secunde când observ un spate, pe care l-aş recunoaşte dintr-o mie, îndepărtându-se şi dispărând în cele din urmă pe uşă. Era Colin!

Inima sare peste câteva bătăi şi mă întorc cu o expresie furioasă spre blondul care îmi prinde iarăşi încheietură.Mă încrunt, unindu-mi sprâncenele. Îmi muşc buza nervoasă şi îmi trag mâna fără să-i mai spun vreun cuvânt. Nenorocitul.. A trebuit să reapară iar.

Mă strecor cu greu prin mulţime ignorând strigătele idiotului ăluia care mi-a ruinat pur şi simplu seara. De astăzi înainte o să-mi ascund instinctele. Când simt că ceva o să meargă prost, apăi atunci o să stau pur şi simplu acasă, zăcând pe canapeaua din sufragerie uitându-mă la Frozen până când o să reuşesc să memorez chiar fiecare replică.

Reuşesc să evadez afară din înghesuiala de adolescenţi beţi, drogaţi şi plini de transpiraţie de la prea multă agitaţie şi prea mult dans, şi-mi rotesc privirea în jur în speranţa că poate îl zăresc pe Colin. Dar aşa cum mă aşteptam, lucrul acesta nu se întâmplă. Îmi duc mecanic mâna spre buzunarul din spate al telefonului şi dau pe apelare. Nu răspunde. Închid şi apelez din nou lovindu-mă de data aceasta de un ocupat. Îi dau un mesaj Annei să o anunţ că plec şi îmi strâng braţele pe lângă corp păşind uşor pe alee.

- Channon, o voce mă zgârie pe creier.

Îmi continui drumul liniştită căci e mult mai sănătos pentru mine din toate punctele de vedere să-l ignor. Chiar pe când să fac ultimul pas în stradă şi să pornesc leneşă spre casă două braţe îmi cuprind mâinile şi mă forţează să stau pe loc. la naiba cu toţi care îmi faceţi asta! Strâmb din nas şi pufăi uşor înainte să mă încrunt şi să mă întorc cu faţa spre el.

- Ce vrei Kobe? Mârâi şi el se uita ciudat la mine. Îmi dai te rog voie să plec? Continui pe acelaşi ton tăios.

- Dar petrecerea abia a început Channon, se plânge. Şi noi abia ne-am regăsit, continuă şi eu îmi dau ochii peste cap.

- Kobe dragule, spun pe un ton tăios cât şi ironic. Noi nu ne-am mai regăsit de când m-ai înşelat, continui privindu-l în ochi. Pentru a doua oară, continui tare, clar şi răspicat.

Închide ochi şi face un pas în fata ajungând mult prea aproape de mine. Respiraţia lui se izbeşte de mine şi eu mă chinui din răsputeri să nu repet aceeaşi greşeală. ÎI simt mâna pe obrazul meu şi-mi feresc capul. Nu e nicio şansă să mai repet greşeală de mai devreme. Chiar niciuna!