Sărutul Diavolului ✅

4

Continui să mă zbat de parcă viața mea ar depinde de asta, ah stai, chiar depinde asta.

- Vrei să nu te mai zbați atât? O voce pe care aş recunoaşte-o dintr-o mie mă face să mă opresc din zbătut.

Nu îi răspund, încă sunt supărata pe el pentru faza de aseară şi acum cu toate zvonurile ce mișuna prin liceu simt că am mai multe motive să-mi păstrez această atitudine rece şi distantă, dar încetez din să-l mai lovii cu pumni și picioarele.

Două minute mai târziu mă simt trântită pe bancheta din spate a mașinii sale. Scâncesc când spatele meu gol atinge pielea rece a banchetei. Îmi trag tricoul la loc acoperindu-mi spatele şi mă așez într-o poziție comodă. Îmi iau expresia de „fetiță îmbufnată " și îl aștept tăcută să între în mașină. Trec câteva minute bune şi nu o face. Chiar când decid să ies şi să plec pe jos, căci nu mai merita așteptarea mea, portiera din faţă se deschide şi trupul său se aşează la volan, lăsându-se cu toată greutatea în scaun.

- Scuze, murmură şi eu îmi dau ochii peste cap. Am stat cu Adam, încă mișuna pe aici.

Vreau să-i spun că deja știu asta căci a stat cu mine până acum dar asta ar însemna să vorbesc cu el şi nu vreau asta, așa că îmi închid gura la fel de repede precum am deschis-o, sperând să nu fi observat.

- Channon cât mai ai de gând să nu vorbești cu mine? Întreabă şi vocea lui pare foarte îndurerata.

Un gol mi se formează în stomac când iau proastă decizie de a-mi ridica privirea spre oglindă din faţa mea, căci privirea lui tristă se reflecta în ea şi-mi pătrunde până în adâncul inimii.

Nu-mi pasă, nu-mi pasă.. Ba da îmi pasă, îmi pasă şi mă deranjează să-l văd supărat.. Dar merita asta, așa că fi tare Channon!

Îmi mut privirea spre parbriz privind drumul ce se întinde în față mea. Realizez că am plecat din parcarea liceului abia când văd case rămânând în urma noastră. Colin strânge cu putere volanul, semn al stării de nervozitate dar şi al iritării, atât de tare încât degetele i se albesc în jurul pielii negre de pe volan. Aș vrea să-i spun să stea liniștit dar ceva nu mă lasă. Știu că nu o să putem rezolva asta numai vorbind dar chiar acum, ei bine, chiar acum eu nu mă prea simt în stare să port o discuție cu el. Nu o discuție ce o implică pe Fancy.

- Am ajuns, spune repede deschizându-şi portiera.

Nu trec mai bine de câteva secunde până ca și portiera mea să se deschidă, ascunzând o bună parte din trupul lui Colin. Îmi iau geanta, de pe jos desigur, şi ies din mașină fără să-i arunc vreo privire frățiorului meu. Îi aud pașii apăsați în spatele meu în timp ce traversez alea mică. Dau să deschid ușă când îl aud în spatele meu curățându-și gâtul.

- Poate ar trebui să zâmbești, mă sfătuiește şi eu mă chinui să nu pufăi. Nu am vrea ca mama și tata să încerce să ne împace, continua şi mă întorc spre el cu ochii mijiți.

Mă încrunt și aproape că-mi unesc sprâncenele, numai cută dintre ele nu-mi permite să fac asta. Buzele mele au forma unei linii perfect drepte când fac doi pași spre el.

- Deci vrei să rămânem certați? Întreb şi mă blestem în gând că nu m-am răbdat să nu-i vorbesc.

Mă fâțâi de pe un picior pe altul, agitată, în așteptarea răspunsului său care nu pare să vină. Îmi dau ochii peste cap când îi observ rânjetul de pe față. Își bate joc de mine, chiar asta face!